Adriana
Publicat în 22 martie 2017, 17:59 / 52 elite & idei

Mihai Daraban: Suntem pe locul 27 din 28 la productivitate

Mihai Daraban: Suntem pe locul 27 din 28 la productivitate
+ Observator •

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a fost marţi, 21 martie, gazda conferinţei „Falia dintre economia românească şi România productivă: Politici necesare să o închidem” In ciuda faptului că România s-a situat pe locul doi între statele Uniunii Europene la creşterea productivităţii reale a muncii pe persoană angajată în anul 2015 faţă de anul precedent (+4,7%), România ocupă penultimul loc conform Eurostat. Irlanda a ocupat primul loc (+5,0%), pe pozitiile următoare venind Cehia şi Malta (fiecare cu câte +3,1%). În schimb, ne-am situat pe primul loc la nivelul cumulat faţă de anul de referinţă 2010 (+20,3%), mult peste celelalte ţări de pe podium, Letonia (+13,6%) şi Irlanda (+13,3%).

Plecând de la problemele cu care se confruntă mediul de afaceri din România evenimentul şi-a propus identificarea mecnismelor care pot rezolva reducerea decalajului privind productivitatea muncii faţă de ţările care ocupă poziţii fruntaşe.

Preşedintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a declarat că şi-a exprimat îngrijorarea în legătură situaţia reală în care se afla productivitatea românească: „Suntem pe locul 27 din 28 la productivitate (…). Consider că acel avantaj de acum 15 ani cu forţa de muncă calificată a dispărut cu desăvârşire din România, a mai rămas doar nivelul scăzut de salarizare care ne mai face competitivi şi, dacă vreţi, atractivi pentru anumite domenii de activitate. În continuare voi susţine că învăţământul românesc cu economia reală sunt două linii paralele. Este lupta noastră (n.r. lupta CCIR) pentru adoptarea sistemului de învăţământ dual”.

http://www.capital.ro/ccir-politici-pentru-cresterea-productivitatii-in-romania.html

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe