Adriana
Publicat în 3 ianuarie 2018, 17:23 / 199 elite & idei

Nicuşor Dan cere suspendarea hotărârii Primăriei generale de interzicere a aplicaţiilor de taxi

Nicuşor Dan cere suspendarea hotărârii Primăriei generale de interzicere a aplicaţiilor de taxi
+ Observator

Deputatul Nicuşor Dan a depus, astăzi, la Tribunalul Bucureşti, o plângere prealabilă, cerând suspendarea hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de a interzice aplicaţiile de taximetrie.
El spune că hotărârea privilegiază dispeceratele clasice, iar primăria ar trebui să modifice legea, pentru a fi luate măsuri împotriva taximetriştilor care nu au licenţă în Capitală.
„Sunt multe probleme în activitatea de taximetrie din Bucureşti, dar era o chestiune care funcţiona, şi anume aplicaţiile pe care le-a creat piaţa liberă şi care permiteau oricărui bucureştean care avea un telefon mobil să vadă ce taxiuri sunt în zona lui, ce preţuri au şi ce note are fiecare din taximetrişti. Printr-o hotărâre de Consiliu General din 29 decembrie, aceste aplicaţii sunt practic interzise şi eu, ca deputat de Bucureşti, am cerut azi Consiliului General să îşi retragă această hotărâre, am formulat plângerea prealabilă şi aici, la Tribunal, am cerut în prealabil ca instanţa să suspende executarea acestei hotărâri, care ar urma să intre în vigoare în 10 zile de la publicare, deci undeva pe 5-6 ianuarie”, a declarat Nicuşor Dan la ieşirea din Tribunalul Bucureşti, anunţă News.ro.
De asemenea, întrebat cum comentează faptul că Gabriela Firea a declarat că i-a părăsit pe bucureşteni şi acum s-a întors pentru a le lua apărarea celor care nu respectă legea, Nicuşor Dan a spus că îl „măguleşte” faptul că primarul general se interesează de el, dar este vorba despre respectarea legii.
„Mă măguleşte faptul că doamna primar general se interesează de persoana mea. Aici vorbim de respectarea legii. Respectarea legii înseamnă că dacă Legea 38 nu obligă un client să sune telefonic să comande un taxi, ca acum 10 ani, înseamnă că aceste aplicaţii sunt permise. (…) Eu cred, sper, ca instanţele să constate că o astfel de restrângere contravine legii taximetriei, dar şi principiilor concurenţei, pe care le-au stabilit atât directive europene, cât şi legislaţia naţională. Această hotărâre privilegiază în mod evident dispeceratele de taxi care sunt cele clasice, cu telefon, unde suni şi ţi se pune o muzică, care văd în aplicaţiile electronice o concurenţă la care nu pot face faţă. Pentru bucureştean însă e mult mai uşor să aibă o aplicaţie taxi în care să vadă pe mobil toate taxiurile disponibile, de la toate firmele, în loc să ia la rând, telefonic, să sune una câte una, să i se pună muzică şi să nu găsească. (…) Nu este legal ca taxiurile autorizate în Ilfov să presteze activitate de taximetrie”, a mai spus acesta.
El a subliniat că primarul general are obligaţia legală de a verifica legalitatea activităţii de taximetrie din Bucureşti, iar Primăria Generală ar trebui să se uite, înainte de a modifica legea, la taximetriştii care „bântuie” şi care nu au autorizaţii de funcţionare în Bucureşti, dar totuşi practică taximetria.
„Primarul general, conform legii 38/2003 a taximetriei, are obligaţia de a asigura verificarea legalităţii în activitatea taximetriei din Bucureşti. Sunt convins că niciunul dintre dumneavoastră nu ştiţi ce este acel departament din Primărie care se ocupă, aşa cum spune legea taximetriei, ca în 5 zile de la orice sesizare să dea curs, să verifice nelegalităţi în activitatea de taximetrie din Bucureşti. Dacă primăria vrea cu adevărat să reglementeze această activitate, să se uite după taximetriştii pirat care bântuie, să se uite după taximetrişti care sunt autorizaţi să funcţioneze în alte localităţi decât în Bucureşti. De fapt, toate problemele din activitatea de taximetrie şi comportamentul uneori neprofesionsit al taximetriştilor vin uneori din această concurenţă neloială, care chiar primăria trebuie să o oprească. (…) Aceste aplicaţii mobile sunt cele care permit clientului să facă comparaţia între serviciile pe care le produc diferiţi taximetrişti şi diferite dispecerate”, a afirmat el.

http://www.bursa.ro/nicusor-dan-cere-suspendarea-hotararii-primariei-generale-de-interzicere-a-aplicatiilor-de-taxi-3…&s=miscellanea&articol=338133.html

Ultima ora:

ObservatorVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

PoliticAndrei Caramitru: Războiul din Ucraina si problemele pe care le avem acum vin de fapt dintr-o ideologie veche

EconomieRadu Hanga: OMRO IFN îşi continuă finanţarea prin bursă şi listează obligaţiuni în valoare de 10 milioane de lei

ExternSebastian Burduja: Vă propun să marcăm ziua Europei cu un exercițiu de sinceritate

SocialManuela Catrina: Cum stati cu parolele?

EvenimenteVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

CulturaCristina Popescu: Faună protejată din Marea Neagră

EditorialRadu Puchiu: 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗿𝗳𝗲𝗰𝘁



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe