OraNoua.ro
Publicat în 22 februarie 2017, 17:19 / 488 elite & idei

Pavel Năstase: Anul acesta va începe construcția a 500 de creșe și grădinițe

Pavel Năstase: Anul acesta va începe construcția a 500 de creșe și grădinițe

Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că anul acesta vor începe construcțiile pentru un număr de 500 de creșe și grădinițe, sumele necesare fiind cuprinse în buget.

„Din punctul de vedere al investițiilor, în Programul de guvernare este prevăzută construcția a 2.500 de unități școlare — creșe și grădinițe noi. Avem în buget, de asemenea, fondurile alocate pentru a finaliza o parte din obiectivele de investiții care sunt acum în derulare. Anul acesta, va începe construcția a 500 de unități școlare noi pentru învățământul preuniversitar”, a precizat ministrul.

Potrivit lui Năstase, vor fi construite și 30 de cămine studențești pentru care au fost deja realizate studiile necesare.

„De asemenea, avem un număr de 30 de cămine studențești noi pentru care avem studiile realizate și aceste investiții se vor derula prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Beneficiar va fi Ministerul Educației Naționale”, a afirmat Năstase.

El a amintit că au fost adoptate de către Guvern mai multe măsuri, printre acestea numărându-se creșterea salariilor cu 15% pentru tot personalul din învățământ, creșterea burselor studențești de la 81 la 200 de lei, asigurarea gratuității pentru transportul CFR pentru studenți, derularea programului „Cornul și laptele”, dar și a programului privind o masă caldă în 50 de unități școlare.

Ultima ora:

ObservatorMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată

PoliticMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată

EconomieCristian Popa: La mulți ani, National Bank of Romania! Sunt onorat să fac parte din istoria ta!

ExternIulian Chifu: Blestemul liderilor încastrați în politicile de război. Cazurile Putin și Netanyahu

SocialCsibi Magor: Cel mai mic task ne poate încărca în momentele în care înțelegem sensul acțiunilor noastre

EvenimenteVictor Vevera, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

EditorialAlexandru Grumaz: Teoria Dominoului

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, Tudor Giurgiu (sezonul 3, episodul 30)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe