Matei Bogdan
Publicat în 2 martie 2022, 12:45 / 134 elite & idei

Petrișor Peiu explică consecințele sancțiunilor economice impuse Rusiei: „Vor acționa ca o otravă lentă”

Petrișor Peiu explică consecințele sancțiunilor economice impuse Rusiei: „Vor acționa ca o otravă lentă”

de Petrișor Peiu

Rusia a fost sancționată economic dur de către Statele Unite și aliații săi pe fondul declanșării războiului din Ucraina. Analistul Petrișor Peiu a explicat în exclusivitate pentru PS News care vor fi consecințele acestor sancțiuni economice și ce ramificații vor avea ele în lume.

„În primul rând, trebuie spus că niciodată în istoria omenirii până acum nu a mai fost un asemenea nivel ridica de îngrădire a unei economii. Deci este o premieră în istoria diplomației și a economiei mondiale acest lucru. Pe de altă parte trebuie să spunem și că intensitatea sancțiunilor este foarte mare și în al treilea rând, trebuie spus că ele au fost introduse cam toate o dată, deci nu a fost vorba de o înăsprire graduală a acestor sancțiuni. Ca urmare, ele vor avea un efect extrem de puternic asupra economiei ruse, dar nu vor doborî economia acestui stat foarte rapid. Nu trebuie să avem așteptări exagerat de optimiste de la aceste sancțiuni pentru că ele vor acționa ca o otravă lentă. Ele nu vor acționa ca o pastilă cu cianură care să omoare pacientul în trei minute, ci va fi o otravă lentă, genul otrăvirii cu arsenic, care se va acumula în timp și va produce o recesiune extrem de severe în economia Federației Ruse care se va întinde pe foarte mulți ani.

Un alt efect notabil este acela că va determin un decalaj major tehnologic al rușilor față de restul statelor din emisfera nordică și a treia posibilă consecință a acestor sancțiuni pentru ruși e aceea că vor fi siliți să-și reorienteze foarte multe dintre fluxurile comerciale către alte state și mă refer în special la China. O altă observație care ar trebui făcută e aceea că brusc, China devine marele arbitru al acestei situații pentru că timpul în care economia rusă va rezista la aceste sancțiuni depinde de China. Întrebarea e până când va rezista Rusia? nu dacă va rezista. Si atunci e foarte importantă poziția Chinei. Dacă Beijingul va hotărî să sprijine Rusia destul de puternic, atunci vorbim de o perioadă îndelungată în care economia rusă va rezista. Dacă Beijingul va avea un grad de deschidere destul de mic față de ruși, atunci desigur rezistența economiei ruse va fi mai de scurtă durată. Nu în ultimul rând, aceste sancțiuni găsesc economia Rusiei într-o situație foarte bună față de cum era mai de mult, dar cu toate acestea nu e o putere atât de mare Rusia încât să reziste unui asemenea șoc. Din punctul de vedere al parității puterii de cumpărare, economia rusă e de cinci ori mai mică decât cea a Statelor Unite și tot cam de cinci ori mai mică decât a Uniunii Europene. Deci ne putem da seama că această diferență de talie nu e în favoarea rușilor.

În ceea ce privește modul în care lumea va fi afectată, trebuie spus că toate resursele și produsele care provin din Rusia, dar și din Ucraina, atâta vreme cât va fi război acolo, vor fi în cantități insuficiente pe piața mondială sau nu vor fi accesibile țărilor occidentale, ceea ce va determina o scumpire foarte mare a multor tipuri de produse. Vorbim despre multe mărfuri alimentare, în primul rând floarea soarelui, și porumb. În al doilea rând, vorbim de lipsuri importante pe piață la materii prime esențiale – aluminiu, cupru, nichel, diamante, aur, platină etc. Deci vorbim de o accentuare a tendinței de inflație în toată lumea. Cât privește România și Europa aici desigur că vom fi afectați major de creșterea prețului la produsele energetice, la țiței și la gaze naturale în primul rând, care vor accentua la rândul lor tendințele inflaționiste și vor accelera creșterea prețurilor. Cred că guvernul nostru ar trebui să se concentreze de pe acum pe combaterea acestor efecte nedorite, altminteri recesiunea în care abia am intrat la sfârșitul anului trecut va fi destul de lunga și de dureroasă”, a explicat analistul pentru PS News.

www.psnews.ro

Ultima ora:

ObservatorMarco Badea: David Popovici a reușit! A devenit campion mondial la 100 de metri liber și atinge la doar 17 ani o performanță neegalată timp de 49 de ani

PoliticMarco Badea: 119 de zile de când Vladimir Putin a început războiul în Ucraina

EconomieSergiu Manea: Gândirea digitală înseamnă inclusiv să recunoşti foarte repede când eşti pe o cale greşită şi să înveţi din asta | Conferinţa Microsoft Envision România

ExternCristian Unteanu: Care este statutul exact al „luptătorilor străini” din Ucraina? Sunt şi români printre ei?

SocialSorin Ioniţă: Misiunea statului în lumea civilizată e să se ocupe de mediocrităţi ca mine, nu de genii

EvenimenteCiprian Stanescu: Despre economie circulara pe termen lung

CulturaMireille Rădoi: Studii despre Imperiul Bizantin la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

EditorialAlexandru Grumaz: IAR Ghimbav a jucat la două capete în ceea ce privește elicopterele 



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe