Matei Bogdan
Publicat în 6 martie 2019, 18:23 / 387 elite & idei

Marius Stoian: Dialoguri politici publice

Marius Stoian: Dialoguri politici publice

de Marius Stoian

Seria Caiete Documentare Club România a fost construită pe ideea de a fi sursă de politici publice sectoriale în cheie modernă, europeană. Pentru a nu rămâne literă moartă, pe lângă lansările din marile centre universitare, ne-am propus să facilităm dialoguri între contributori/ experți și forțele politice democratice.Un prim pas a avut loc luni, la inițiativa Departamentului Energie al PRO România, condus de Razvan Mitu. Timp de 2 ore, peste 40 de specialiști au rulat noi concepte și proiecte menite să upgradeze, să aducă la zi Strategia Energetică Națională, document elaborat sub mai multe guvernări, parte din principiul convenit consensual de a nu reveni mereu în punctul 0 .Ioana Petrescu, vicepreședinte și Daniel Constantin, primvicepreședinte cu atribuții de coordonare a programului economic al PRO România sunt garanții serioase că o mare parte din ideile din CD 1 Energia se vor regăsi în politicile viitoare ale partidului.Vom continua cu CD 2Transporturi și infrastructură, CD 3 România digitală și CD 4 Agricultura. Nu pot decât să mulțumesc PRO România pentru deschidere și să constat cu bucurie că unii dintre colegi doresc să facă și politică activă, să participe direct la atât de necesara reprofesionalizare a actului administrativ!Este cred eu, o inițiativă care ar trebui preluată și de alte forțe politice!

Ultima ora:

ObservatorMarius Stoian: Din păcate observ că nu se înțelege ce este cu prezența în stradă a unor patrule militare cu vehicule de lupt

PoliticKlaus Iohannis: Până la finalul anului economia își va reveni și lucrurile vor intra în normal. Vom sprijini oamenii și firmele

EconomieAnca Dragu: Avem de ales între recesiune controlată și criză economică haotică

ExternRadu Carp nu vede cu ochi buni răspunsul dat de UE pandemiei de coronavirus: Este total inadecvat din moment ce Europa a devenit principalul focar de infecție

EvenimenteCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație vineri, 20 martie, anul curent, emisiunea de mărci poștale intitulată Aniversări. Evenimente. Alexandru Ioan Cuza, 200 de ani de la naștere

SocialVasile Sebastian Dâncu despre frica și așteptările românilor în contextul social actual

CulturaTheodor Paleologu: Ideea că suntem atotputernici e o imensă iluzie. Cine sunt ”dedesubtologii”?

EditorialFlaviu Predescu: Apa în Bucureștii secolului trecut, ce se împărțea aproape în fiecare sâmbătă



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe