OraNoua.ro
Publicat în 3 decembrie 2014, 20:30 / 249 elite & idei

Mircea Geoană: Puteți considera că a încetat funcția mea de Înalt Reprezentant al premierului

Mircea Geoană: Puteți considera că a încetat funcția mea de Înalt Reprezentant al premierului

Senatorul Mircea Geoană a declarat vineri că funcția sa, de Înalt Reprezentant al premierului, „a încetat”.

„Nu voi mai fi în guvern. A fost o chestiune pe care am acceptat-o din dorința de a da un pic de credibilitate acțiunii guvernului. Ea este formală, în mare măsură. Puteți considera că ea a încetat. Nici nu a fost o funcție foarte activă. Am folosit-o extrem de selectiv în chestiuni importante pentru români”, a spus Geoană, la Senat.

Mircea Geoană a fost exclus din PSD ca urmare a deciziilor luate joi în cadrul Comitetului Executiv Național al acestui partid.

Pe 12 februarie a.c., senatorul PSD Mircea Geoană fusese numit, printr-o decizie a premierului Victor Ponta, Înalt Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică.

Potrivit deciziei respective, publicate în Monitorul Oficial, postul ocupat de Geoană a fost înființat în cadrul Cancelariei premierului, fiind vorba despre o funcție onorifică și neremunerată.

În document, se menționează că Înaltul Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică are următoarele obiective: promovarea unor obiective economice regionale ale României, ținând seama de interesul mediului de afaceri din România de a accesa noi piețe, inclusiv din perspectiva inițiativei de creare a unui coridor economic denumit generic „Noul Drum al Mătăsii”; organizarea în România a unor conferințe anuale în domeniul economic, care să atragă personalități din domeniul politicii internaționale și mediului de afaceri; participarea la proiectele Guvernului privind promovarea României în străinătate în vederea atragerii investițiilor străine; cooperarea cu organizații ale mediului civic, economic și academic pentru promovarea relațiilor României cu țări cu economii emergente; promovarea oportunității de afaceri în România în cadrul unor evenimente din mediul economic sau în relație cu organizații internaționale.

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

PoliticKlaus Iohannis, la Forumul de la Malmö: Vom înființa în România un premiu național anual pentru personalităţi române şi internaţionale care contribuie la educaţia privind Holocaustul

EconomieCristian Popa: BNR este hotărâtă sa tempereze dinamica prețurilor

ExternGeorge Friedman: Europa și NATO, trase pe linie moartă de Statele Unite

SocialSorin Cucerai: Dreptul la viață e nederogabil

EvenimenteVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

CulturaCristina Popescu: Porumbei exotici

EditorialClaudiu Butacu: Cum arată cultura organizațională a unui ONG acum, față de cum arăta acum câțiva ani



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe