Matei Bogdan
Publicat în 12 decembrie 2018, 14:23 / 193 elite & idei

Mihai Daraban: Statul a devenit o concurenţă pentru mediul privat ca angajator

Mihai Daraban: Statul a devenit o concurenţă pentru mediul privat ca angajator

Statul a devenit o concurenţă pentru mediul privat ca angajator, a afirmat, miercuri, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, menţionând că 170.000 de salariaţi au migrat din mediul privat la stat.

„Ştim că până la 31 mai se depun bilanţurile. Noi am mers totdeauna şi ne luăm ca reper data de 31 iulie. Deci, mai punem de la noi două luni, astfel încât să avem o imagine clară asupra economiei. Au depus bilanţul 688.016 societăţi comerciale. Vă pot spune că cifra de afaceri a fost de 270 de miliarde de euro, cu 5 miliarde de euro mai puţin decât data din anul precedent. În schimb, observăm o creştere a profiturilor, la 24 de miliarde de euro faţă de 22 de miliarde de euro. Vorbim de profit brut. Am făcut de asemenea o analiză să vedem ce spectaculozităţi s-au mai întâmplat. Lipsesc 170.000 de salariaţi. Deci, anul acesta avem 3.895.000 de salariaţi, faţă de 4.065.000 anul trecut. Credeţi-mă că nu aş înclina să spun că aceşti 170.000 au plecat în străinătate. Eu sunt convins că au migrat către sectorul de stat, unde statul, într-adevăr, a devenit o concurenţă pentru mediul privat ca şi angajator”, a declarat Mihai Daraban, la a treia ediţie a Forumului Capitalului Românesc, organizată de Intact Media Group.

Potrivit lui Daraban, din acest punct de vedere trebuie lucrat foarte mult, pentru că economia actuală nu mai poate susţine actualul aparat administrativ de stat aşa cum este conturat în prezent.

„Nu mai este consiliu judeţean fără 1.000 de salariaţi, primărie reşedinţă de judeţ fără 1.000 de salariaţi. Probabil se impune o reorganizare administrativă a României, urgentă, astfel încât, nu ştiu, şi cred că cel mai bun exemplu dacă vreţi, am văzut o hartă pe la Ministerul Justiţiei, chiar în birou la ministru, împărţirea administrativă conform curţilor de apel. Curţile de apel au fost făcute pentru mobilitatea cetăţeanului. Eu zic că din 42 de judeţe dacă ajungem la 15 acest efort bugetar ar scădea”, a susţinut Mihai Daraban.

Ultima ora:

ObservatorBogdan Chiriţoiu, despre prevenţie şi amenzi: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

PoliticTanase Stamule: O grămadă de guguștiuci comentează pe Facebook despre faptul că a picat moțiunea

EconomieBogdan Chiriţoiu, despre prevenţie şi amenzi: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

ExternAlexandru Grumaz: Marea Neagră, de la „lac rusesc“ la spaţiu de securitate al Europei

EvenimenteMarius Geanta, la Oncology Data Summit

CulturaIoan-Aurel Pop: Eminescu – valoarea absolută a culturii româneşti

SocialSever Voinescu: Ghidul Andrei Șerban

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe