Adriana
Publicat în 3 aprilie 2012, 12:28 / 540 elite & idei

Octavian Morariu spera la un bilant mai bun la Londra decat la Beijing

Octavian Morariu spera la un bilant mai bun la Londra decat la Beijing

Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman, opina că sportivii romani se vor întoarce de la Londra cu un rezultat mai bun decat cel de la Beijing, deşi medalia olimpică se caştigă mai greu de la Olimpiadă la Olimpiadă.

La Beijing, sportivii romani au cucerit 8 medalii, dintre care 4 de aur, 1 argint şi 3 de bronz.

”Eu sper, mai bine zis cred că o să facem mai bine decat am făcut la Beijing. Faţă de Beijing avem şanse în mai multe discipline. Avem de data asta şanse la scrimă, la fete şi băieţi, la individual şi la echipe. Scrima s-a deschis mai mult la medalii decat la Beijing. La gimnastică ar trebui să facem mai mult decat la Beijing, la canotaj sper să nu coboram sub doza cu care am fost obişnuiţi, de 2 medalii la fiecare ediţie a JO. Avem şanse la judo, la haltere, la canoe, care a făcut în ultima vreme progrese. Sunt şi discipline unde am regresat puţin. Dar, eu cred că cele care sunt în progres pot compensa regresul şi să aducă o valoare în plus”, a declarat Octavian Morariu, cu prilejul semnării parteneriatului dintre COSR şi Tarom.

Şeful COSR a adăugat că de la ediţie la ediţie, începand cu Sydney, medalia olimpică se obţine tot mai greu din cauza concurenţei tot mai mari pentru podium. ”Un lucru este extrem de sigur. De la o ediţie a JO la alta, medaliile se obţin tot mai greu. Şi se obţin tot mai greu din 2 motive. Unul pe care nu-l stăpanim. Ştiinţa sportului şi performanţa se difuzează tot mai bine către tot mai multe ţări, graţie programelor pe care le are Solidaritatea olimpică şi care finanţează stagii de pregătire pentru tot mai multe ţări. Vreau să reamintesc că la Sydney, unde Romania a avut o performanţă deosebită, au luat medalii 41 de ţări. La Atena au fost 62, iar la Beijing 83 de ţări. Intre Sydney şi Beijing, numărul de ţări care au accesat la medalii s-a dublat. Este un fenomen care ne scapă. Al doilea motiv este diminuarea fenomenului sportiv la noi în ţară. Tot mai puţini copii vin la sport de mai mult timp şi asta se vede în numărul tot mai mic de sportivi de performanţă. Cand ai o delegaţie mai mică, matematic vorbind, ai şanse mai puţine la medalii. O medalie olimpică se construieşte în 10 ani. Dacă în anii ’90 am beneficiat de o mişcare din inerţie care venea înainte de anii ’90, nu mai beneficiem de asta”.

Morariu a subliniat şi că valoarea medaliilor este cel puţin dublă faţă de cele cucerite înainte de Beijing. ”Medaliile de la Beijing şi cele care le vom obţine la Londra sunt mai meritorii, au poate o valoare dublă, dacă nu triplă din punctul acesta de vedere”.

Articol publicat pe www.agerpres.ro

Ultima ora:

ObservatorAndrei Ilaş: Financing Putin’s war – Fossil fuel exports from Russia in the first six months of the invasion of Ukraine

PoliticRadu Burnete: ”Patriotismul” anti european e lupul paznic la oi și nimic mai mult

EconomieAndrei Ilaş: Financing Putin’s war – Fossil fuel exports from Russia in the first six months of the invasion of Ukraine

ExternOvidiu Nahoi: Pentru ultima oară, Regina i-a ținut la respect pe adversarii democrației și păcii

SocialRadu Puchiu: H.appyCities a lansat analiza „Economia digitală și societatea în România” – Este necesară înțelegerea mult mai bună a cadrului european, a rolului și structurii DESI

EvenimenteRadu Carp: „Zilele Culturii Armâneşti”, pe 23 şi 24 septembrie 2022, la Constanța

CulturaFlaviu George Predescu: Romanul Paraclis 1980 va apărea cu ocazia Târgului de Carte Gaudeamus, în decembrie

EditorialAlexandru Lăzescu: La moartea Reginei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe