Matei Bogdan
Publicat în 28 noiembrie 2018, 13:10 / 36 elite & idei

Mihai Daraban: Antreprenorii români pot ajunge să investească în Kuweit, dar au nevoie de susţinere

Mihai Daraban: Antreprenorii români pot ajunge să investească în Kuweit, dar au nevoie de susţinere

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, conduce o delegaţie economică în Kuweit, în perioada 25-27 noiembrie a.c., organizată cu scopul de a facilita oamenilor de afaceri români accesul către pieţele de desfacere din Kuwait şi de a prezenta oportunităţile de business din România.

Potrivit unui comunicat la CCIR remis luni AGERPRES, delegaţia din România a întreprins o primă vizită la sediul Autorităţii de Investiţii Kuweit (KIA), unde membrii delegaţiei au fost primiţi de Farouk A. Bastaki, Managing Director.

‘Valoarea investiţiilor kuweitiene în România, la 31 decembrie 2017, era mai mică de 100 milioane euro. Acesta este o realitate de la care trebuie să pornim analizele şi să construim relaţii economice bilaterale mai profitabile. Strategia CCIR este orientată către cooperarea cu organizaţii din toată lumea, pentru a putea deschide oportunităţi şi pieţe pentru companiile româneşti. Consider că avem obiective comune, de promovare şi susţinere a intereselor economice. Antreprenorii români pot ajunge să investească în Kuweit, dar au nevoie de susţinere care constă în informaţie, dialog şi promovare’, a declarat, luni, preşedintele CCIR, Mihai Daraban, în cadrul întrevederii cu reprezentantul KIA.

Delegaţia oamenilor de afaceri români din România a participat şi la Forumul de afaceri multisectorial Kuweit – România, care a avut loc la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Kuweit (CCIK). În cadrul Forumului de afaceri au fost expuse oportunităţile de investiţii din această zonă, prezentare susţinută de Autoritatea de Promovare a Investiţiilor Directe a Statului Kuweit (KDIPA).

Totodată, Forumul economic multisectorial România-Kuweit a găzduit ceremonia de semnare a memorandumului de colaborare între cele două instituţii, act care pune bazele unei colaborări menite să susţină dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Forumul s-a încheiat cu sesiuni de networking şi întâlniri B2B care au oferit posibilitatea oamenilor de afaceri din delegaţia română să stabilească legături cu parteneri kuweitieni.

Statul Kuweit este una dintre cele mai bogate 10 ţări ale lumii, care deţine circa 10% din rezervele mondiale de petrol, fiind totodată una dintre economiile cu cel mai rapid ritm de creştere din Orientul Mijlociu.

Principalele produse exportate de România în această ţară sunt: produse din oţel (ţevi şi prăjini de foraj, conducte pentru transportul de hidrocarburi) (62%), tutun (12,2%), lemn şi produse din lemn (10%), vehicule şi mijloace de transport (12%), echipamente mecanice şi electrice, mobilier şi produse chimice (sub 1%), animale vii, covoare, încălţăminte, confecţii şi produse de sticlărie (0,5%).

Importurile din Kuweit sunt ocazionale şi extrem de reduse cantitativ, fiind dictate de oportunităţi de moment şi mai pu?in de activităţi comerciale pe termen lung. Din punct de vedere valoric, principalele produse importate din această ţară au constat în HDEP – polietilenă de înaltă densitate şi autovehicule.

Ultima ora:

ObservatorRaed Arafat: Livrarea primului lot de ambulante a inceput; cate autospeciale noi va avea sistemul de urgenta

PoliticIurie Leancă: ”Sandu și Năstase încearcă să antreneze și România în luptele politice din R.Moldova”

EconomieDaniel Daianu: What drives illiberalism?

ExternAlexandru Grumaz: George H.W. Bush, Mihail Gorbaciov şi Summitul de la Malta din 1989

EvenimenteCristian Bușoi, organizator al evenimentului „UE 2019-2024: Cum putem sprijini eliminarea hepatitei virale, în conformitate cu strategia globală a OMS și SDGS ale ONU”

CulturaRadu Preda: Memoria dreptăţii

SocialRaed Arafat: Livrarea primului lot de ambulante a inceput; cate autospeciale noi va avea sistemul de urgenta

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe