OraNoua.ro
Publicat în 25 septembrie 2012, 18:49 / 308 elite & idei

Nicușor Dan: Protest impotriva mutarii Halei Matache

Nicușor Dan: Protest impotriva mutarii Halei Matache

Circa 30 de reprezentanti ai Platformei pentru Bucuresti au protestat, luni, in fata Ministerului Dezvoltarii. Mitingul a inceput la ora 9.00 dimineata fiind autorizat pana la ora 11.00. Protestatarii au venit cu pancarte pe care scria: „Unii iau banii pe PUZ-uri, noi stam in trafic!”, „Sorine, nu trebuie sa faci nimic extraordinar doar sa respecti legea” si „Acesta este bd. tau (n.r. – bd. Aviatorilor). Va mai fi bulevardul tau”, transmite site-ul Romaniacurata.ro.

ONG-urile din Platforma pentru Bucuresti au protestat impotriva deciziei Comisiei Nationale de Dezvoltare Teritoriala de pe langa MDRT de a muta Hala Matache cu circa 40 de metri mai in spate. Societatea civila este neincrezatoare ca municipalitatea va reconstrui imobilul, monument istoric. De asemenea, ONG-urile protesteaza impotriva modificarilor aduse Legii urbanismului de catre Comisia de Administratie publica de pe langa Camera Deputatilor, considerand ca vor aduce haosul.

„Decizia Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului de a muta Hala Matache incalca intelegerea pe care domnul primar Sorin Oprescu a incheiat-o cu mai bine de 40 de organizatii non-guvernamentale. Ne exprimam neincrederea cu privire la intentia reala a primarului Sorin Oprescu de a reconstrui Hala Matache, in conditiile in care s-a angajat, pentru obtinerea avizelor, ca va reconstrui alte trei cladiri demolate pe care nici in ziua de azi, la aproape de doi ani de la demolare, nu le-a refacut ( Berzei 34 colt cu Stirbei Voda, Berzei 81 si Berzei 89). Mai mult, principalul motiv pentru care Sorin Oprescu refuza mentinerea edificiului pe acelasi amplasament este costul pe care il asuma inchiderea canalului colector de sub Hala Matache. Consideram hilara decizia de a muta o cladire de patrimoniu pentru a „salva” un canal colector”, sustin ONG-urile.

In urma cu aproximativ un an, reprezentanti ai Platformei pentru Bucuresti, ai Primariei Generale a Muncipiului Bucuresti si ai Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului s-au intalnit pentru a discuta diferite variante pentru mentinerea Halei Matache pe actualul amplasament. In urma intalnirii s-a ajuns la concluzia ca tortuarul noului bulevard sa treaca pe sub un portic creat la parterul Halei. Sorin Oprescu, primarul Capitalei a declarat ca va pastra hala pe actualul amplasament. „Cu toate acestea, timp de mai bine de un an de zile, cladirea a fost in mod sistematic vandalizata, sub ochii Politiei Locale. Desi au existat numeroase sesizari ale organizatiilor non-guvernamentale cu privire la aceasta situatie, Primaria nu a luat masurile necesare pentru impiedicarea distrugerii cladirii. Din punctual nostru de vedere, domnul Sorin Oprescu nu a intentionat niciodata sa respecte intelegerea”, sustin reprezentantii societatii civile.

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, joi, ca trebuie lamurita situatia cu Hala Matache, pentru ca in proiectul magistralei rutiere Buzesti – Berzei sunt cheltuieli fantastice, precizand ca hala va fi mutata „exact cu 37 de metri si 20 de centimetri mai incolo”.

„Sa lamurim o data cu Hala Matache. Nu pot sa o tin, domne, pe loc, sunt niste cheltuieli fantastice, si atunci o sa o mut exact cu 37 de metri si 20 de centimetri mai incolo. Nu fac pe nebunul, chiar asta e distanta. A fost ideea si doi ani ani si jumatate am tot stat in discutii sterile. Am respectat si societatea civila, am prezentat si planurile, daca se poate face. Linia de tramvai avea un circuit, dar nu asta ne impiedica, ci infrastructura. Exista totusi o zona gravitationala de unde curg dejectiile, chiar sub hala este o coloana de drenaj care este facuta undeva din anii 1932-1933. Nu a mai umblat nimeni acolo”, a spus primarul general al Capitalei, citat de agentia Mediafax.

Hala Matache, monument istoric ar trebui, in opinia editului, demolata sau relocata pentru a face loc Diametralei Buzesti-Berzei Uranus.

Diametrala Buzesti-Berzei-Uranus este unul dintre cele mai importante proiecte derulate de Primaria Capitalei. Drumul va face legatura intre Piata Victoriei si Gara Progresul, reprezentand o alternativa la Calea Victoriei si bd.Magheru pentru persoanele care doresc sa ajunga din Nordul Capitalei la iesire din Bucuresti spre Giurgiu. Municipalitatea a impartit proiectul in trei etape:

– Piata Victoriei – Vasile Parvan;
– Vasile Parvan – Piata George Cosbuc;
– Piata George Cosbuc- Gara Progresul.

Comisia Naţională de Dezvoltare Teritorială (CNDT) din Ministerul Dezvoltării insa nu a dat aviz de demolare a Halei Matache, a anunţat ministerul, după ce primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a afirmat că ar fi nevoie de mutarea halei pentru derularea proiectului magistralei rutiere Buzeşti – Berzei… cu „exact 37 de metri şi 20 de centimetri mai încolo”.
Marcel Boloş, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), s-a întâlnit luni cu reprezentanţi ai ONG-urilor din Platforma pentru Bucureşti, care şi-au exprimat opiniile legate de anumite proiecte urbanistice din Capitală, printre care şi cel care vizează zona Matache.
„Cele două părţi au discutat despre modalităţile în care planurile de dezvoltare urbanistică ale Capitalei pot fi puse în aplicare cu respectarea principiilor de dezvoltare durabilă, a patrimoniului deja construit şi protejarea mediului. Secretarul de stat Marcel Boloş a declarat că MDRT va acţiona în conformitate cu prevederile legale şi cu atribuţiile pe care le are, astfel încât interesele cetăţenilor în materie de dezvoltare urbanistică să fie corect reprezentate”, se arată într-un comunicat al MDRT. De altfel, ministerul a propus iniţierea unei şedinţe comune a specialiştilor din MDRT, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Primăria Capitalei, pentru a dezbate soluţia tehnică prin care Hala Matache va fi integrată în proiectul diametralei Buzeşti-Berzei-Uranus. 


UPDATE: 
Dupa mitingul de astazi de la Ministerul Dezvoltarii au avut loc discutii intre reprezentantii ONG-urilor si secretarul de stat Marcel Bolos. In urma acestora, biroul de comunicare al lui Nicusor Dan a anuntat ca s-au stabilit urmatoarele:
1. Reprezentantii ONG-urilor vor putea participa la sedintele Comisiei Tehnice de Urbanism a Ministerului Dezvoltarii in care se discuta subiecte pe care ONG-urile si-au exprimat interesul.
2. Decizia mutarii sau nu a Halei Matache va fi luata intr-o sedinta comuna a Comisiei Tehnice de Urbanism a Ministerului Dezvoltarii si a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, in care toate partile isi vor exprima pozitia.
3. Pasajul Charles de Gaulle in forma propusa de Primarie nu a fost acceptata de Comisia Tehnica a Ministerului si nu va fi avizata in aceasta forma de Ministerul Dezvoltarii.
4. Comisia Tehnica a Ministerului a conditionat avizarea modificarea proiectului pentru Pasajul Piata Presei Libere de o modificare a intrarii in Bulevardul Kiseleff. Proiectul va reveni la avizare in forma modificata.
5. Ministerul Dezvoltarii nu are inca formulat un punct de vedere oficial asupra dezbaterilor la Legea urbanismului 350/2001 care au continuat ieri la Parlament.

Romania Curata: http://romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgtciteste-ce-mai-face-nicusor-danlt-fontgtltbrgt-prot-3329.htm

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

PoliticSebastian Burduja propune o întâlnire cu părţile implicate în problema gunoiului şi constituirea unui grup de lucru

EconomieBogdan Chiriţoiu: 2020 a fost clar un an diferit; pe ansamblu economia noastră a mers surprinzător de bine

ExternMarco Badea: Moștenirea politică a lui Netanyahu nu va fi o națiune mai sigură, ci o societate israeliană profund fracturată, care trăiește în spatele zidurilor

SocialManuela Catrina: Ne luptam cu birocratia, iar unii cred ca hartia e mai safe

EvenimenteAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

CulturaIonuț Vulpescu: Proiectul pe care l-am inițiat, prin care mi-am propus să rezolv una dintre problemele dificile cu care se confruntă în special muzeele, a devenit lege!

EditorialCorneliu Vișoianu: Voluntarul și Club România după 10 ani | Bogdan Gavrilă, Spiritul Voluntarului care dă, fară să aștepte răsplată ci doar construiește ”Zero-risk” society



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe