Nicuşor Dan: Sorin Oprescu va candida la Presedintie

Preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”, Nicuşor Dan, crede că primarul Capitalei, Sorin Oprescu, va candida la alegerile prezidenţiale şi, mai mult decât atât, are şanse să câştige. „Asta dacă va fi susţinut de structurile PSD şi dacă nu apar dosare penale sau persoanele care au aceste dosare nu îl şantajează”, a declarat Nicuşor Dan, pentru Ziare.com. Preşedintele „Salvaţi Bucureştiul” s-a arătat revoltat de posibilitatea ca Sorin Opreascu să conducă România, întrucât a dovedit deja, prin activitatea ca primar, că este o „catastrofă managerială” şi „minte cum respiră”. „În Primărie este un haos administrativ. De exemplu, în Direcţia de Urbanism este o jale totală. Pariez că jumătate dintre autorizaţiile pe care le emit sunt ilegale. Spre exemplu, Direcţia de Control i-a făcut dosar penal unui cetăţean care a demolat ilegal, iar la o săptămână Direcţia de Urbanism i-a dat autorizaţie. Nu mai spun, clădiri demolate noaptea, lucrări începute fără autorizaţii. Asta ştiu eu pe partea de urbanism, dar îmi închipui că în toată Primăria e la fel”, a arătat Nicuşor Dan. Primarul Sorin Oprescu a mai avut o tentativă de a deveni preşedinte, la alegerile din 2009. Atunci el a candidat că independent şi a obţinut 3,18% din voturi, situându-se pe poziţia a şasea.
Articol publicat pe www.romanialibera.ro
Ultima ora:

ObservatorMihai Sebe, Oana Mocanu, Eliza Vaș, Alina Bârgăoanu, Ciprian Stănescu: Online Public Debate – “Climate Change and the Future of Europe”, June 14

PoliticLuca Niculescu: Prezență foarte activă a României la Conferința ministerială a OCDE

EconomieDaniel Dăianu, despre situația gravă din învățământ. Sunt sau nu sunt bani pentru profesori

ExternMarco Badea: Despre distrugerea barajului Nova Kahovka din sudul Ucrainei

SocialRadu Burnete: Guvernul are o dilemă în privința educației și a profesorilor

EvenimenteMihai Sebe, Oana Mocanu, Eliza Vaș, Alina Bârgăoanu, Ciprian Stănescu: Online Public Debate – “Climate Change and the Future of Europe”, June 14

CulturaManuela Catrina: 5 iunie – ziua învățătorului, ziua în care s-a născut Gheorghe Lazăr

EditorialAlexandra Gătej: De ce iubește atât de tare Charles al III-lea Ardealul. Regele Verde în Transilvania sau plăcerile simple ale unui om mare
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe