OraNoua.ro
Publicat în 22 august 2012, 19:33 / 227 elite & idei

Mişu Negriţoiu – România trebuie să-şi reclădească întregul sistem instituţional

Mişu Negriţoiu – România trebuie să-şi reclădească întregul sistem instituţional

La prânz cu un bancher – interviul a fost acordat pentru Bancheri de Top

Mişu Negriţoiu – Profet al crizei, constructor de instituţii de vocaţie, temerar în exprimarea opiniei

 

România trebuie să-şi reclădească întregul sistem instituţional

Ceea ce se întâmplă în prezent pe scena politică din România este dovada eşecului celor care au condus până acum ţara în a clădi instituţii – de la şcoli şi universităţi la Curtea Constituţională şi BNR – care să funcţioneze eficient, fără influenţa persoanelor sau grupurilor de influenţă care le conduc vremelnic. Mai trist este că nici noua generaţie ajunsă la putere nu se dovedeşte suficient de pregătită pentru a salva situaţia. Singura ieşire din impas constă în reforma întregului cadru instituţional, apreciază unul dintre cei mai respectaţi bancheri români. Un om care timp de 15 ani a clădit o instituţie de credit, ING Bank, astfel încât o poate lăsa acum, fără griji, să meargă singură, fiind o structură solidă în care oamenii din interior acţionează instituţionalizat, obiectiv,  pe mecanismele ei de funcţionare şi nu invers. Mişu Negriţoiu a renunţat la politică pentru a contribui pe plan local la consolidarea unei  instituţii private, învăţând din experienţa bogată a unor culturi occidentale, precum cele din Olanda, Anglia sau America. A dovedit astfel că se poate construi bine şi trainic în România; cu răbdare, măsură, atenţie, dedicare, muncă şi pasiune.

Mişu Negriţoiu este gata acum să se implice mai activ în formarea opiniilor şi ideilor valoroase care să ajute la reforma instituţională a ţării. Domnia sa ne-a împărtăşit la un prânz din bogata sa experienţă la conducerea ING, pe care o lasă acum pe mâini mai tinere, el urmând a rămâne în bancă în funcţia neexecutivă de Preşedinte.

 

Problema reală: Normele neclare şi instituţiile slabe

Mişu Negriţoiu consideră că scandalul politic la care asistăm acum nu este rezultatul unui conflict între generaţii şi valori diferite, pentru că nu este un dialog, o dezbatere sau o luptă pe fond, ci mai degrabă pe persoane şi pe formă. „Ce se întâmplă azi în România dovedeşte exact ce ziceam în urmă cu un an sau mai mult, că situaţia actuală este eşecul generaţiei noastre în a face ca instituţiile să reziste. Iar eşecul reprezintă două lucruri: în primul rând, faptul că nu am terminat reformele sau că nu le-am făcut bine în tranziţie, ci incomplet său improvizat. În al doilea rând, eşecul mai înseamnă faptul că structura statului şi a instituţiilor de stat au probleme, nu sunt suficient de consolidate şi nu rezistă. Şi acum ne-am trezit într-un sistem mixt, oarecum pervertit, care este supus manipulării din două părţi. Acuzaţiile pro şi contra sunt de aceeaşi natură: că au abuzat instituţiile statului, că au deviat de la reguli şi norme. Asta înseamnă două lucruri: că normele nu sunt suficient de clare şi instituţiile nu sunt suficient de coerente. Eu am avut acest sentiment şi iată că istoria îl reconfirmă.”

 

Poate însă noua generaţie mai tânără să salveze situaţia?  Mişu Negriţoiu: „Eu nu cred că generaţia care acum se pretinde mai tânără este mai pregătită decât generaţia mea, din această perspectivă, şi că ei ştiu ce au de făcut. Dacă dezbaterea ar fi acum pe reforme şi pe instituţii aş aplauda-o, dar tânăra generaţie nu dovedeşte această capacitate. De fapt, este chiar mai puţin decât am avut noi în urmă cu 20 de ani.”

 

Instituţiile nu trebuie să depindă de un om

Instituţiile şi regulile se dovedesc bune dacă rezistă la schimbare, apreciază Negriţoiu. „Din păcate, toate instituţiile au fost sau sunt legate de un om sau create de către un om.

Şi instituţia prezidenţială, din păcate, a fost creată pentru un om sau pentru un anumit profil de om, nu a fost creată pentru situaţii limită sau situaţii extreme. Este un regim ambiguu. Dacă Constituţia n-ar fi hibridă şi ambiguă, n-ar mai fi fost o discuţie despre cine merge la Consiliul European. Nu s-ar mai arăta cu degetul spre un preşedinte jucător sau unul nejucător. Ea există tocmai din ambiguitatea procesului de creaţie, a persoanelor care au făcut-o şi nu rezistă pentru că nu este clară, deci trebuie revizuită, la fel ca celelalte instituţii. Dacă nici măcar Curtea Constituţională nu rezistă, înseamnă că întreaga structură statală nu rezistă.”

Pe lângă regimul ambiguu, o a doua problemă o reprezintă procesul de reformă. „De la partidele politice până la învăţământ şi sănătate, reformele n-au fost făcute până la capăt, n-au fost făcute bine, s-au amânat, iar acum problemele s-au acumulat, s-au accentuat şi trebuie să o iei de la capăt. Acum asistăm practic la o reaşezare, o reluare a reformelor şi a instituţiilor. Dacă preşedinţia ţine de o persoană, şi am văzut că au fost registre diferite în funcţie de persoana care a fost acolo, dă posibilitatea unui preşedinte jucător să depăşească chiar limitele care nu sunt bine definite“.

Chiar şi instituţii care par mult mai solide şi stabile, precum BNR, depind de un om, apreciază Mişu Negriţoiu. „Mugur Isărescu are o istorie, iar când va pleca el nici nu ştim ce se va alege din BNR, pentru că aceasta este făcută după chipul şi asemănarea lui. În 20 de ani, peste BNR n-a trecut nicio experienţă, nicio schimbare. Ştim noi că va rezista la o schimbare când de fapt nici alte instituţii din stat nu rezistă la o schimbare?”

A treia problemă ce trebuie rezolvată, apreciază Negriţoiu, este ca toată lumea să accepte instituţii care să asigure contraponderea şi echilibrul (checks and balances). „De exemplu, Banca Centrală asigură contraponderea guvernului în stabilitatea fiscală, politică monetară şi creşterea economică, Guvernul este în contrapondere cu Parlamentul sau Preşedinţia, iar Curtea Constituţională oferă o contrapondere la toţi, inclusiv la Parlament. Ori acum, Parlamentul este instituţia cea mai uşor manipulabilă, pentru că acolo sunt cele mai multe interese subiective, mai ales într-o perioadă înaintea campaniei electorale. Parlamentul acesta, care ia decizii şi care întoarce ţara pe dos nu e o majoritate parlamentară aleasă democratic, ci o majoritate rezultată printr-un proces de manipulare care are loc de 20 de ani, ceea ce nu se mai întâmplă în alte ţări de referinţă, precum Polonia sau Cehia.”

 

Dreptul, puterea, curajul şi beneficiul opiniei

Mişu Negriţoiu s-a remarcat în ultimii ani ca fiind printre puţinele voci critice la adresa instituţiilor nefuncţionale şi a derapajelor din economie, inclusiv la adresa BNR. Care este motivul acestei atitudini? „Este vorba de un fenomen cultural, care începe din şcoală şi continuă toată viaţa, şi anume acela al dreptului la opinie, al puterii şi curajului de a avea o opinie. Asta face parte din democraţie şi economia de piaţă, care funcţionează cu o multitudine de operatori ce acţionează într-un fel sau altul, dar nu în acelaşi sens, astfel încât conferă echilibru pieţei. Din acest motiv există vânzători şi cumpărători. Economia de piaţă este până la urmă o economie de comportamente: fiecare ia o anumită poziţie, bazată pe o percepţie proprie şi pe un interes personal, iar din asta rezultă echilibrul de piaţă. Democraţia funcţionează pe bază de multitudine de opinii, nu poate funcţiona după un ghid pe care-l dă cineva şi toţi se aliniază. Asta se vede tot mai puţin în societatea românească, dacă ne comparăm cu ţările dezvoltate, democratice, unde oamenii au convingeri şi opinii proprii şi nu le e teamă să le exprime. Ei le exprimă pentru că ele fac parte din procesul democratic de luare a unei decizii în diversitatea de opinii. La noi, eu am curajul acestor opinii pentru că am trecut prin nişte etape, pentru că eu am fost în tranziţie promotorul reformelor şi am încurajat reforma, am încurajat libertatea şi diversitatea opiniilor. De aceea mi-a fost uşor să-mi exprim opiniile mai târziu. Nu critic nici banca centrală şi nici pe Mugur Isărescu, îmi spun pur şi simplu părerea. Din multitudinea de opinii se dovedeşte că obţinem rezultate pozitive. De exemplu, ultima mea intervenţie pe deprecierea leului a fost destul de vagă, ambiguă, dar condusă spre un anumit nivel al cursului leu-euro, pe care eu nu l-am menţionat niciodată, am dat numai o tendinţă. Reacţia oficială a fost imediată şi astfel am ajuns la un curs de echilibru care acum este relativ stabil şi este mai multă linişte în piaţă. Dacă n-ar fi fost această dezbatere, toată lumea ar fi aşteptat cu sabia lui Damocles deasupra capului să vadă ce o să se întâmple cu leul. Iată că acum ştim ce se întâmplă cu leul: se mai depreciază dar nu atât de mult şi a fost rezultatul unei dezbateri. Am fost chiar bănuit că am avut o înţelegere cu BNR ca să fac această intervenţie pentru a le dea posibilitate să replice. Dar asta se întâmplă nu doar în piaţa bancară, ci şi în general, inclusiv în politică. Aţi văzut pe cineva exprimând alte opinii din partea majoritară în tot USL-ul? Are cineva acolo şi alte opinii? Nimeni, pentru că nu au curajul opiniilor sau înţeleg greşit disciplina de partid. Eu am fost pur şi simplu mai liber în exprimare. Atâta tot.”

 

Profetul crizei

În mai 2007, Mişu Negriţoiu a făcut o declaraţie publică ce poate fi considerată acum o profeţie a crizei: „Ne împăunăm cu un leu puternic şi o inflaţie mică, în timp ce băncile aleargă după credite, uitând de legea ciclicităţii. Până acum, n-am avut nicio criză, dar Doamne fereşte! Promovăm credite în franci elveţieni, fără să ne uităm la curs. Avem 90% dintre credite ipotecare în euro şi va fi un dezastru dacă apare o depreciere a leului.” Declaraţia a fost făcută cu 3 luni înainte ca euro să ajungă la 3,1 lei, cu 9 luni înainte să urce la 3,8 lei şi cu un an şi jumătate înainte de izbucnirea crizei. Ce spune acum Mişu Negriţoiu: „Nici nu mai ştiam că am făcut o asemenea declaraţie, dar mă ajută să mă redescopăr. Vreau să mă uit în urmă la toate declaraţiile şi contribuţiile mele din anii ’90 şi să văd de ce au fost ignorate atâtea opinii şi propuneri, în loc să facem lucrurile cum trebuie. În perioada de apreciere a leului, am încercat de mai multe ori, chiar informal, să generez o discuţie cu colegii şi cu cei la banca centrală. Să vedem de ce se apreciază moneda, dacă nu poate să se intervină cumva şi cum pregătim ieşirea din acea perioadă de apreciere. Pentru că existau cel puţin două motive: condiţiile fundamentale ale economiei româneşti, care erau unele de depreciere, şi intrarea României în UE, care favoriza aprecierea leului. Dacă ne uităm la condiţiile fundamentale, ce influenţează cel mai mult deprecierea este deficitul de cont curent, poziţia externă, care atunci era 14-15% din PIB. Acesta îţi arată că iei din economisirile externe ca să-ţi acoperi nevoi interne, iar cheltuielile pe care le faci nu au legătură cu eforturile şi rezultatele muncii proprii, cu veniturile pe care le ai. Deci am construit o poziţie de dependenţă de intrările de capital străin, ceea ce nu putea să dureze prea mult. Aprecierea nu era rezultatul unei performanţe a economiei locale, de altfel foarte multă lume zicea atunci că România creşte fără să facă nimic. Totuşi, aprecierea monedei era văzută de către guvernanţi drept o mare realizare a economiei româneşti şi o creştere a nivelului de trai, o apreciere naivă. Lumea a preferat să bage gunoiul sub preş, să aştepte. Un răspuns candid pe care l-am primit atunci în răspunsurile acestea informale a fost: dar de ce să discutăm neapărat asta, de ce s-ar întâmpla trendul invers? Exista însă şi un al doilea motiv pentru aprecierea leului şi iminenta apariţie a unui trend invers, şi anume efectul intrării României în UE, care a adus o generozitate din partea investitorilor. Lumea te acceptă, îţi acordă un aşa numit good will, toată lumea zicea că nu are ce să fie rău cu România, aşa că hai să prindem acum o poziţie şi vom vedea apoi ce va mai fi, ca un soi de căutători de aur. Mai ales că aveau foarte multe mijloace de remediere a acestor poziţii. Iar remedierea s-a întâmplat în 2008-2009: ne aducem aminte de tulburătoarea perioadă când oamenii, în loc să-şi facă datoria, arătau cu degetul la speculatori, în toamna lui 2008. Dar presiunea pusă pe curs era de fapt o corecţie a cursului şi a puterii de cumpărare a leului, care nu avea un fundament intern, ci unul extern. De fapt, repoziţionarea investitorilor pe termen scurt a fost să ne tragă covorul de sub picioare, şi fireşte că trebuia să ne aşteptăm să cădem. Totuşi, în perioada aceea existau discuţii aprinse despre hard şi soft landing şi toţi oficialii spuneau că nu e niciun motiv să avem o cădere dură, ci una uşoară, ceea ce era greşit. Mai spuneau că nu trebuie să fim comparaţi cu ţările baltice şi că suntem victimele unei manipulări internaţionale sau din partea mass-media. Dar nu erau de fapt fundamente economice, era deficitul de cont curent. Ţările baltice se duseră chiar spre 30%, noi eram pe la 15% şi asta era asocierea, nu altceva, nicio manipulare. De fapt, manipularea era mai mult internă. De ce? Era un lucru pe care cred că toată lumea îl înţelegea. Cel puţin cei care aveau o informaţie şi ştiau cum merg lucrurile şi afară puteau şi trebuiau să înţeleagă, şi cred că au şi înţeles. Numai că nu s-au exprimat. Mă confirmă acum Adrian Vasilescu, cu ocazia declaraţiilor mele recente pe curs, când a spus că eu am un scenariu, dar şi BNR are scenarii, însă diferenţa este că eu îl pot spune, iar BNR, nu. Atâta tot. Nu a fost vorba că eu eram mai deştept şi ştiam mai mult. Nu, doar că eu am spus şi alţii n-au spus, deşi ştiau şi ei.”

 

Strategie de creştere sustenabilă

Percepţia clară a ceea ce se întâmpla înainte de criză şi atitudinea prudentă în faţa unei posibile corecţii s-au reflectat şi în strategia de dezvoltare aplicată de Mişu Negriţoiu la ING Bank România.

„Noi n-am crescut agresiv. În 2007, portofoliul nostru de credite era 60% în lei şi doar 40% în euro. Astăzi e invers pentru că, deşi creşterea a fost moderată, n-am putut rezista tăvălugului pieţei; de aceea am început să ne oferim şi noi creditare în euro, cu credite ipotecare, ca să putem rămâne pe piaţă. Dar, într-adevăr, am avut întotdeauna această dilemă a creditelor euro sau în lei, pentru că era evident că orice creditare în valută era periculoasă şi riscantă pe termen lung, iar acum este şi mai periculoasă. Astfel că noi creşteam în medie cu 20-30% pe an, sub media pieţei, pentru că alte bănci s-au dublat de la an la an; dar acum se duc înapoi. Noi am adoptat o politică de sustenabilitate: trebuie să-ţi întăreşti fundaţia, bazele şi să vinzi moderat, predictibil, nu să atingi neapărat o cotă de piaţă. Facem acelaşi lucru şi acum. Dacă vă uitaţi la rezultatele noastre, nu a fost niciun an în care noi să scădem sau să nu avem profit. Nici în anii de recesiune nu am scăzut, am crescut în continuare şi acum câştigăm cotă de piaţă cu vânzări mai mici decât în trecut, pentru că ceilalţi se repoziţionează, în timp ce noi am fost constanţi.”

 

Începutul la ING

Acum, când a venit momentul să predea ştafeta noii generaţii care să conducă instituţia la care a cărei construcţie a contribuit din plin, Mişu Negriţoiu îşi aminteşte despre cele mai frumoase momente ale carierei. „A fost o carieră oarecum neaşteptată pentru mine. Eu nu am fost destinat să fiu om politic. Am ajuns în politică aproape dintr-un sentiment al datoriei mai degrabă decât dintr-un sentiment al ambiţiei politice sau personale. Dar am plecat în momentul în care acest sentiment al datoriei nu şi-a găsit un corespondent printre oamenii politici şi nu am putut cupla cu echipe performante în care să fi crezut sau care să aibă aceleaşi sentimente, fiindcă am văzut că mulţi au de fapt alte interese personale sau nu puteau să facă altceva. Locul meu nu era în Parlament, întrucât această instituţie, ca şi acum, era manipulată, iar eu nu sunt un tip aşa uşor manipulabil şi vreau să mă exprim, pe când acolo nu aveam spaţiu de exprimare. Eu am vrut să mă verific pe mine că pot să fac şi altceva şi mi s-a oferit această şansă, care a fost prima mea bucurie.” Şansa a venit de la ING, mai exact de la divizia lor locală, prin nişte intermediari cu care lucrau, după ce preşedintele grupului olandez i-a cunoscut, în cursul unei vizite în România, pe când era consilier la Cotroceni.

„Faptul în sine, că te recrutează, este un succes. A fost frumos şi pentru că era vorba de o multinaţională, iar pe atunci aveam 47 de ani. A doua parte frumoasă a fost că eu, ca şi principii de viaţă, ca profil şi structură interioară, m-am adaptat şi m-am apropiat foarte mult de valorile culturii corporatiste, adică transparenţă, dialog direct, profesionism, deschidere, o conducere mai degrabă orizontală decât ierarhică, astfel că am avut momente foarte interesante. După ce am intrat în ING, în primul an am început cu un training. Eu eram profesor la ASE, predam un curs, citisem foarte mult pentru cursul meu, dar una este să fii profesor şi alta să lucrezi concret. Am intrat pe un domeniu, corporate finance-investment banking, unde trebuia să mai învăţ pentru că nu făcusem asta la şcoală. Un moment amuzant a fost când m-am dus la un curs la Londra, unde m-am întâlnit cu colegi din toată lumea. Când au văzut de unde vin şi că am fost viceprim-ministru, că am luat-o de la capăt ca să studiez corporate finance şi capital management cu ei acolo, m-au întrebat de ce am venit aici, iar printre altele le-am răspuns că vreau să fac şi eu nişte bani cinstit şi să muncesc. Cineva din Orientul Mijlociu, dar nu era valabil numai pentru ei, mi-a spus că la ei e invers: când cineva vrea să facă bani, se duce în politică. În România vedem că e cam la fel: dacă ne uităm în conturile celor mai cinstiţi politicieni, după declaraţiile de avere, unii au mai mulţi bani decât mine. Eu însă i-am făcut când a trebuit şi sunt mulţumit cu asta.”

 

Ce a câştigat la ING: credibilitate şi încredere

Cum se face că a rămas 15 ani doar la ING şi nici n-a mai revenit în politică? Pe de o parte, nu a avut prea multe oferte concrete de revenire în politică, singurul moment de cumpănă fiind în 2004, când i s-a propus o poziţie de viceprim-ministru cu economia într-un guvern care se contura după alegeri. Nu a fost să fie. Faptul că a avut o carieră lungă la ING este consecinţa unei dezvoltări profesionale frumoase în cadrul băncii, reuşind să se poziţioneze şi să se ridice la standardele lor. „Esenţială este încrederea, pentru că eu veneam din fostul regim şi dintr-un guvern asociat cu stânga politicii şi chiar cu extremismului din România, am fost în guvernul cunoscut drept patrulaterul roşu. Aveam atâtea şi atâtea obstacole ca să devin credibil într-o societate vestică şi să fac parte din interiorul acestei instituţii, încât performanţa mea de a cuceri această credibilitate, de a rămâne constant, de a rămâne transparent, de a trece dincolo de orice suspiciune, precum aceea că aş promova valorile locale într-o instituţie cu standarde foarte clare şi precise, a fost în sine o mare realizare. Asta cred că este cea mai mare mulţumire a mea. Plus că m-a format. Când mă uit acum la nivel micro sau macro, când mă uit la nivelul instituţiilor statului şi când văd cât de mult înseamnă credibilitatea şi încrederea şi că, odată ce ţi-o pierzi, e foarte greu de recucerit, mă întristez foarte tare de ce se întâmplă acum. Pentru că această credibilitate se pierde foarte uşor, iar cei care o ignoră astăzi şi-şi propun să facă aşa cum vor ei, neţinând seama de părerile altora, vor reveni foarte greu. Va fi nevoie de ani de zile să revină, dacă vor mai reveni, la credibilitatea iniţială. Acestea sunt lucrurile pe care le-am câştigat în ING.”

 

Cititul m-a modelat şi am învăţat continuu

 

Cum a reuşit însă Mişu Negriţoiu să se impună, care sunt calităţile lui personale? „Până la urmă, este o combinaţie între natural şi pregătire. Trebuie să ai o deschidere şi o disponibilitate naturală. Pe mine mă întreabă lumea cum am ajuns aici, fiind născut la ţară, nu din fiu de preot, de învăţător, de negustor, nu din intelectualitatea satului. În copilărie am muncit, iar mai târziu ar fi trebuit să muncesc în continuare pământul. Lumea se uită la mâinile mele, la mine şi felul meu de a fi şi se întreabă cum poate veni un om de la ţară fără să aibă degetele crăpate de muncă. Iar eu le răspund că nu ştiu, este natural, vine poate din destin. Am învăţat foarte bine când eram mic, dar nici asta nu este o explicaţie, pentru că şi alţii au învăţat bine. Dar cred că cititul m-a modelat. Eu am citit foarte mult în copilărie, foarte multă literatură universală, am văzut lumea prin ochii cititorului înainte de a vedea lumea fizic. Ulterior, a contat probabil şi deschiderea pe care am avut-o în comerţul exterior, când am vizitat diverse ţări. Când am venit în guvern în ’90, mă întorsesem din America, e adevărat cam repede, dar eu am văzut, am călătorit, am comparat, am văzut standarde, precum ING Barings în Londra în 1997, am realizat unde trebuie să ajungem şi ce trebuie să facem, şi am înţeles. Sunt calităţi naturale şi modelate, dar modelarea continuă. Majoritatea oamenilor în România, şi am observat asta şi atunci când mă ocupam de investiţiile străine şi studiam, erau autosuficienţi, aşa cum sunt şi astăzi. A, asta o ştim şi noi, zic ei. Am fost visiting professor la Nothingam University, împreună cu alţi profesori activi, şi care spuneau: noi le ştim pe astea, cum e la ei e şi la noi. Dar de fapt e mare diferenţă între sisteme şi interpretări şi m-a întristat lipsa lor de capacitate de asimilare. Le-am zis mereu: chiar dacă ştii anumite lucruri, mai verifică o dată să vezi dacă aşa e într-adevăr. Pentru că nu se poate să fie la fel: dacă era la fel, eram şi noi acolo unde sunt ei. Nimeni nu poate să spună că valorile noastre sunt la fel de bune şi că istoria noastră ne califică, din moment ce noi suntem în stadiul în care suntem, iar ei sunt mult mai avansaţi. Cine atacă în Germania Curtea Constituţională, pe orice considerente? Cât s-a bătut America să consolideze asta în secolul 18 şi 19! În concluzie, avem multe de învăţat. Eu de la această premisă am plecat: am de învăţat. Am învăţat continuu şi am fost înconjurat numai de oameni deschişi, tineri, profesionişti. Diferenţa dintre mine şi colegii mei, după cum spuneam şi într-un mesaj către staff-ul ING, este de 20 de ani. Diferenţa faţă de cel mai tânăr adjunct al meu este de 20 de ani. Eu am intrat în banking odată cu ei şi de atunci m-au tratat şi i-am tratat ca egali; şi am avut de învăţat. Cred că asta trebuie făcut tot timpul: să fii deschis. De ce unii sunt mai deschişi şi alţii nu, este o altă întrebare. Poate că asta este deja o calitate naturală.”

 

„Sunt obsedat de construcţia instituţională”

Acum, din noua poziţie la ING, Mişu Negriţoiu va avea mai mult timp pentru a se ocupa de proiecte care-i sunt dragi, în special de cele care să aducă mai multă substanţă şi implicit mai multă înţelepciune atât în dezbaterile publice, cât şi în mediul academic sau cel bancar. Educaţia financiară, dar şi politică, este, după cum spunea mai sus, esenţială pentru renovarea instituţională a României. „Eu am fost prin vocaţie un constructor de instituţii. Înainte, pe vremea lui Ceauşescu, am restructurat o întreprindere la care am fost director, în ciuda tuturor vicisitudinilor din ultimii ani ai regimului. În primii ani ai sistemului de economie de piaţă am făcut o instituţie care se numea Agenţia Română de Dezvoltare, care a coordonat asistenţa financiară din străinătate şi a promovat investiţiile străine. Şi am format oameni, individual, care nu aveau nicio legătură cu această meserie dar care erau inteligenţi, erau deschişi, tineri sau bătrâni, nu contează, şi care şi-au găsit de lucru ulterior în sectorul privat. Aici a fost a treia mea construcţie instituţională. Când am venit în ING erau 100 de oameni, iar acum sunt aproape 2000. Foarte mulţi dintre aceştia, mai ales din structurile de conducere, sunt oameni formaţi de mine, oameni pe care eu am început să-i recrutez de pe băncile facultăţii acum 10-15 ani. ING este azi o instituţie completă, e o bancă universală, integrată, solidă, curată. Misiunea mea s-a cam terminat. De acum încolo trebuie create conţinut, produse, inovare, îţi trebuie alt gen de experienţă, de expertiză internaţională. De acum încolo trebuie produse mai multe, mai multă substanţă. Banca îmi rămâne la suflet, dar vreau să fiu mai activ în afara băncii. Vreau să particip în România mai mult la formarea de opinii, de orientări, de politici. Până acum, intervenţiile mele erau întâmplătoare, erau mai mult ca un strigăt, câteodată de disperare, decât ca o contribuţie bine documentată şi structurată. Acum vreau eventual să şi public o carte, să aduc din trecut lecţii pentru cine vrea să audă. Sigur că azi este o piaţă mult mai deschisă, mai dinamică, sunt mult mai multe cunoştinţe, dar, cu toate acestea, în spaţiul public nu sunt mai multe voci, nu sunt mai multe profile. Dacă mă uit cine este în spaţiul public şi cine discută despre asta, sunt cam aceiaşi oameni pe care-i ştiu de 20 de ani. Trebuie încurajată multitudinea de opinii şi dezbaterea de fond, sunt mult prea sătul de dezbateri pe formă şi pe persoane. Eu chiar sunt obsedat de construcţia instituţională şi, până la urmă, m-ar fi bucurat să fi contribuit la construcţia unei instituţii care să ajute economia, societatea, sistemul, decât la construcţia unei instituţii private. Dar, până la urmă, e bine că a ieşit şi asta şi că durează. Sigur că se pot face lucruri şi în spaţiul public, care să dureze, şi că pot să fac şi mai mult.”

Cine are nevoie astăzi de un Meşter Manole?

 

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe