OraNoua.ro
Publicat în 28 mai 2014, 16:52 / 126 elite & idei

Ovidiu Nahoi: De ce am impresia că PNL mi-a furat votul

Ovidiu Nahoi: De ce am impresia că PNL mi-a furat votul

de Ovidiu Nahoi

Nu am o problemă cu alianţa sau chiar fuziunea ce se prefigurează între PNL şi PDL – ba chiar cred că este de natură să mai clarifice puţin scena noastră politică, măcar până la următoarea turbulenţă.

Nu am o problemă nici cu prezenţa PNL în cadrul grupului popularilor europeni (PPE). În anumite privinţe, chiar mi se pare că PNL este mai degrabă conservator decât liberal.

Am însă o foarte mare problemă cu FELUL în care PNL a făcut mişcarea către PPE. Ba chiar mă simt trădat. Şi vă voi explica de ce.

În legătură cu aceste alegeri europene mi s-a spus că „de data asta e altfel”. Că eu, ca alegător, voi avea puterea de a influenţa direct alegerea preşedintelui Comisiei Europene, prin votul pe care-l voi da unei familii politice sau alteia.

Am mers la vot nu cu gândul la jocul politic intern, care a ajuns să mă lase rece. Am mers la vot cu gândul că-i voi da votul meu, indirect, liderului ALDE Guy Verhofstadt. Împărtăşesc viziunea lui asupra Uniunii Europene, prezentată în cartea pe care a scris-o împreună cu fostul lider al Verzilor, Daniel Cohn-Bendit („For Europe!”) . Sunt de acord cu felul în care Guy Verhofstadt (până mai ieri, „Guy”, pentru europarlamentarii liberali…) vede cauzele şi remediile crizei. Cartea sa „Ieşirea din criză. Cum poate Europa să salveze lumea“, a fost lansată şi la Bucureşti, sub egida PNL, desigur. Susţin abordarea lui federalistă asupra viitorului Uniunii Europene.

Am ştiut, desigur, că va ieşi al treilea între candidaţii propuşi de familiile politice. Dar am mai ştiut că oricum, nimeni nu va avea majoritatea în Parlamentul European, caz în care al treilea poate să câştige la masa negocierilor – iar Verhofstadt trebuie că e un mare negociator, din moment ce a fost aproape zece ani premier al Belgiei, ţară în care nu e simplu să faci un guvern.

PNL l-a adus pe Guy Verhofstadt în România, i-a făcut campanie, şi-a făcut campanie cu el. Liderul ALDE a câştigat votul meu şi susţinerea mea pentru a încerca să construiască o majoritate. Că va reuşi sau nu, asta e altceva.

Acum  am impresia că votul mi-a fost furat. Iar liderii PNL ar trebui să iasă pentru a explica – nu mie, ci alegătorilor, în general – ce vor face cu voturile date în România pentru Guy Verhofstadt. Şi să ne mai spună ce motive vom mai avea să-i credem data viitoare, când vor face din nou campanie pentru un candidat european.

Poate că prezenţa PNL în cadrul PPE este o mişcare tactică profitabilă, poate că locul PNL chiar acolo este. Dar cinstit era să facă acest transfer de la începutul campaniei, nu a doua zi după alegeri. Votul meu – şi, probabil, al altora – nu a fost pentru asta.

 

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe