Doctoratele fake ale României trebuie văzute ca manifestarea unui conflict cultural vizibil de când a început occidentalizare țării noastre acum două secole (da, două secole): formele fără fond versus formele care creează fondul. Maiorescu și Lovinescu au trasat cadrul acestui conflict și l-au marcat cu carioca, dar el este prezent în viețile noastre, în familiile noastre, în școlile și firmele noastre, în instituții, partide sau universități.

Problema doctoratelor este mult mai profundă decât simplul plagiat. Furtul academic este doar pojghița. Sub ea se ascund probabil mii și mii de doctorate de doi lei, făcute în scârbă și doar ca să fie. Doctorate pe care probabil trebuie să te ucizi intelectual ca să le poți frunzări. Dincolo de doctorate se ascunde o profundă bătaie de joc la adresa cunoașterii. Iubirea pentru cunoaștere le este străină multora dintre cei care poartă titlul de doctor în România. Dacă disprețuiești fondul nu ai cum să respecți formele. Acest dezinteres pentru carte, cunoaștere și învățătură este transmis mai departe tinerelor generații. România bifează toate formele cunoașterii occidentale: universități, școli publice, biblioteci, programe, tipografii, conferințe, doctorate, articole științifice. Cu toate acestea, cunoașterea veritabilă, cea care te îmbogățește și care este utilă omului și societății este cvasi-absentă. Trebuie să ai un microscop foarte bun ca să o găsești. Au toată admirație mea cei care reușesc să supraviețuiască în mediul academic din România și să producă și scriitură valoroasă. Eu dacă nu aveam acces la internet nu m-aș fi întors niciodată înapoi în țară.

Același lucru este vizibil și în mediul privat. E plin ochi de oameni care vorbesc în virtutea cunoașterii zero. Cărți nu citesc. Rapoarte și analize nici atât. Pe cifre nu se uită, unii au rămas cu informațiile în 1995. Literatura de specialitate nu o urmăresc nici măcar la nivel de gâgă, să vezi cine mai ia Nobelul sau ce recenzii de carte mai găsești prin The Economist, FT sau alte publicații internaționale. Ocupația principală: participatul la evenimente unde declară verzi și uscate. Politicienii încurajează genul acesta de cunoaștere. Dacă aș avea un leu pentru fiecare conversație în care am auzit pe cineva spunând că a discutat cu un antreprenor sau că a fost în vizită la firma X motiv pentru care a decis să sprijine o anumită politică publică… Avem o economie cu sute de mii de firme care este din ce în ce mai sofisticată, dar noi luăm decizii după ce vorbim cu câțiva antreprenori. Și aici în lumea mea bifăm toate formele posibile: federații, confederații, camere de comerț, think tanks, institute de cercetare, comisii, comitete, universități de business și o grămadă de doctori în economie, dar în final decizii luate după ureche.

Mai continui? Să nu disperăm. Avem mult mai mult fond decât la 1848, 1948 sau 1989, dar mai e mult până departe și le-ar trebui puțin curaj în plus celor care aleg adesea să privească în altă parte (mă număr și pe mine aici). Fondul e important. Fondul poate genera mereu forme noi chiar și după crize cumplite. Dacă nu avem fond putem rămâne ușor fără formele pe care sunt construite viețile noastre. Mai ușor decât vă imaginați.