OraNoua.ro
Publicat în 14 mai 2014, 16:22 / 175 elite & idei

Mircea Geoană: Nu Statul este problema, ci clasa politică

Mircea Geoană: Nu Statul este problema, ci clasa politică

de Mircea Geoană

Dacă politicul e strâmb, statul nu poate fi drept. Dacă politicul e corupt, statul nu poate fi corect.  Un stat modern şi functional nu poate exista într-o cultură a proastei guvernări, a lipsei de transparenţă şi corupţie.

Marele Abraham Lincoln spunea că “schimbarea vine din noi, prin noi, pentru noi!” Zilele trecute citeam un sondaj al Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii al Academiei Române, publicat în cotidianul Adevărul. Şi ce  spuneau românii? Ce spunem cu toţii: statul creează mai multe probleme decât rezolvă. Principala acuzaţie era că statul este un prost administrator şi banii sunt prea puţini pentru sănătate, învăţământ, pentru sistemul de pensii şi pentru asigurările de şomaj.

Raportarea românilor faţă de stat nu este deloc suprinzătoare. Răspunsurile reflectă, de fapt, suma dezamăgirilor cetăţenilor în raport cu instituţiile statului şi cu clasa politică. Oamenii nu îşi dispreţuiesc statul în care trăiesc, ci se declară profund nemulţumiţi de modul în care oamenii din stat (în sensul strict al termenului, adică angajaţii de la stat, de la parlamentar şi până la funcţionarul de comună) îşi fac treaba. Şi, mai ales, deplâng absenţa oamenilor de stat, atât de necesari în vremuri de răscruce ca cele pe care parcurgem.

„Statul este prost administrator!” se aude şi de la Dreapta şi, mai nou, şi de la Stânga. La noi, totul este pe dos: Stânga micşorează dimensiunea statului (guvernul PSD a lăsat în 2004 cheltuielile cu administrarea statului la sub 5% din PIB), în timp ce guvernarea „liberală” le-a dus în 2008 la 9,3% din PIB! Problema nu este statul – suma instituţiilor, a oameniilor ce le populează şi a regulilor ce tot aceştia le generează – ci calitatea instituţiilor, a clasei politice şi a administraţiei publice, a celor care populează structurile statului. Nu există naţiune de succes fără un stat puternic şi eficient, „inteligent” în modul în care se adaptează la o dinamică a schimbărilor din societate, la avantajele, dar şi la provocările globalizării şi progresului tehnologic şi ştiinţific contemporan.

Dacă politicul e strâmb, statul nu poate fi drept. Dacă politicul e corupt, statul nu poate fi corect. Pentru ce avem nevoie de 137 de taxe şi impozite diferite când statele OECD au în medie 17? Pentru ce punem oamenii şi întreprinzătorii să stea cu orele în faţa ghişelor pentru a-şi plăti taxele sau a obţine o autorizaţie când Estonia sau Slovenia au introdus un sistem complet de e-Government? Pentru ce schimbăm Codul fiscal în medie de 11 ori pe an, când legea spune că orice modificare de fiscalitate nu se face „de regulă” fără o pregătire de 6 luni în avans? Statul este atât de bun pe cât este clasa politică ce îl pune la treabă. Reinventarea – şi stoparea demolării, disoluţiei – statului nu se va putea face fără o schimbare dramatică a politicului, a partidelor, a finanţării şi a politicii de resurse umane ale politicului, cu sau împotriva voinţei acestuia. Este cel mai important şantier al „schimbării la faţă” a României, singurul răspuns la frustrarea şi neputinţa noastră istorică de a face parte din Occident şi cu instituţiile, nu doar cu elitele noastre.

Un stat modern şi functional nu poate exista într-o cultură a proastei guvernări, a lipsei de transparenţă şi corupţie. România este azi pe poziţia 120 în lume în clasamentul World Economic Forum privind transparenţa adoptării politicilor publice. Un stat modern şi funcţional nu poate exista fără o administraţie publică, „mandarinii” statului, competentă, motivată şi imună la politizare, care la noi a atins limita grotescului. Un stat modern şi funcţional nu poate exista şi fără o Justiţie imparţială, rapidă şi accesibilă pentru cetăţeni, fără predictibiliate în mediul legislativ şi normativ, fără structuri ale statului care reglementează şi „domesticesc” pieţele şi asigură acces universal şi egal al cetăţenilor la serviciile publice esenţiale. Iar atunci când cetăţenii vor şti că banii din taxe şi impozite nu se vor îmbogăţi firmele de casă ale politicenilor şi ale partidelor şi că zecile de miliarde pentru autostrăzi, şcoli şi spitale chiar ajung unde le este destinaţia şi nu se sifonează prin şmecheri şi intermediari, atunci şi colectarea se va îmbunătăţi şi evaziunea se va diminua.

Iar problema eficacităţii statului român nu este nouă. Carol I visa la România ca la „o Belgie a Dunării de Jos”. Eu vorbeam acum câţiva ani de România ca Spania Europei Centrale. Azi ne uităm cu o uşoară invidie la Polonia, ca la un model prea îndepărtat.  Mulţi susţin că slăbiciunea statului este un dat cultural, că statele din zona oriental-bizantină au un handicap structural faţă de nordul calvinist. Nu există determinism geografic sau cultural, ci scuze pentru propria neputinţă sau complacerea în mediocritate.

Pentru că faimosul „merge şi asa”, astăzi nu mai merge! Avem în faţă provocări prea mari, primejdii prea însemnate  pentru securitatea şi însuşi viitorul naţional pe care nu le vom putea înfrunta fără un stat reinventat, aşezat pe temelii moderne, pe valori de democraţie, de stat de drept şi înarmat cu pârghii şi resurse umane şi financiare pe măsura competiţiei regionale şi globale care se intensifică.  Cei slabi vor fi striviţi, cei puternici vor rezista şi vor profita de schimbările fără precedent la care asistăm azi neputincioşi.

După ce aceste „alegeri în timp de război” se vor încheia, va fi obligaţia viitorilor conducători, a întregii clase politice şi a administraţiei să înţeleagă şi să internalizeze nevoia acută de schimbare de paradigmă. Iar noi, ca cetăţeni, trebuie să înţelegem că izbăvirea nu va veni nici de la „tătuci” ai naţiunii şi nici de la despoţi luminaţi care să spună “Statul sunt eu!”, ci de la acei lideri care vor putea construi instituţii, reguli clare şi aplicabile tuturor şi care vor putea construi o nouă Românie şi de sus în jos, dar şi de jos în sus, prin implicarea şi întărirea rolului societăţii civile în marile decizii, a încurajării dialogului sistematic, a clădirii reflexelor democratice în profunzimea societăţii.

Da, pentru că statul să performeze în astfel de condiţii, este nevoie de Marea Schimbare. Mai mult decât reformele peticite din ultimii 25 de ani. Şi mai mult decât au reuşit înaintaşii noştri. Este nevoie de a duce lupta cea adevarată pentru bună guvernare, transparenţă decizională şi de o luptă la sânge împotriva corupţiei. Pentru a avea o justiţie independentă şi un stat de drept, sănătatea morală a unei naţiuni.

Doar aşa putem ieşi din sărăcie, din subdezvoltare şi din starea profundă de nedreptate din societatea românească. Prin schimbare!

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe