OraNoua.ro
Publicat în 27 februarie 2013, 16:52 / 158 elite & idei

Petre Munteanu: Muncesc europenii prea puţin? Observaţiile unui expert american la observaţiile preşedintelui român. Şi morala

Petre Munteanu: Muncesc europenii prea puţin? Observaţiile unui expert american la observaţiile preşedintelui român. Şi morala

Cu câteva luni înainte ca preşedintele Traian Băsescu să pună diferenţa de competitivitate dintre UE şi SUA pe seama diferenţei timpilor munciţi în Europa şi America, FP publica o evaluare tehnică a exact acestei chestiuni. Diferenţele trebuie nuanţate.

Cităm din interviul acordat de Preşedintele Traian Băsescu ziarului Adevărul (partea a III-a):

”Nu nivelul tehnologic este marea problemă a UE, pentru că tehnologia franceză, germană, britanică nu este departe de tehnologia americană. Mă refer la tehnologie industrială. Marea problemă este numărul de ore de muncă pe săptămână şi numărul de zile de lucru pe an. Aceasta este problema reală a UE. Constat că, dacă avem un strung la fel de performant în UE şi în SUA, strungul din SUA lucrează şi sâmbăta, iar strungul din UE se opreşte vineri la prânz. Strungul din SUA are 30 de zile de sărbători pe an, cel din Europa are 100 şi ceva de zile nelucrătoare, iar atunci nu ne putem compara, din punct de vedere al productivităţii, chiar dacă lucrăm cu aceleaşi echipamente. Europa devine tot mai necompetitivă, chiar dacă tehnologic nu are un decalaj foarte mare faţă de SUA.

Uitaţi-vă la ce se întâmplă şi mai departe. Cât va mai reuşi Europa să stea în competiţie cu China, pentru că şi China reduce decalajul tehnologic, dar are o populaţie de 1,2 miliarde? Cât va mai reuşi Europa să stea în competiţie cu India, care vine puternic din urmă? Trebuie să vorbim de o competiţie ţară cu ţară. Cât va reuşi să rămână Germania în competiţie cu India, China, SUA, cât va reuşi România să rămână în competiţie cu India, China, SUA?”

Iar acum să cităm din articolul „Mai multă muncă, mai mulţi bani?”, al expertului american Charles Kenny, publicat şi în FP România nr. 31 (noiembrie/ decembrie 2012):

”Adepţi ai declinismului, e timpul să vă îngrijoraţi. Chiar în această vară s-a întâmplat ca venitul mediu net al cetăţenilor canadieni să-l depăşească pe cel al cetăţenilor americani. Ba mai mult, canadienii sunt şi fericiţii beneficiari ai unui sistem de sănătate universal şi a unei mai mici rate a şomajului. Şi asta nu e tot: Nici măcar nu muncesc prea mult pentru asta. De regulă, un angajat canadian lucrează într-un an cu 85 de ore mai puţin decât un angajat american – ceea ce înseamnă mai mult de două săptămâni lucrătoare. Aceasta este lecţia pe care Canada o poate oferi Statelor Unite: Munca intensă nu pavează drumul spre prosperitate, ci micşorează nivelul fericirii – şi există multe dovezi în acest sens.

De fapt, în statele dezvoltate este dovedit că nu există o legătură strânsă între timpul petrecut la locul de muncă şi productivitate. Aşa că nu vă feriţi: luaţi-vă un concediu. Potrivit OECD, think tankul lumii dezvoltate, media orară anuală de lucru în SUA ajunge la 1.787. În Marea Britanie se lucrează 1.625 de ore – cu aproximativ 20 de zile lucrătoare mai puţin. În Germania, motorul economiei europene, un angajat lucrează 1.413 ore pe an, ceea ce presupune 12 săptămâni de concediu, şi nimeni nu cataloghează populaţia germană drept trândavă; multe din acestea sunt posibile datorită faptului că UE reglementează patru săptămâni de concediu plătit pe an. Dacă se face că locuiţi în SUA, guvernul nu vă oferă nicio zi de concediu legal. Din cauza lipsei oricărei reglementări cu privire la concediul legal, aproape un sfert din angajaţii din SUA nu se bucură de concediu.Japonia, următorul stat auster din rândul celor industrializate, garantează zece zile libere sau mai mult în funcţie de vechime. (…)

O poveste similară se aplică şi statelor. SUA sunt mai productive decât UE – cu o producţie anuală de aproximativ 42.500 dolari de persoană, adică cu 19% mai mare decât în Germania şi cu 30% mai mare decât în Franţa. Dar asta nu se datorează muncii prestate în plus. Să luăm exemplul unei ţări nefericite a sudului european: datele OECD sugerează că în anul 2011, angajatul grec a lucrat în medie 2.032 de ore într-un an. Germanul a lucrat cu 30% mai puţin. Cu toată această muncă asiduă Produsul Intern Brut grecesc pe oră a fost de doar 34 de dolari în comparaţie cu cei 55 de dolari din Germania. Când vorbim de puterea economică relativă, mult mai eficienta producţie germană (alături de mai larga ocupare a forţei de muncă) depăşeşte complet acele ore lungi pe care grecii le petrec la serviciu.

Şi nu vorbim doar despre Grecia. Legătura dintre orele lucrate şi productivitate este slabă în general. În 1974, Marea Britanie a fost cuprinsă de greva minerilor, care a forţat guvernul să impună o săptămână lucrătoare de doar trei zile pentru a economisi energia electrică. În ciuda dramaticei reduceri a timpului de lucru producţia industrială în acele două luni a scăzut cu doar 6 procente. În anul 2000, Franţa a redus săptămâna de lucru cu 4 ore, dar PIB-ul per capita a crescut de la 27.396 de dolari în 1999 la 28.520 în 2001. După ce preşedintele Nicolas Sarkozy a anulat efectiv cele 35 de ore lucrătoare pe săptămână, în 2008, PIB-ul per capita a scăzut de la 30.446 de dolari în 2007 la 29.169 în 2009. În mod clar, criza financiară a determinat acest declin, dar nici gestiunea timpului de lucru nu a reuşit să schimbe ceva. (…)

Munca excesivă, de asemenea, provoacă costuri societale. Cu mai bine de două decade în urmă, profesorul Robert Putnam de la Harvard University avertiza asupra faptului că, din cauza timpului tot mai mic pe care oamenii îl împart cu familia, prietenii şi vecinii asistăm la o descompunere a capitalului social. În ultimii 25 de ani ai secolului XX s-a înregistrat că întâlnirile societale au fost în declin cu un procent de 58%, iar cinele în familie cu un procent cu 43%. Principalii factori responabili pentru aceste scăderi erau, în opinia lui Putman, timpul lung petrecut între casă şi serviciu şi televiziunea. Dar luaţi în seamă şi faptul că hiperactivul muncitor american punea în 2011 la bătaie cu 20% mai mult timp în muncă decât un muncitor francez. Acesta poate fi şi motivul pentru care educaţia copiilor francezi este mai de calitate, după cum sugerează revista Bringing Up Bebe.

Dar, dacă munca în exces nu reprezintă secretul creşterii rapide şi scăderea şomajului, reversul pare să fie adevărat. Pe măsură ce ţările se îmbogăţesc, cetăţenii muncesc mai puţin. De la mijlocul secolului XX, numărul mediu de ore lucrate este în scădere în lumea occidentală. În SUA, totuşi, scăderea a fost mai puţin dramatică. (…)” – Charles Kenny este cercetător senior la Center for Global Development, cercetător Schwartz la New America Foundation şi autor al lucrării Getting Better. (Traducere şi adaptare: Alexandru-Daniel Gorîn)

Prima morală: Citiţi FP România! 😉

Alte observaţii

Cum ziceam, e vorba de nuanţe. Preşedintele României nu putea prinde aceste nuanţe într-un interviu, dar discuţia merită continuată.

Mulţi români – sigur şi alţi europeni; măcar bulgarii – muncesc mult peste cele 8 ore oficiale. Şi nu toţi pentru că mor de dragul a ceea ce fac. Nişte românce au murit la serviciu, şi la Bucureşti şi la Tokyo, din cauza unui accident de muncă prelungit.

Competitivitatea slabă din România mai poate proveni şi din prostul management al companiilor – pe ce se bazează profiturile majorităţii companiilor din România? Mai curând pe cele mai mici salarii din Europa decât pe inventarea a ceva.

Tot FP arată sistematic cum competitivitatea Americii creşte şi graţie scăderii costului local al energiei – mai ales prin exploatarea unor noi resurse, cum sunt gazele de şist. În România, companiile de energie vor creşte continuu preţul energiei, desigur pentru a-l aduce la „preţul mondial” – curios, însă, nici măcar când raportează profituri gigantice aceste companii nu cresc,  la vreun „nivel mondial”, şi salariile celor care le realizează efectiv aceste profituri.

La fel e şi cu agitarea spectrului chinezesc. Pentru un ban în plus la profitul acţionarilor, companiile occidentale au fost dispuse să furnizeze, oficial sau nu, o grămadă de tehnologie companiilor din China – care apoi a mai şi copiat, iar acum şi investeşte masiv în R&D. Alte tehnologii occidentale dobândesc chinezii şi când cumpără companii de ITC sau auto din Occident.

Două observaţii aici, legate de delirul privatizărilor la ordin, care continuă. Unii şmenari locali deveniţi proprietari de foste aşezăminte industriale româneşti au exportat ca fier vechi – eventual spre China – utilaje occidentale recent importate. Mai raţionali, noii proprietari ruşi care au gestionat ruinarea de la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte au mutat în propria patrie nişte tehnologie înaltă găsită la faţa locului – tehnologie care contribuia la industria militară locală.

Cu cât or fi scăzut privatizările – întâi impuse, apoi fraudate – competitivitatea României?

Aşadar, răspunsul la chestiunea competitivităţii Occidentului faţă de emergente nu stă în adoptarea aceloraşi condiţii de muncă. Chiar nu e un scop dezirabil.

Un răspuns, sugerat şi de intervievator, ar fi tehnologia. Se pare că prin noul acord trans-atlantic – care urmăreşte un soi de NATO economic – SUA vor împărtăşi ceva tehnologii de vârf aliaţilor europeni. Chiar şi în condiţiile viitoarei pieţe comune euro-atlantuce (sau mai ales atunci), replicarea întregii Americi în Europa nu e un scop dezirabil – poate că replicarea Canadei în SUA şi UE ar fi o idee.

Finalmente, într-adevăr, lumea – în frunte cu China şi Rusia – cel mai probabil că se îndreaptă spre o largă dictatură de dreapta – a se vedea şi noul medievalism prognozat de Parag Khana. Dar nu e musai să fim primii care pledăm pentru justeţea acesteia.

Dincolo de argumentele ştiinţifice puse pe masă de expertul american – a se lua notă: e american, deci e OK -, e vorba de ideologie, de multă ideologie. De concepţii mult mai depăşite moral decât este zestrea statului român care a rămas de risipit. Poetul nostru naţional a fost ultimul romantic al Europei, politicienii şi intelectualii noştri naţionali se vor ultimii ultra-liberali ai Europei.

Întrebările care nu li se pun ar fi: Ce sens are… hai nu chiar viaţa, dar economia, politica? Cui trebuie să folosească statul?

Ultima ora:

ObservatorCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

PoliticDragoș Preda: #DezvoltamPrahova #DezvoltamPrahovaInteligenta

EconomieCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

ExternBarbu Mateescu: ”Anti-contemporaneitatea face un pas înapoi”

SocialCsibi Magor: Am avut cu toții un an greu. Dar putea să fie mult mai greu

EvenimenteDan Mihalache: “Understanding the Romanian Diaspora – Diaspora mobilisation during COVID-19”

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialAndrei Stoian, Alexandru Georgescu și Radu Magdin la emisiunea Sfere de Interes



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe