După alegerile parlamentare din Italia, aşa cum arată rezultatele parţiale, impresia este aceea a unui Parlament blocat. Nu uimeşte atât nici diferenţa foarte mică dintre coaliţia lui Bersani şi cea a lui Berlusconi, nici eşecul premierului demisionar Monti, cât cei 25% pe care Mişcarea 5 Stele, a unui blogger şi umorist italian, Beppe Grillo, a reuşit să-i obţină.

Perspectiva unui blocaj în formarea Guvernului e anunţată şi de reacţia pieţelor – roşul e cuvântul de ordine pe bursa italiană. Totul se întâmplă în cea de-a treia economie a zonei Euro, o zonă Euro deja aflată în recesiune şi într-o ţară cu o datorie publică imensă (126% din PIB în octombrie 2012). Rezultatele unui „cutremur italian” în zona Euro ar fi unul devastator.

Recesiunea în zona Euro s-ar accentua şi mai tare după un posibil episod italian. În plus, nu e deloc încurajator nici pentru noi, având în vedere că, neoficial, avem peste 1,5 milioane de români care muncesc şi trăiesc în Peninsulă şi pot fi, deci, afectaţi.

În Bulgaria există aceeaşi incertitudine politică. Guvernul de dreapta şi-a prezentat demisia cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare, la presiunea străzii. Oamenii au ieşit în pieţe cu facturile în mână, după ce în ultimul an li s-au dublat facturile la energie. S-a strigat masiv împotriva corupţiei şi a sărăciei, care au devenit de nesuportat pentru bulgarul de rând.

Chiar dacă sărăcia şi corupţia sunt şi marile noastre probleme, nu cred că avem cum să evoluăm în aceeaşi direcţie precum Bulgaria. Dar, în acelaşi timp, să nu uităm că la 1 iulie preţul gazelor creşte cu 8% pentru populaţie, iar la 1 octombrie cu 2%; mai mult, 1 iulie ar trebui să aducă şi creşterea preţului energiei electrice. Sau că, în ultimii patru ani, preţul gigacaloriei s-a triplat în unele oraşe. Iată subiecte pe care sărăcia şi populismul le pot aduce şi în pieţele din România.

Evoluţiile din Italia şi Bulgaria arată limitele politicii de austeritate. Până ieri, guvernarea lui Monti era dată drept exemplu despre cum a reuşit să stabilizeze situaţia economică şi să reducă dobânzile la împrumuturi. La fel, Bulgaria era lăudată pentru modul în care şi-a gestionat economia după declanşarea crizei, fără a avea nevoie de un acord cu FMI.

Astăzi, se vede cum cifrele de pe hârtie nu valoarează nimic în comparaţie cu realitatea din teren. Oricât ai pune capacul, la un moment dat nemulţumirea populară tot va izbucni. Combinaţia dintre austeritate şi sărăcire pentru populaţie şi corupţie din partea celor de la vârf (de exemplu, scandalurile Finmeccanica şi a băncii Monte dei Paschi di Siena au dominat campania electorală italiană) devine toxică pentru Europa şi pentru democraţia europeană.

Rând pe rând, cad capetele celor care au făcut din austeritate politică de stat. În urma lor rămân mai multă incertitudine, mai multă sărăcie şi mai multă corupţie. Italia şi Bulgaria sunt ultimele exemple. Concluzia e că vechile modele, ortodoxia gândirii economice actuale, nu mai funcţionează. Poţi guverna pentru o perioadă determinată în ciuda a ceea ce vor cetăţenii, dar decontul vine până la urmă şi e catastrofal.

Ce poate învăţa România de aici? Că politicile de austeritate trebuie abandonate, dar că e obligatoriu să pui ceva în loc. Pe lângă o nouă Constituţie, pe lângă regionalizare şi lege electorală, baza unui stat român solid nu poate fi decât un alt model de creştere economică şi de dezvoltare. Aceasta e marea provocare a anilor ce vin. Altfel, vom privi mereu cu teamă când vom citi despre evenimente precum cele din Bulgaria sau Italia.