Adriana
Publicat în 21 septembrie 2016, 13:57 / 95 elite & idei

Misu Negrițoiu: Liberalizarea pieței RCA se putea produce mai devreme, dar cu aceleași efecte

Misu Negrițoiu: Liberalizarea pieței RCA se putea produce mai devreme, dar cu aceleași efecte
+ Observator

Seful Autorității de Supraveghere a Asigurărilor, Mișu Negrițoiu, a declarat recent într-o conferință de presă că „liberalizarea pieței RCA se putea produce mai devreme, dar efectele ar fi fost aceleasi”.

Deși stabilirea tarifelor pentru răspunderea civilă obligatorie a stat mereu la mâna asiguratorilor, așa încât piața a fost liberalizată în ultimii ani, Negrițoiu a reamintit că, până acum câteva luni mai existau polițe ieftine, în condițiile în care anumiți asiguratori au practicat prețuri „subvenționate”, adică de dumping, în ideea de a atrage cât mai multă cotă de piață.

„Ca urmare a supravegherii ASF, campionii primelor subvenționate au ieșit din piață”, a subliniat Negrițoiu, referindu-se la societățile Astra și Carpatica, pentru care ASF a cerut declanșarea stării de faliment.

Totodată, a remintit șeful ASF, de la 1 ianuarie 2016 ASF utilizează mecanisme care identifică „pierderile ascunse ale companiilor”.

Ultima ora:

ObservatorMarian Staș: În România vor funcționa 60 de școli-pilot unde elevii își vor putea alege o parte din materiile de studiu

PoliticCristian Diaconescu, în vizită de lucru în județul Alba

EconomieTraian Halalai: Focus pe identificarea de soluții pentru sprijinirea militarilor veterani din teatrele de operații

ExternTeodor Baconschi: Regimurile din China și Rusia joacă pe ideea că indivizii preferă prosperitatea înaintea drepturilor

SocialMarian Staș: În România vor funcționa 60 de școli-pilot unde elevii își vor putea alege o parte din materiile de studiu

EvenimenteAdrian Hatos, la evenimentul DEVISE – The 3rd Digital Session of EYP Romania – intitulat „Democracy as our sole future”

CulturaCristina Popescu: Pictorul Dimitrie Știubei, un pictor de …marcă

EditorialBarbu Mateescu: O dispută din care câștigă o singură persoană și un singur partid



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe