În statele democratice, cutumiar, intrarea în linia dreaptă pe drumul către Putere e precedată de apariţia, în vecinătatea liderilor de organizaţii politice ţintiţi a „conectorilor”. Pe un model derivat din teoria reţelelor informale, funcţionale în marile corporaţii (R.Cross şi L.Prusak -2004), analogat la nivel societal, am putea numi aceşti conectori „limitatori de graniţă”, adică persoane care transmit informaţiile între mai multe grupuri şi reţele generând, totodată, feed-back.

Acţiunea „limitatorilor de graniţă” se produce în interiorul conceptului/cuvânt-cheie de „predictibilitate”, pe zonele strategice: relaţii externe (alianţe), angajamentul ferm pe axa de cooperare cu puterea subtilă, scutul identitar (apărare, intelligence), elementele de regularizare (justiţie, magistratură, biserică, mass-media) şi actorii de plusvaloare materială (antreprenoriat, management, bănci şi corporaţii), într-o delicată şi volatilă negociere dinamică multi-stakeholder pentru atingerea unui punct de echilibru întru continuitate.

Ca efect, acest proces biunivoc reduce unghiul dintre agenda-politică-de-campanie-electorală şi agenda-strategică-de-politici-de-stat (cer scuze pentru conceptele-valiză!) în aşa fel încât ele să ajungă la o perfectă suprapunere în imediata vecinătate a scrutinului.

„Conectorii” sosesc uneori camuflaţi în marea masă a oportuniştilor, alteori se află deja în conservare în preajma liderului sau pur şi simplu se legitimează ca atare. Dificultatea selecţiei este tot o probă de maturitate care oferă liderului cardul de acces şi se face, în principal, prin urmărirea reacţiilor mediilor targetate la declaraţiile publice sugerate. Există, în mod clar, o grilă de poziţii care trebuie bifată: o serie de termeni şi condiţii pe care trebuie a se da accept. Maniera subtilă, securizarea continuă a poziţiilor, discursul controlat, constantele strategice, sunt elemente de recognoscibilitate.

Orice analiză serioasă scoate în relief existenţa anumitor elemente de acest tip la liderul PSD Victor Ponta şi absenţa lor integrală la liderul PNL Crin Antonescu. Clivajul este în creştere, indice al unei opţiuni deja făcute. Personal, nu mai văd aici un scenariu diversionist al actualei puteri (deşi am cochetat o perioadă cu ipoteza) ci, preambulul unui construct realist. „Limitatorii de graniţă” sunt în zona socialistă a USL şi pregătesc terenul.

Pe de altă parte, şeful statului a revenit (sub presiune!) la „paradigma de serviciu” a reformării statului căreia i-a fost atribuită o ustensilă importantă: un nou leadership guvernamental sub bagheta unui dirijor pe cât de meticulos, pe atât de viclean şi experimentat, însărcinat cu dislocarea, smulgerea rădăcinilor „ordonatorilor de credite din umbră”, refacerea încrederii şi restabilirea dialogului intern.

În orice caz, în toamnă, alternanţa la Putere este inevitabilă. Preşedintele ar trebui deja să exerseze psihologia coabitării şi a compromisului real, rezonabil. Dar, dacă guvernarea Ungureanu va fi un succes, cum istoria nu mai digeră proscrisul PDL actual, numele jocului ar fi putea fi tandemul Ponta-Ungureanu. Un triumf al spiritului generaţiei Y în politică, după un start lamentabil şi o şansă reală pentru România.