Adriana
Publicat în 11 septembrie 2012, 22:58 / 230 elite & idei

Nicusor Dan, despre riscurile transferului metroului in subordinea Primariei Bucuresti

Nicusor Dan, despre riscurile transferului metroului in subordinea Primariei Bucuresti

Presedintele Asociatiei „Salvati Bucurestiul”, Nicusor Dan, afirma ca intentia premierului Victor Ponta de a trece metroul in subordinea Primariei Capitalei este o „idee buna”. Insa numai daca Guvernul va continua sa subventioneze Metrorex. „Este o idee buna. E logic sa fie asa, pentru ca asa se poate unifica RATB cu metroul. Noi am spus lucrul asta inca din 2008, de cand am facut Pactul pentru Bucuresti”, a declarat Nicusor Dan pentru Ziare.com.
Insa el este ingrijorat ca Guvernul nu va sustine in continuare si subventia necesara pentru ca metroul sa functioneze in conditii bune.
Lucrarile la metroul din Drumul Taberei ar putea fi sistate – cum a taiat Guvernul fondurile (Video)
„Sa vedem daca se transfera si subventia pe care o dadea statul. Bugetul Metrorex era de 240 de milioane de euro pe an, din care metroul reusea sa produca 80 de milioane, iar restul de 160 era subventia. Daca nu transfera si subventia, atunci este destul de complicat, in conditiile in care bugetul Primariei Bucuresti este de aproximativ un miliard de euro.
Bugetul Capitalei va putea suporta greu aceasta subventie. Deja sunt subventii pentru RATB si RADET, de vreo 400 de milioane de euro pe an, mai sunt si altele. Astfel, pentru investitii mai raman vreo 350 – 400 de milioane de euro, ar insemna sa se reduca la jumatate investitiile in fiecare an, nu este prea fezabil”, a completat Nicusor Dan.
Presedintele „Salvati Bucurestiul” a mai spus ca, in aceste conditii, Primaria Bucuresti ar face mai bine sa renunte la autostrada suspendata si sa investeasca banii in noi linii de metrou.
„In loc sa faci inelul median, mai bine faci inca trei linii de metrou si ai rezolvat problema transportului in Bucuresti, scoti sase cartiere din aglomeratie. Insa putin probabil sa se va intampla astfel. Ca intuitie personala, probabil ca la fiecare din marile pasaje si tuneluri de pe traseul suspendatei sunt deja niste aranjamente si comisioane antamate, de unde atata inversunare pentru a fi realizata”, a concluzionat Nicusor Dan.
Metroul va fi trecut in subordinea Primariei Bucuresti
Premierul Victor Ponta a anuntat, in cadrul sedintei de guvern de miercuri, ca intentioneaza sa treaca metroul in subordinea Primariei Bucuresti.
„S-a vorbit destul de mult de tronsonul spre Drumul Taberei si ala trebuie continuat, dar trebuie nu sa spunem noi de la minister pe tot felul de interese obscure cum sapam in sapte directii metrou si de fapt nu terminam nicaieri, ci trebuie Primaria Generala, cu sprijin de la Guvern si cu propriile forte, pe baza mandatului pe care il au de la bucuresteni, sa decida prioritizarea.
Intai fac linia spre Drumul Taberei, dupa aia cea spre Pantelimon – sapam in sapte locuri de sapte ani si o sa terminam in 70 de ani”, a declarat Ponta.

Articol publicat pe www.ziare.com

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe