de Ovidiu Raeţchi

Decizia de a amenda un cetăţean român pentru că şi-a exprimat o opinie mai degrabă excentrică decât ireverenţioasă la adresa unei figuri importante din istoria creştinismului (Fecioara Maria) este spectaculos de absurdă.

Este neconstituţională, este antieuropeană, este ineptă şi, mai presus de orice, este o discriminare pe care o înfăptuieşte o instituţie care, teoretic, ar trebui să lupte pentru combaterea discriminării. Instituţia care i-a oferit lui Traian Băsescu un avertisment pentru folosirea sintagmei de „ţigancă împuţită” consideră, aşadar, că un cetăţean român nu are voie să o compare pe Fecioara Maria cu o ”mamă surogat”. Atenţie: statul nu spune că e o comparaţie forţată sau chinuită (cum mulţi au crezut), ci că ea reprezintă un delict care trebuie pedepsit.  

Ca de obicei, o discuţie pe marginea unui subiect de acest tip e parazitată de abordarea ei în temeni de credinţă vs necredinţă: cei care vor să îşi afirme religiozitatea se pronunţă „pentru”, în vreme ce ateii şi agnosticii se poziţionează „împotrivă”. E ceea ce s-a întâmplat şi în cazul Referendumului pentru Familie. În fapt, aceasta este o exclusiv o discuţie despre natura statului român şi despre drepturile şi libertăţile noastre. Poţi fi creştin – profund religios în forul tău interior – fără să crezi că Iulian Bulai trebuie amendat pentru că a îndrăznit să îşi exprime o opinie exotică despre Fecioara Maria. Poţi să găseşti comparaţia lui Bulai neinspirată sau chiar stupidă – şi totuşi să crezi că un cetăţean român are dreptul să aibă păreri neinspirate sau stupide despre religie. Nimic din Constituţia României nu ne îndreptăţea să bănuim că Bulai va fi pedepsit de o instituţie a statului pentru o părere despre viaţa lui Hristos. Şi, după această decizie, nu mai avem niciun criteriu pentru a intui ce avem dreptul să spunem despre, de pildă, Ioan Botezătorul. Putem avea păreri personale despre temperamentul său aprig? Avem dreptul să le exprimăm? Putem vorbi despre Biblie altfel decât în interiorul dogmei? Dar despre Profetul Muhammad – pentru că România nu este un stat definit religios, având şi cetăţeni musulmani – putem scrie şi în afara dogmei islamice? Celebrele caricaturi Charlie Hebdo pot fi distribuite pe Facebook de români?

Amendarea lui Bulai ar fi avut un minim, minim sens dacă intenţia sa ar fi fost să îi ofenseze într-un fel pe creştini. CNCD ar fi putut atunci măcar să folosească justificarea străvezie că încearcă să descurajeze un comportament tendenţios la adresa unor grupuri religioase. Dar, în cazul nostru, nici măcar această intenţie nu a existat – accentul din postarea lui Bulai cădea pe situaţia dificilă a copiilor aflaţi în grija statului. Ce mai rămâne? O comparaţie nefericită. O inadecvare. O culpă estetică. Dar poţi amenda un cetăţean pentru asta?

E important ca decizia CNCD să ajungă în faţa unei instanţe: nu va rezista nici măcar două minute acolo. Nu e vorba aici nici despre imaginea lui Bulai, nici despre cum ne afirmăm zgomotos credinţa, ci despre o deraiere gravă a statului român de la propriile principii fondatoare.