Matei Bogdan
Publicat în 13 martie 2019, 12:32 / 32 elite & idei

Nicuşor Dan: Am găsit soluţia care să îmi permită să contrasemnez legal protocolul Alianţei USR-PLUS

Nicuşor Dan: Am găsit soluţia care să îmi permită să contrasemnez legal protocolul Alianţei USR-PLUS

Deputatul Nicuşor Dan, fost preşedinte al USR, susţine că a găsit o soluţie care i-ar permite să contrasemneze în mod legal protocolul Alianţei USR-PLUS, astfel încât să fie admisă contestaţia la decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a nu permite înregistrarea alianţei.

„Am găsit, împreună cu echipa juridică (aceeaşi din 2016), soluţia care să îmi permită să contrasemnez în mod legal protocolul Alianţei USR PLUS. Nu garantez că, în urma semnăturii mele pe protocol, contestaţia Alianţei USR PLUS va fi admisă.

Fac însă tot ce ţine de mine, în situaţia dată, ca o opţiune electorală îmbrăţişată de o parte a populaţiei, să poată fi prezentă pe buletinele de vot în 26 mai”, a scris Dan joi seară într-o postare pe Facebook, fără a menţiona însă în ce constă soluţia respectivă.

El a precizat într-o postare anterioară că a plecat din USR prin demisia semnată la 1 iunie 2017. „Din acel moment nu am mai avut vreo responsabilitate în numele USR, cu atât mai puţin responsabilitatea de a opera modificări în Registrul Partidelor în numele USR”, a adăugat Nicuşor Dan.

Biroul Electoral Central a publicat joi decizia prin care a respins protocolul de constituire a alianţei electorale „Alianţa 2020 USR PLUS”, motivul invocat fiind că cererea de admitere a protocolului a fost formulată de Dan Barna şi Dacian Cioloş, care nu au calitatea de reprezentanţi ai USR şi, respectiv, PLUS.

BEC a analizat cererea de admitere a protocolului de constituire a alianţei electorale dintre Partidul Uniunea Salvaţi România (USR) şi Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) cu denumirea „Alianţa 2020 USR PLUS”, formulată de USR reprezentat de Dan Barna şi de PLUS reprezentat de Dacian Cioloş, înregistrată pe 3 martie şi a constatat că, potrivit menţiunilor înscrise în poziţia nr. 125 din Registrul partidelor politice, preşedinte al USR este Nicuşor Dan, acesta fiind cel în drept să reprezinte USR, iar cererea de admitere a protocolului de constituire a alianţei electorale a fost formulată de Dan Barna, care nu are calitatea de reprezentant al USR, se precizează pe site-ul BEC.

În cazul PLUS, BEC susţine că, potrivit menţiunilor înscrise la poziţia 181 din Registrul partidelor politice, preşedinte este Raluca Daneş, aceasta fiind cea în drept să reprezinte partidul, iar cererea de admitere a protocolului de constituire a alianţei electorale a fost formulată de Dacian Cioloş, care nu are calitatea de reprezentant al PLUS.

BEC a decis respingerea protocolului de constituire a alianţei electorale precizând că există drept de contestaţie de către semnatarii protocolului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 24 de ore de la data afişării. Cele două formaţiuni au anunţat că vor contesta decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: Sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru 26 mai, odată cu europarlamentarele

PoliticCristian Socol: Nu cred că obiectivele programului de guvernare vor mai putea fi atinse în calendarul stabilit

EconomieRemus Borza: C’est fini la comedie. Avem buget!

ExternIulian Chifu: Brexit la deznodământ: săptămâna căderii capetelor şi a ultimei şanse

EvenimenteMarius Stoian: Caietele Documentare Club România, în dezbatere la Oradea, Iași și București

CulturaRadu Preda: Autismul ortodox. Varianta ucrainiană

SocialCristian Unteanu: Tortură, tratamente inumane şi degradante, România 2018. Raportul Consiliului Europei. În atenţia miniştrilor Carmen Dan şi Tudorel Toader

MoldovaCristian Unteanu: Republica Moldova, din nou terenul de încercare pentru marea strategie rusească de constituire a „cordonului sanitar“



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe