Răspunsul e simplu: fiind pregătit să te urci pe valul NATO când vine. Pregătirea în acest caz a însemnat un CV cu expertiză relevantă pentru cei care au făcut selecţia; în cazul meu, o experienţă internaţională de comunicare strategică. Iar valul a fost de dat de combinaţia istorică şi de „lebăda neagră” ucraineană. Combinaţia istorică este setul de aniversări de anul aceasta, 65 de ani de la înfiinţarea NATO, 25 de la căderea Zidului Berlinului, 15 şi 10 ani de la ultimele mari valuri de extindere. Iar evenimentele din Ucraina au accelerat procesul de regândire a rolului NATO în noua arhitectură internaţională.

Practic, s-au întâlnit CV-ul cu concursul, iar naţionalitatea a ajutat: România este mai importantă strategic decât ne dăm seama noi, mai ales în contextul post-Crimeea. Când am făcut aplicaţia, şi am văzut că vor fi aleşi 15 oameni din 28 de state NATO, mi-am zis că, strategic, ar trebui ca din regiune să ia un polonez, un român şi un turc, ca ţări mari şi cu potenţial mare. Selecţia – am fost peste 300 cei care am aplicat, conform organizatorilor – mi-a dat dreptate.

În primul rând, să detaliez misiunea mea şi a colegilor mei. Cei 15 care am fost selectaţi în Grupul de lucru al Liderilor Emergenţi NATO, care lucrează sub umbrela Atlantic Council până în luna septembrie, avem ca rol redactarea unui raport scurt şi la obiect cu idei noi, „out of the box”, dar realiste/ realizabile, inclusiv bugetar, care să ajungă la Secretarul General NATO, Rasmussen. Noul Secretar General al NATO, norvegianul Stoltenberg, începe abia la 1 octombrie, dar poate folosi, desigur, documentul nostru pentru a-şi ghida acţiunea cu idei noi. Predarea raportului s-a făcut în iunie, la Bruxelles, iar în septembrie va fi prezentat şi în contextul summitulului, decisiv pentru regândirea Alianţei, de la Cardiff, în Marea Britanie. Între cele două date, noi, liderii emergenţi NATO, facem o muncă de dezvoltare şi propagare a câtorva idei cheie din raportul către SG NATO, de la documente mai detaliate la editoriale în presa internaţională.

Rămâne de văzut în ce măsura noul SG NATO va dori să beneficieze în continuare de ideile noastre, instituţionalizat, cu menţiunea că la selectare ni s-a spus şi că alegerea noastră face parte dintr-un demers cu impact de durată, ca şi reţeaua globală de prietenie pe care o constituim; suntem oameni cu experienţe profesionale diferite, şi cu o reţea globală de contacte, puternică individual dar şi mai puternică colectiv.

Cuvântul pivotare a fost folosit în ultimii doi-trei ani de către Administraţia Obama pentru a marca deschiderea strategică a SUA spre Asia, unde Washingtonul vede marile mize ale viitorului. Pot spune, însă, că administraţia americană – potrivit mai multor declaraţii ale unor strategi transpartinici de la Washington – înţelege perfect că de felul în care gestionează relaţia cu Rusia în contextul post-Crimea depinde succesul pivotării spre Asia. Dacă o gestionează bine, va fi şi mai respectată în Asia; dacă nu, e posibil ca aliaţii SUA în Asia să se simtă vulnerabili în caz de ambiţii în ascensiune ale Chinei…

De aceea, sunt optimist când spun că SUA vor fi motorul NATO în a răspunde preocupării statelor din estul Europei – de la Ţările Baltice şi Polonia până la noi, şi nu numai –, pentru o repivotare a NATO spre Europa de Est. Însă la efortul financiar aferent va fi nevoie de o contribuţie colectivă, de o aliniere a tuturor la ţinta de 2% din PIB pentru bugetul de apărare. Între timp, însă, proiecţia forţei, sub forma disuasiunii în faţa noii ameninţări ruseşti, a început – românii sunt în siguranţă.

Radu Magdin este CEO al agenţiei de comunicare SmartLink.