Adriana
Publicat în 24 aprilie 2012, 18:35 / 187 elite & idei

Petre Munteanu: Ce-i scoate pe francezi la vot – şi pe români nu

Petre Munteanu: Ce-i scoate pe francezi la vot – şi pe români nu

Duminica asta, francezii ies din casă ca să voteze. Duminica trecută, zeci de mii de parizieni au mers, de bunăvoie, la ultimele mitinguri electorale ale candidaţilor: în Place de la Concorde pentru Sarko, în Bois de Vincennes pentru Holla.

Zeci de mii… La mitinguri electorale…

Cu gândul la angajamentul civic şi politic al conaţionalilor noştri (la lipsa lui) şi la popularitatea candidaţilor noştri (la absenţa ei), am întrebat-o pe prietena FP România din Paris, Iulia Badea, editoare de limba română la Presseurop.eu/ Courrier International:

Ce-i scoate pe francezi în stradă? Sunt prezidenţiabilii atât de populari?

Răspunsul la întrebarea ta are, pentru mine, trei motive, dincolo de cel clasic, pe care ţi-l reamintesc: Franţa este o ţară puternic industrializată, chiar şi în sectorul agricol, şi are 65 de milioane de locuitori. România nu este puternic industrializată şi are 20 de milioane de locuitori, dintre care 3 în străinătate. Franţa singură are 22,5 milioane de locuitori care muncesc.

Apoi, industrializare puternică înseamnă trei aspecte importante: o cultură a dreptului la grevă, o cultură a sindicalismului, o cultură a vieţii asociative şi a idei de participare cetăţenească. Toate aceste lucruri, care apar şi au ecou, indiferent de culoarea politică, nu se regăsesc în România.

Pe puncte:

  • cultura grevei: aici se face grevă pentru orice şi pentru nimic, măcar o dată pe lună, undeva, într-un asemenea hal încât, după ce a afirmat în 2008 că “atâtea greve au loc în Franţa că nimeni nu le mai bagă în seamă”, Sarkozy a fost practic obligat să introducă legea serviciului minim obligatoriu (chiar şi pe timp de grevă un anumit număr de metrouri, trenuri etc. sunt obligatorii); chestie care merge perfect cu spiritul francezului obişnuit, niciodată mulţumit.
  • cultura sindicalismului: ştiu, se spune că 7 la sută din cei 2o şi ceva de oameni activi este puţin pentru o ţară ca Franţa, dar eu zic că e mai mult decât în România, iar procentele sunt foarte disparate: pâna la 90 de procente în rândul funcţionarilor, cel puţin 3-4 procente în sectorul privat, în fiecare întreprindere. Iar cifra este în creştere, căci în ciuda aparenţelor, află că Franţa este de fapt o ţară săracă bine machiată. Majoritatea francezilor trăiesc cu mai puţin de 1300 de euro pe lună , adică nimic când şi un abonament lunar pe metrou costă între 63 şi 400 de ore, depinde de zone concentrice în jurul metropolei. Odată cu apariţia contractelor pe timp determinat şi a interimatului, a licenţierilor la capătul a trei luni de perioadă de încercare, francezii se întorc spre sindicate ca spre singura soluţie şi salvare în faţa abuzurilor. Şi de multe ori merge, căci accesul la un avocat este costisitor iar Dreptul nu este o facultate pentru plebe.
  • cultura activismului: francezii simt nevoia de a se implica, de a ajuta acolo unde pot, de a schimba idei, de a interacţiona, este pentru ei o scăpare din eternul “metro-boulot-dodo”, şi o alternativă la ceea ce noi avem în România, mersul la vecină la o cafea etc. În zilele de piaţă, de exemplu, vezi pe stradă o mulţime de pensionari sau tineri (cultura scoutismului) care distribuie tracte sau care discută pe diverse teme politice.

Acum, privite prin prisma acestor considerente, adunările cu zecile de mii la mitingurile candidaţilor, se cam explică: când eşti membru de partid este suficient să ţi se zică să mergi undeva, te duci; când convingerile tale politice se întâlnesc cu cele ale unui candidat, te duci; când un miting este o ocazie reuşită de a nu merge la muncă, te duci; şi când sindicatul din care faci parte îţi cere (săptămâna aceasta sindicatele franceze au împărţit un milion de broşuri prin societăţi) cerând ca oamenii să meargă să voteze şi să voteze cu cine trebuie te duci. Voilà. Şi asta în condiţiile în care sindicatele şi comitetele de întreprindere sunt atât de puternice încât, de exemplu, nicio reorganizare, de societate, de ziar, de ce vrei tu, nu se face fără acordul sindicatelor. Şi apoi, mai e un aspect, şi aici e buba: francezii au o încredere fără limite în ei şi în puterea maselor. Ceea ce românilor le lipseşte. Românul aşteaptă să se umple paharul şi apoi dă pe afară.

Şarmanţi, candidaţii? Bayrou şi Melenchon sunt literaţi, deci mitingurile lor atrag pentru nivelul intelectual ridicat. Sarkozy ştie să electrizeze masele, altfel… ceilalţi jonglează cu concerte asortate: Hollande cu Yannick Noah, de exemplu, gratis, acolo unde un bilet la un concert costă 100 de euro. Suficiente motive?

Articol integral, publicata pe http://petremunteanu.ideilibere.ro

 

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe