OraNoua.ro
Publicat în 31 ianuarie 2018, 20:07 / 72 elite & idei

Mircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

Mircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

de Mircea Geoană

În anul Centenarului, “Mica Unire” de la 24 ianuarie 1859 pare să pălească în importanţă. Ar fi atât o greşeală de abordare – pentru că istoria este un continuum de cauzalităţi şi efecte, dar şi o nedreptate pentru Părinţii Fondatori care au făcut din momentul de la 24 ianuarie 1859 temelia pe care s-a putut construi Marea Unire. El se întâmplă într-un moment tot mai complicat atât pe plan intern, cât şi în cel extern.

Zilele trecute am făcut o analiză a riscurilor şi capcanelor cu care se confruntă România în 2018. Riscuri politice, economice, geopolitice şi reputaţionale, amplificate de o masivă reaşezare a ordinii politice, economice şi strategice internaţionale.

Astăzi am să mă refer la un fenomen mai grav, insidios şi persistent: erodarea statului român, în principalele sale funcţiuni şi responsabilităţi, şi iluzia periculoasă că, orice am face, istoria va fi de fiecare dată de partea noastră, aşa cum a fost după victoria puterilor occidentale în Războiul Crimeei sau a aliaţilor noştri în Primul Război Mondial.

Fără îndoială, fenomenul erodării încrederii în instituţii şi lideri nu este nou şi nici pur românesc. Asistăm la un amplu proces de conştientizare şi radicalizare a publicului, generat de tehnologie, comunicare instantanee şi reţelele sociale. Ţări cu guvernanţă, tradiţie şi instituţii mult mai puternice decât ale noastre suferă acelaşi fenomen: creşterea decalajelor între ceea ce sistemele tradiţionale pot furniza ca bunuri, servicii şi politici publice, şi aşteptările publicului în ceea ce priveşte cantitatea, calitatea, costul şi viteza de livrare a acestora. Brexit, alegerea lui Trump sau ascensiunea forţelor populiste şi extreme în lumea democratică sunt reflectarea directă a acestei nemulţumiri profunde şi crescânde. Guverne, partide politice, sistemele de justiţie şi ordine publică, media, instituţiile financiare – parcă nimic nu poate scăpa acestei ghilotine necruţătoare a oprobiului public.

În cazul organismelor vii, un virus produce efecte şi anticorpi în funcţie de rezistenţa şi forţa fiecărui organism. La fel şi în cazul unei societăţi – cu cât sistemul imunitar şi genetic e mai slab, cu atât ravagiile sunt mai mari. Cu cât antidotul este mai diluat şi “medicul” mai superficial sau corupt, cu atât devastarea creşte şi şansele de vindecare scad.

Aici intră cazul nostru. Suntem un stat cu o istorie modernă fracturată. Lucian Boia număra că între 1938 şi 1948, România a avut 10 regimuri politice diferite! Până şi importul de dinastie străină arată fragilitatea constructului naţional, fără a mai număra uriaşa traumă a “ingineriei sociale’ aduse de sovietici şi continuată de comunişti şi la fel de traumatica parcurgere a drumului în sens invers al tranziţiei. Precaritatea şi legenda Meşterului Manole sunt la ele acasă pe meleagurile mioritice. Rezultatul? O democraţie fragilă, un corp social măcinat de neîncredere, o cultură a compromisului, instituţii de forţă omniprezente, compensând – o constantă a întregii noastre istorii moderne – slăbiciunea, corupţia şi nepotismul din sistemul instituţiilor publice “civile”. Rezultatul? O economie dependentă de capitalul şi tehnologia de afară, o hemoragie fără precedent a tinerimii şi talentului către străinătate, incapacitatea elitelor de prelua în mod critic modele şi instituţii şi de a le aduce mai aproape de specificul naţional.

La periferia Europei şi pe teren de permanentă luptă de influenţă între Marile Puteri, România a resimţit continuu impactul avatarului geopoliticii în rostul nostru. De multe ori, “astrele” au jucat în favoarea noastră, de multe alte ori, împotrivă. “Mica” şi Marea Unire, intrarea în UE şi NATO, pe lângă gesturi de voinţă naţională, au fost rezultatul direct al refluxului imperiilor otoman, ţarist, austro-ungar sau sovietic şi a avansului puterilor occidentale în regiunea noastră. Cum foarte plastic scria Mihai Eminescu: “…departe de a vedea existenţa statului asigurată prin cârma puternică şi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest şi mai inteligent, suntem, din contra, avizaţi de-a aştepta siguranţa acestei existenţe de la mila sorţii, de la pomana împrejurărilor externe care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională”.

Am sperat cu toţii, după 1989, la o lungă perioadă de pace, democraţie şi libertate, civilizaţie, prima după secole de zbucium şi nesiguranţă. Şi am mai sperat că vom obţine, la această iteraţie a ruletei istoriei, când America şi Vestul păreau să fi câştigat definitiv partida, acel salt de dezvoltare, încredere şi stimă de sine pe care doar construcţia durabilă şi sănătoasă le poate aduce.

Ne-am înşelat. Nu am asistat la “sfârşitul istoriei’ şi nici măcar la un ciclu lung de dominaţie neconstestată a democraţiei şi capitalismului de inspiraţie occidentală ca sistem global de guvernanţă. “Pax Americana” este astăzi contestată de puteri ostile şi de proprii conducători, Europa este în căutarea unui proiect care să asigure un loc în lumea multipolară care se clădeşte şi în care – oricât am fugi de realitate – vor exista un centru şi mai multe periferii din care va fi tot mai greu să evadezi, în absenţa unui salt extraordinar de performanţă, abilitate şi perseverenţă.

Acest “armisţiu cu istoria” de un sfert de veac a fost, din păcate, insuficient pentru a clădi un stat, o economie, o democraţie cu instituţii puternice, care să ne asigure existenţa şi securitatea în vremuri mai puţin favorabile ca cele pe care le vom străbate în anii şi deceniile care vin.

Zeci de miliarde de euro s-au cheltuit pentru “întărirea capacităţii administrative” şi tot suntem incapabili să construim o autostradă de la un capăt la altul al ţării. Am investit în instituţiile de forţă (şi bine am făcut), însă am uitat să ne aplecăm şi asupra celor care contează în viaţa oamenilor – sănătate, educaţie, cultură, economie. Ştim să dăm (împinşi de la spate) 2% pentru Apărare, însă uităm de cei 5% promişi pentru Educaţie sau Sanatate. Partidele politice arată astăzi mai rău decât acum 10-20 de ani, politizarea administraţiei a atins cote fără precedent, avem suspiciuni temeinice că alegerile pot fi trucate, reputaţia României în Europa e mai proastă decât înaintea integrării.

Pe scurt, asistăm la erodarea accelerată (reală şi perceptuală) a statului şi a instituţiilor sale (cazul Poliţiei în aceste zile este elocvent). Scăderea demografică şi migraţia ne afectează deja posibilităţile de creştere economică şi dezvoltare pe termen scurt şi mediu.

Nu putem spune că în aceşti ultimi ani România nu a progresat. Saltul înregistrat în marile oraşe ale ţării este impresionant. Suntem aproape de un PIB de 200 de miliarde de euro şi de pragul psihologic de 10.000 de euro/locuitor. Avem exporturi record, însă şi export de talent şi forţă de muncă. La peste 10 de ani de la integrarea în EU schimbările sunt evidente, însă decalajele inter şi intra-regionale în România sunt mai mari decât înaintea integrării.

În anul Centenarului (iar la anul vom aniversa 160 de ani de la Unirea Principatelor), fără a panica sau cădea în defetism, statul român şi liderii politici ar trebui să fie constienţi de responsabilitatea uriaşă pe care o au în faţa ţării şi a istoriei. Ar putea să înceapă cu un simplu “war game”, o analiză de scenarii alternative cu care România se poate confrunta în anii şi deceniile care vin. Şi cu o analiză onestă a vulnerabilităţilor pe care le avem, de la funcţionarea instituţiilor la “rezilienţa” economiei şi societăţii la şocuri şi propaganda externă.

În darwinsimul fără de sfârşit al luptei pentru putere şi influenţă între naţiunile lumii, urmează o perioadă aspră, care va reaşeza ordinea mondială şi sferele de influenţă. Ţări din fosta “lume a treia” vor urca în prima, altele, din vârf, vor cunoaşte ce înseamnă declinul. Dacă vrem să nu fim “la mila sorţii”, ar fi bine să ne trezim şi să ne punem casa în ordine. Până nu e prea târziu.

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis a convocat-o la Cotroceni pe Viorica Dăncilă, în contextul dezbaterii publice privind OUG de amnistie şi graţiere

PoliticDaniel Constantin (Pro România): Nu vrem neapărat la guvernare, vrem să contribuim ca acest guvern să-și înceteze mandatul

EconomieSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

ExternOvidiu Nahoi: Populiștii se pregătesc și ei pentru viitoarea Uniune Europeană

EvenimenteMircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

CulturaScriitorul Mircea Cărtărescu, la aniversare

SocialRaed Arafat: 41% din maşinile de pompieri pentru intervenţii la incendii au o vechime mai mare de 30 de ani

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe