Libertatea fără justiție este un dar cu dată de expirare. Te uiți la el, te bucuri de el, dar știi că la un moment dat nu-l vei mai avea. Știu că astfel de prognosticuri par alarmiste, dar istoria e un sfetnic bun. Treptele pe care se vor cocoța cei ce nu pun preț pe libertate sunt clădite din injustiții de tot felul.

Niciun cetățean nu a putut urmări și înțelege pântecăraia prin care a trecut justiția românească în ultimul deceniu, dar este evident că o largă baterie de actori și interese nu vor să o lase să devină ceea ce ar trebui să fie. Justiția se tot înfăptuiește, dar dreptatea care rezultă e cam îndoielnică.

Nimeni nu cere justiție perfectă. Suntem mulți care înțelegem distincția dintre adevărul faptic și cel juridic, adică cel care poate fi probat. Sau că echilibrul necesar într-o societatea liberă poate lăsa justiția cu mâinile legate pentru a nu submina tocmai libertatea pe care trebuie să o apere.

Este însă evidentă lipsa de bună credință a multora dintre actorii politici sau din sistemul judiciar. Masa critică nu împinge spre independență și imparțialitate, ci spre control și griuri. Prin perdeaua densă creată de pandemie, război, inflație și naționalism nu se mai văd foarte bine multe lucruri, dar efectele se vor simți.

Tânăra noastră democrație merge deocamdată mai departe, dar are bagaje cam grele. Să nu dăm de vreun urcuș mai abrupt.