de Marian Staș

Un text mult prea cuminte, scris să nu supere constituante, dar, mai ales, scris CU FRICA DE SCHIMBARE a celor care au coordonat procesul și/sau au ținut pixul în mână, frică decurgând din FRICA DE SCHIMBARE a României însăși, probate cu vârf și îndesat toate zecile de ani din 1989 încoace. Aceasta este o veste foarte proastă, tocmai pentru că, în clipele astrale ale națiunilor, societăților, organizațiilor, primul lucru de făcut așa cum scrie la manualele adevărate de leadership este articularea corectă și curajoasă în Cuvânt – corectă, nu ambiguă, indulgentă; curajoasă, nu călduță, cu frica-n sân – a marii acțiuni menite să definească punctul de inflexiune astral, așa cum se cuvine: limpede; puternic; strategic.

Așa evaluez eu forța Raportului final aferent Proiectului Președintelui României România Educată, forță capabilă să genereze/propulseze/potențeze critic necesara schimbare de paradigmă, -despre care am scris de douăzeci de ani: ieșirea Școlii ca sistem din modelul său actual, profund blocat în parametrii timpurilor comuniste de veac de mult trecut și angajarea sa ireversibilă pe coordonatele pragmatic necesare, specifice secolului al XXI-lea.

Eu, Nebunul Curții Școlii.

Puțin. Mult prea puțin.

Două lucruri mari și late are a face România noastră, pururi eternă, pururi fascinantă și pururi, de infarct, imprevizibil-surprinzătoare, în acest veac, pentru a se uita în propriii săi ochi cu demnitatea și conștiința de cremene a împlinirii, de către români, a menirii față de Patria lor.

REUNIFICAREA. Așa, ca exercițiu de conștiință, vă cer să repetați, șoptit sau cu voce tare, depinde de cât vă e de frică, mantra asta de coșmar: Ribbentrop–Molotov; Ribbentrop-Molotov; Ribbentrop-Molotov… Nu-i așa că e atât de minunat ca azi, în 2021, la peste 80 de ani de la plămădirea sa, să viețuim în continuare ca nație în cheia nemernicului pact Stalin-Hitler, semnat în 1939? Nu, nu-i minunat deloc. E rușinea noastră ca Nație, rușine de care avem a ne lepăda făcând ce avem de făcut, cât mai repede cu putință. Dacă Germania și-a putut pune în fapt reunificarea în anii imediat următori căderii Cortinei de Fier, noi ce cusur avem? Ribbentrop-Molotov… -Ribbentrop-Molotov… Ribbentrop-Molotov!… Rușine!…

Și, la cestiunea noastră de acum, SCOATEREA ȘCOLII DIN COMUNISM.

De pildă, potrivit acestui cadru strategic:

Vorbește România Educată de arhitecturi curriculare necomuniste, de secol XXI? Nu.

Vorbește România Educată de trasee profesionale și cariere didactice necomuniste, de secol XXI? Nu.

Vorbește România Educată de arhitecturi instituționale necomuniste, de secol XXI? Nu.

E drept, vorbește despre valori de secol XXI, cultivate în școală. Dar cum, dacă Școala însăși e croită prevalent cumincior, să nu supere? Deși textul abundă în principal de construcții -transpuse într-un limbaj de lemn, Raportul final punctează semnificativ nevoia de existență a valorilor promovate prin sistemul de educație.

Centrarea pe valori precum echitate, integritate, stare de bine, profesionalism, respect, flexibilitate sau excelență este cu siguranță un bun câștigat. Însă riscul ca acestea să devină forme fără fond este unul extrem de ridicat, atât timp cât operaționalizarea lor prin transformări strategice e slabă.

Înainte de a mă referi pe fond la Fișa de sinteză și Raportul final aferente Proiectului Președintelui României România Educată, notific, pentru conformitate, o conduită prezidențială – decisă clar, în mod deliberat, ca regulă de lucru: așa procedăm și nu altfel – care, în opinia mea, a fost, este și, cu siguranță, va fi profund contraproductivă pentru asumarea politică autentică a întregului proces de schimbare a paradigmei Educației: ignorarea, cu bună-știință, a întregului corpus de documente și rezultate, rod al iterației prezidențiale precedente în materia Educației. În fond, întreg efortul anterior a condus la nașterea, în forma sa inițială, a Legii Educației Naționale nr. 1 din 2011. A ignora total, deliberat, acest proces este deopotrivă neelegant/nediplomatic po–litic (pentru că el a fost inițiat și asumat fix la același nivel prezidențial precum cel de acum), cât și contraproductiv -tehnic (pentru că, tot în umila mea opinie, el reprezintă, de departe, cea mai onestă, profundă și documentată diag-noză oficială a stării sistemului public al Educației, singura care spune, cu subiect și predicat, că Școala românească este încă prizoniera modelului axiologic comunist – v. p. 56 a documentului citat în link).

Revin la analiza Proiectului Președintelui României România Educată.

Problema mea de fond, acum, cu întregul proces România Educată și, în particular, cu conținutul Fișei de sinteză și Raportului final recent publicate este aceeași dintru bun început: nu au forță suficientă să-și pună în fapt menirea critică, strategică, istorică – anume, schimbarea paradigmei Educației în România, prin trecerea de la centralizare comunistă de secol XX la subsidiaritate europeană de secol XXI. Am citit mult prea multe formulări călduțe, scrise să nu supere prea multe feude, cu mult prea puțin fond în formele nou croite. Cum, care feude? Cangrena politică din Educație, înstăpânită cvasi–metastazic, vă e de ajuns ca exemplu de feudalizare ucigătoare?

Ilustrez teza mea cu trei analize pe texte, una din clasa educație și secu-ritate națională, celelalte din inima Sistemului, acolo unde singurele puncții autentic transformaționale pentru a face pe bune #ALTFELALTCEVA în școală, respectiv puncția curriculară sistemică și cea privind managementul resursei umane din Educație, sunt ra–tate senin, cu frică și/sau bună–știință, în sensul raportării, așa cum spuneam explicit, la schimbarea paradigmei co-muniste de funcționare curentă.

tribunainvatamantului.ro