Matei Bogdan
Publicat în 29 mai 2023, 18:01 / 140 elite & idei

Mircea Geoană: Centrul de greutate al Europei se mută; e o şansă reală ca Europa de Est să devină mai robustă

Mircea Geoană: Centrul de greutate al Europei se mută; e o şansă reală ca Europa de Est să devină mai robustă

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că centrul de greutate al Europei se mută spre est şi există „o şansă reală” ca Europa de Est să devină mai robustă din punct de vedere politic, economic şi tehnologic, dar subliniază că lucruri precum buna guvernanţă, transparenţa şi lupta împotriva corupţiei contează în acest proces.

„Centrul de greutate al Europei se mută spre est şi există o şansă reală ca Europa Centrală, Europa de Sud-Est şi, desigur, Europa de Est, să devină mult mai robuste din punct de vedere politic, economic şi tehnologic. (…) Trebuie să spun, de asemenea, un lucru important, de care nu ar trebui să ne ferim. Buna guvernanţă contează. Transparenţa contează. Lupta împotriva corupţiei contează. Uneori, când vorbim despre aceste noi centre de greutate, avem tendinţa de a uita că, pentru a ajunge cu adevărat în liga mare, trebuie să ne asigurăm că avem şi instituţiile politice, economice şi de stat de drept, precum şi mecanismele de control şi echilibru, astfel încât adevăratul potenţial, strategic, economic şi uman, să fie eliberat”, a declarat Geoană, într-un mesaj adresat în deschiderea dezbaterii „Europa în ascensiune – un nou centru de greutate: O nouă perspectivă asupra Europei de sud-est, centrale şi de est”, organizate de Institutul Aspen România, în perioada 25-26 mai, la Bucureşti, sub egida „Bucharest Forum – Un nou program european de arhitectură”.

El a punctat, citat într-un comunicat de presă, că buna guvernare, transparenţa şi combaterea corupţiei sunt importante pentru a exista siguranţa că adevăratul potenţial, strategic, economic şi uman al României este eliberat.

„Nu există nicio posibilitate ca o regiune să se dezvolte, iar celelalte, nu. Cred că acesta este momentul ca fosta Europă comunistă, noii veniţi în NATO şi UE, să ajungă la maturitate deplină, la un nivel deplin de influenţă, la un nivel deplin de dezvoltare şi, de asemenea, la un nivel deplin de stimă de sine, de respect şi de potrivire a valorii strategice, pe care o avem cu toţii în această regiune, cu puterea economică şi politică”, a adăugat Geoană.

Ultima ora:

ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă

PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești

EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone

ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?

SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟

EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024

EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society

CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe