OraNoua.ro
Publicat în 19 martie 2014, 15:49 / 155 elite & idei

Mugur Isărescu: România nu este reprezentată în Grupul de Experți în Educație Financiară constituit la nivelul UE

Mugur Isărescu: România nu este reprezentată în Grupul de Experți în Educație Financiară constituit la nivelul UE

România nu are niciun reprezentant în Grupul de Experți în Educație Financiară înființat, la nivelul Uniunii Europene, în anul 2008 și care este format din reprezentanți ai institutelor publice europene, băncilor centrale și comerciale, ONG-uri și fundații în domeniul educației din 16 țări, a declarat joi guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

„România nu are niciun reprezentant în acest grup și acest lucru trebuie reținut în contextul în care, potrivit celui mai recent studiu realizat de Banca Mondială, nivelul de cunoștințe economice și financiare din România, măsurat pe o scară de la 0 la 100 se situează la nivelul de 31, mult sub jumătate”, a explicat Mugur Isărescu, în cadrul evenimentului „Educația financiară: investiție în viitorul societății”.

În plus, guvernatorul a spus că cele mai recente analize realizate de Comisia Europeană subliniază rolul pe care nivelul scăzut al cunoștințelor și economice și financiare l-a avut în amplificarea impactului crizei globale.

Banca Națională a României s-a implicat încă din 2008 în susținerea educației economico-financiară. În acest demers, în 2013, a încheiat un nou protocol de colaborare cu Ministerul Educației Naționale pentru continuarea proiectelor educaționale demarate de banca centrală atât la nivel universitar, cât și preuniversitar.

Prezent la eveniment, ministrul Educației Naționale, a spus că Banca Națională este unul dintre cei mai importanți parteneri ai instituției în vederea creșterii nivelului de educație financiară în România.

„Parteneriatul dintre Educație și Banca Națională are rădăcini în istorie. Vedem acolo momentul în care Banca a fost fondată (1880) și dacă ne uităm la anul în care Ateneul Român, de exemplu, a fost construit (1888), pe vremea aceea Educația și Cultura erau sub aceeași egidă. Eu astăzi, recunosc, mi-aș dori să fiu ministrul Educației și Finanțelor, nu ministrul Educației și Culturii, pentru că dacă aș fi și al Finanțelor, poate aș rezolva și procentul din PIB”, a afirmat Pricopie.

Conferința internațională „Educația financiară: investiție în viitorul societății” a fost organizat sub egida Global Money Week de către Banca Națională a României în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și cu sprijinul Child & Youth Finance International, Junior Achievement România și Visa Europe.

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe