Adriana
Publicat în 28 noiembrie 2012, 10:32 / 140 elite & idei

Mircea Geoană: Trebuie să reluăm dialogul între social-democrații români și germani

Mircea Geoană: Trebuie să reluăm dialogul între social-democrații români și germani
+ Observator

Refacerea reputației și credibilității României va lua timp și nu va fi un exercițiu facil. Reluarea contactelor guvernamentale și parlamentare cu Germania și alte țări-cheie europene reprezintă o prioritate pentru perioada următoare” , a declarat Mircea Geoană aflat într-o vizită de lucru la Berlin, unde a participat la dezbaterea  “România înainte de alegeri” , organizată de Fundația Friedrich Ebert în parteneriat cu grupul social – democraților germani din Bundestag.

 Cu această ocazie, Friedrich Ebert Stiftung (FES) a lansat ieri, 20 noiembrie 2012, la Berlin un raport cu privire la situația din România, în care se semnalează un „deficit de cultura democratică acumulată în ani”. În raport se explică că „aceste deficite își au baza într-un sistem de partide slabe din punct de vedere programatic, într-o societate civilă impotentă, precum și în rețele clientelare în partide, justiție, administrație și politică”.

Mircea Geoană a subliniat că „refacerea reputației și credibilității României va lua timp și nu va fi un exercițiu facil. Reluarea contactelor guvernamentale și parlamentare cu Germania și alte țări-cheie europene reprezintă o prioritate pentru perioada următoare”.

„Am pledat pentru reluarea dialogului între conducerile Partidului Social Democrat German (SPD) și PSD după criza politică din vară, concretizat prin vizita lui Sigmar Gabriel, președintele SPD, la București pe 28 noiembrie, ca și pentru colaborarea între FES și organizațiile societății civile implicate în politici și dezbateri progresiste”, afirmă Mircea Geoană.
Dezbaterea de la Berlin a permis identificarea principalelor probleme structurale ale României, considerate a fi sărăcia si inegalitatea, o economie puțin competitivă și un sistem de guvernantămăcinat de lipsa de eficientă și transparentă, dar și de o corupție extinsă.

Mai mult, în cadrul dezbaterii a fost subliniată și diferența între realitatea și percepția despre România, dar și între realitate și potențialul României (resursele umane, ale solului și subsolului, o locație geografică la intersecția Noului Drum al Mătăsii cu Marea Neagră și Dunărea). „De aceea, eliminarea acestei breșe dintre realitate și potențial reprezintă o provocare pentru România și pentru Guvernul și Parlamentul viitor”, consideră oficialul român.
Mircea Geoană a anunțat și acțiunile concrete ce vor avea loc în perioada următoare. „Am reluat inițiativa de colaborare între conducerile și grupurile parlamentare social democrate din parlamentele naționale din Uniunea Europeană și pentru continuarea procesului declanșat prin Declarația de la București din mai 2011”, prin care liderii partidelor social-democrate și socialiste din UE au ajuns la un acord privind o abordare coerentă din partea stângii europene pentru a lupta împreuna pentru o Europă Socială ca model viabil și sustenabil.

Articol publicat pe www.mirceageoana.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe