Am sentimentul că ne-am obișnuit atât de repede cu războiul de lângă noi încât nu îi mai vedem nici tragedia și nici pericolul imens pe care-l reprezintă. Ucrainenii au suferit și suferă imens la mâna criminalului de Putin și a celui mai distructiv fel de război pe care știe să-l ducă această adunătură imensă de fier vechi cu cipuri și de oameni abuzați și abrutizați care poartă numele pompos de armata Federației Ruse, dar care este capabilă de mult rău chiar cu costuri imense pentru sine.

Nu că ar fi existat altă cale. Dacă nu-i sprijineam pe ucraineni acum îi tortura Putin în pușcării și le păpa viitorul copiilor lor integrându-i în marea sărăcie economică și spirituală pe care tot la fel de pompos o numesc unii civilizația rusă. Un fel de nimic din care strălucesc câte un Cehov sau Dostoiesvsky, dar umplut până la refuz de preoți inepți apărători ai virilității și mafioți care se cred militari sau oameni de stat. O tiranie fără noimă care nu a făcut decât să înghită destine.

Din păcate, pentru Putin este existențial să nu piardă el, iar pentru Occident să nu piardă Ucraina. După toate angajamentele pe care America, Europa și NATO și le-au luat o victorie rusă și strivirea Ucrainei ar fi începutul sfârșitului păcii în UE și o scânteie care va aprinde alte conflicte cu China sau Iran sau alte autocrații revizioniste. Să fim conștienți că noi suntem în prima linie și țarul ne crede la el în ogradă. De aici pericolul. Vom fi foarte norocoși dacă acest război se va fâsâi într-un armistițiu tolerabil de ambele părți. Mă tem mai degrabă că ușor, ușor se încleștează două lumi care nu se mai suportă și granițele sunt destul de difuze. Mă tem că libertatea și pacea din Europa, plătite atât de scump, sunt puse la cea mai grea încercare de la invadarea Poloniei încoace și noi o luăm un pic prea ușor.