Adriana
Publicat în 6 decembrie 2017, 15:41 / elite & idei

Mircea Geoană: Dispariţia Regelui Mihai I – pierderea unui model de decenţă şi modestie

Mircea Geoană: Dispariţia Regelui Mihai I – pierderea unui model de decenţă şi modestie
+ Observator

Dispariţia Regelui Mihai I nu reprezintă doar pierderea ultimului conducător de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ci a unui model de decenţă şi modestie, consideră preşedintele PSRO, Mircea Geoană.

Un om de stat care a înţeles să-şi iubească ţara de oriunde s-a aflat. Am avut onoarea să conduc şedinţa Senatului în care Regele Mihai s-a adresat pentru ultima oară Legislativului. Mi-au rămas în minte câteva cuvinte: “Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989. Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului”. Moştenirea pe care ne-o lasă este una importantă şi pe care trebuie să o preţuim. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Geoană pe pagina sa de Facebook.

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/reactii-dupa-moartea-regelui-mihai-i-presedintele-a-tinut-un-moment-de-reculegere.html

Ultima ora:

ObservatorSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

PoliticEugen Tomac: Viaţa lui Neagu Djuvara este un exemplu de demnitate şi patriotism

EconomieSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

ExternAlexandru Lăzescu: Competiția dintre Beijing și Washington

EvenimenteMircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

CulturaRadu Preda: Bartolomeu Valeriu Anania

SocialRaed Arafat: 41% din maşinile de pompieri pentru intervenţii la incendii au o vechime mai mare de 30 de ani

MoldovaCristian Unteanu: De la Chişinău, Dodon brodează mai departe pe scenariul anti-românesc



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe