de Marius Stoian

Luni, 11 decembrie, am aterizat, la propriu și la figurat, cu un surâs amar, la București, într-o furtună iscată de un Protocol în care termenul „guvernanță” era contopit în sens cu „guvernare” și dat ca o eroare de traducere, semn al „amestecului străin” în războaiele interne. Surâs, pentru că reveneam de la Cannes, după World Policy Conference care este principalul forum consacrat „guvernanței globale”. Amar, pentru că ultimele trei decenii de politologie au rafinat într-atât distanța conceptuală dintre „guvernanță” și „guvernare” încât a le crede erori de traducere este ca și cum i-ai spune unui tânăr cu iPhone V „pune receptorul în furcă” la finalul convorbirii. Adică poți părea depășit dar, mai probabil, idiot. Punct. Mă întorc la WPC 2012.

Câteva „etichete de recunoaștere” în maniera ușor bizantină, apoi, câteva etichete politice însă, înainte de „ecografia” minimalistă, o prezentare succintă a colecției de superlative românești participante, de care m-am lăsat prins ca un ornament exotic.

Definiții: Răsvan Radu – cel mai important tânăr bancher român, membru al Comisiei Trilaterale, Vasile Iuga – cea mai importantă poziție regională românească într-o multinațională de top, Remus Borza „părintele” insolvenței în regiune  cu 6 miliarde active administrate, Gruia Stoica, cel mai important transportator feroviar privat din Estul Europei, acad. Eugen Simion, probabil cel mai important literat român al momentului, Alexandra Gătej, prima și cea mai tânără femeie în vârful piramidei unui trust complex, Liviu Voinea, un viitor ministru strălucit și Traian Halalai, autorul unui proiect de întărire a Exim Bank-ului cu adevărat serios.

Concluzii „post”: R.R., sobru și precis, „ca un neamț”, comentează în off de Montbrial; V. I., impecabil, analitic până-n vârful unghiilor; R.B., efervescent, clocotitor cu remarci uimitoare; G. S., relaxat în discuția de la masa de onoare cu Jean Claude Trichet și președintele Alssane al Coastei de Fildeș (fost „demnitar” FMI); E.S., un deceniu președinte al Academiei Române, pedant și cult, meticulos până și-n plimbările pe Croisette în blugi, cu sacou reiat, înfășurat într-un enorm fular roșu (la Cannes ne-am băut cafelele pe terasă, lângă mare, în costume, privind uimiți la ecranele care arătau întreg NV-ul Europei sub munți de zăpadă); A.G., ardeleancă sagace, tenace, performantă. Apoi, L.V, adnotând verbal, cu umor intervențiile premierului Mario Monti, T.H., asortat și în idei și în vestimentație, exponat de top al școlii bancare românești.

De notat: „coabitarea” a început la Cannes  fără protocol scris, la un Chablis oripilat cu niște hamburgeri la farfurie, între R.R. (de stânga nu e!), V.I. (centrist convins), G. S. („contează ca pisica să prindă șoareci”), E. S. (stânga dură!), A.G. (dreapta „feminină”), L.V. și T.H., stânga modernă, europeană, predispusă la „mici concesii” într-un vârtej năucitor, dar totuși pașnic și așezat, de argumente și contra-argumente.

Flash-uri: Radu, conversând amical cu Monti, Iuga, dând un interviu unui jurnalist la The Economist, Thierry de Montbrial – care a transformat cu frenezie și micul dejun în dezbatere – întrebând cu o pronunție amuzantă „ où est monsieur Halalai?”.

Am luat-o ca pe o reușită „diplomatică” personală faptul că l-am adus la masa românească din barul Martinezului pe Christoph de Margerie, președintele Total, autorul unui fulminant discurs despre „cercul vicios al ignoranței: media,votanți, politicieni”, în timp ce ministrul V. și președintele H. admiteau, cu iPad-urile în față, că cifra de afaceri a Totalului este un pic mai mare decât bugetul nostru de stat.

Nu am avut complexul provincialilor, dar nici amplitudinea celor două secole de dezbateri „în cerc închis” al vesticilor, nici al Asiei perpetuu  emergente-dar ne-am prezentat echitabil în raport cu Polonia sosită solid, cu ministrul de externe și cu Președintele Băncii Centrale.

În rest, deși totul a fost public, lucrurile s-au „tranșat” ca de obicei, în discuțiile private, interacțiunea la cald a creierelor planetei producând întotdeauna efecte de o manieră mai puțin explicită.