Matei Bogdan
Publicat în 10 octombrie 2018, 10:16 / 296 elite & idei

Mihai Sebe: Scenariile Europa 2036. România (digitală) 2040?

Mihai Sebe: Scenariile Europa 2036. România (digitală) 2040?

de Mihai Sebe

Abordarea temei revoluţiei digitale, a impactului automatizării asupra societăţii în general şi a pieţei muncii în special continuă să fie o temă relativ ignorată la nivel naţional. Este un subiect adesea aflat în marginea discuţiilor publice, o temă văzută ca un subiect de nişă, apanajul unor „visători“.

La nivel european însă, lucrurile sunt diferite, fiind deja disponibile o serie de scenarii cu privire la Europa viitorului în cadrul epocii digitale.

Merită menţionat raportul The impact of new technologies on the labour market and the social economy de la începutul acestui an care prezintă o serie de scenarii cu privire la impactul digitalizării şi a noilor tehnologii asupra pieţei forţei de muncă şi egalităţii peste 20 de ani – Europa 2036 – scenarii care pot fi extrapolate şi la nivel naţional.

A. Scenariul pozitiv. Renaşterea industrială în Europa

În acest scenariu firmele europene au reuşit să îmbine competenţele forţei lor de muncă cu digitalizarea ducând la sporirea productivităţii şi la crearea de noi locuri de muncă. Sporirea productivităţii a dus la relocalizarea înapoi în Europa a diferitelor activităţi de producţie întrucât avantajele competitive ale altor zone au scăzut ca urmare a utilizării noilor tehnologii. Deşi anumite sectoare precum cel bancar, de asigurări etc. au fost afectate de digitalizare aceste scăderi au fost compensate de crearea a noi locuri de muncă.

Creşterea economică şi prosperitatea au dus la reducerea inegalităţilor economice, educaţia şi politica „nici un copil rămas în urmă“ fiind principalele instrumente utilizate pentru reducerea inegalităţilor economice alături de flexicuritate (în domeniul social). Veniturile bugetare sunt sporite de taxele pe mediu şi cele pe valoare adăugată.

B. Scenariul negativ. Mizeria industrială a Europei

Digitalizarea a dus la dispariţia a numeroase locuri de muncă în Europa, creşterea economică a fost oprită şi asistăm la declinul economic al regiunilor precum şi a unor ţări întregi. Firmele europene au pierdut în faţa competiţiei cu Asia şi SUA. Locurile de muncă dispărute au fost predominante în domeniul administrativ şi de birotică, noile locuri de muncă create fiind insuficiente. Pieţele sunt marcate de o abordare de genul „câştigătorul ia totul“, asistând la închiderea a numeroase firme, la delocalizarea producţiei industriale şi la o concentrare a valorii adăugate şi a bogăţiei într-un număr redus de firme şi indivizi.

Asistăm la o reducere a încasărilor bugetare şi la o reducere a politicilor sociale care sunt concentrate mai curând pe prevenirea sărăciei absolute. Stabilitatea socială şi politică este redusă şi se remarcă o opoziţie în creşterea la adresa digitalizării.

C. Scenariul divergenţelor regionale. Diviziunea digitală în creştere a Europei

Digitalizare a avut efecte diferite asupra statelor membre şi regiunilor Uniunii Europene prin favorizarea centrelor economice şi a zonelor metropolitane şi defavorizarea zonelor rurale. Acest lucru a fost favorizat de gruparea oamenilor creativi în oraşe unde se pot bucura de un ecosistem social favorabil. Nu am asistat la o răspândire a beneficiilor către zonele rurale adiacente şi mai mult am asistat la o migrare a oamenilor educaţi din zonele rurale către zonele metropolitane. Se poate observa de asemenea o divizare la nivelul statelor membre între statele nordice şi cele vestice şi estice (parţial) pe de-o parte şi statele din sudul şi estul Europei, care se adaptează mai încet la digitalizare.

Cheltuielile publice vor trebui să răspundă unei dileme legate de dezvoltare: să investească banii în regiunile care stagnează pentru a asigura coeziunea sau să investească în regiunile metropolitane pentru a favoriza viitoarea lor competitivitate. Această diviziune în creştere va duce în final la transferul puterii economice şi politice către regiunile metropolitane.

Consecinţe pentru România

România, în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, nu poate evita impactul automatizării asupra pieţei forţei de muncă. Deşi studiile dedicate strict României sunt reduse, cele care există subliniază vulnerabilităţile foarte mari existente. Astfel plecând de la o forţă de muncă din ce în ce mai greu de găsit şi care beneficiază de o calitate slabă a pregătirii automatizarea riscă să afecteze dramatic locurile de muncă din România.

„Dezvoltarea tehnologică implică modificări ale tipului de calificări cerute de angajatori şi subliniază necesitatea adaptării sistemelor educaţionale la noile tendinţe (Bowles, 2014). În acest context, o preocupare importantă la nivel mondial se referă la efectele schimbărilor tehnologice, ale gradului de inovare în creştere şi ale digitalizării asupra ocupării. Evidenţele arată că, în cazul SUA, este posibil ca pe termen mediu aproape jumătate din profesiile existente să fie parţial sau în totalitate computerizate sau automatizate.

O situaţie similară este înregistrată şi la nivel european (Comisia Europeană, 2016). Printre cele mai afectate categorii de profesii sunt estimate a fi administraţia, industria prelucrătoare sau agricultura. Din rândul statelor membre, România are cea mai mare pondere a locurilor de muncă aflate în pericol de automatizare (peste 60 la sută, Grafic 1.14).“ (Raport asupra stabilităţii financiare, Nr. 1, 2017, Banca Naţională a României )

 Grafic: Ponderea locurilor de muncă cu risc de automatizare Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare, Nr. 1, 2017, Banca Naţională a României

În loc de concluzii

Nu există încă un plan coordonat pe termen lung pentru a facilita tranziţia către o economie dominată de automatizare iar absenţa acestui plan strategic nu va face decât să îngreuneze un proces de tranziţie care deja se află în plină mişcare.

Merită astfel apreciate, în opinia mea, orice iniţiativă menită a duce la stabilirea unor strategii pe termen lung care să ghideze tranziţia către România digitală. Menţionez aici Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016-2035 lansată în spaţiul public de Academia Română care abordează în capitole consistente ideatic tema tranziţiei către o nouă societate. De asemenea Proiectul de Lege privind elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale pe termen lung „România 2040“ este menit a stabili pe baze consensuale obiectivele propuse a fi realizate pe termen lung, liniile directoare cu privire la dezvoltarea economico-socială şi setul de politici publice strategice ce ar trebui implementate.

România se poate afla în topul ţărilor beneficiare ale procesului de automatizare putând deveni un model regional de succes în acest domeniu ca urmare a specificului economic, social şi educaţional. Absenţa unei tranziţii coordonate pe termen lung poate duce însă, în opinia mea, la aplicarea la nivel naţional a scenariului unei divergenţe regionale, diviziunile digitale dintre oraşe şi zonele metropolitane respectiv zonele rurale adâncindu-se în deceniile care vin.

Din fericire lucrurile nu sunt dinainte stabilite şi România poate, în urma creării unui consens naţional asupra a ceea ce înseamnă digitalizarea şi a ceea ce avem de făcut recupera decalajele existente şi deveni cu adevărat o Românie digitală, capabilă să concureze în prima ligă a statelor dezvoltate.

De altminteri soluţiile sunt relativ clare şi nu necesită o gândire revoluţionară. Se impune de la sine o investiţie sporită în educaţie, care va trebui să fie continuă şi adaptată unei lumi în schimbare. Cercetarea şi dezvoltarea vor trebui de asemenea încurajate activ prin investiţii publice şi scutiri de taxe şi nu numai. Antreprenoriatul reprezintă de asemenea o opţiune de politică viabilă, generând noi locuri de muncă şi utilizând rezultatele cercetării şi dezvoltării. Cele de mai sus nu pot însă prospera fără investiţii în infrastructura digitală.

Se impune de asemenea o regândire a reglementărilor referitoare la contractele de muncă şi la condiţiile de angajare care să ţină seama de lucrul prin intermediul platformelor şi de provocările automatizării (o reducere a numărului de ore lucrate sau noi forme de contracte de angajare etc.). Vor trebui de asemenea regândite politicile referitoare la taxare şi securitate socială care să ţină seama de mobilitatea capitalului şi a inovaţiilor tehnologice şi de reducerea muncii „tradiţionale“. Se poate purta o discuţie publică cu privire la venitul minim garantat pentru toţi ca instrument eficient de combatere a sărăciei în contextul pierderii de locuri de muncă ca urmare a automatizării.

Alternativa la acest nou proiect de ţară ar fi una a adâncirii decalajelor socio-economice, a perpetuării unei stări conflictuale pe fondul căderii în desuetudine a actorilor sociali tradiţionali ca urmare a noii ere digitale.

*Prezentul articol a fost publicat iniţial într-o formă extinsă în cadrul lucrării Caiet Documentar 3 – România digitală, Editura Club România, 2018.

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Lipsa forței de muncă calificate și a gândirii critice în învățământ, printre cele mai mari dezavantaje

PoliticSebastian Burduja: Care vor fi top 3 prioritati PNL

EconomieAndreea Paul: Lipsa forței de muncă calificate și a gândirii critice în învățământ, printre cele mai mari dezavantaje

ExternBarbu Mateescu: Sistemul de vot la localele din Ungaria este exact ca la noi – un singur tur.

EvenimenteMarian Murguleț: ONRC cred că este cea mai digitalizată instituţie din România. La polul opus se află ANAF

CulturaRadu Preda: Haosul organizat

SocialMarian Staş: Nebunul Curţii Şcolii

MoldovaIulian Chifu: Chişinăul mănâncă forţat „salamul feliat“ al lui Putin în Transnistria



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe