OraNoua.ro
Publicat în 28 iunie 2017, 17:08 / elite & idei

Radu Carp: Avem nevoie de opinii separate la Curtea Constituţională?

Radu Carp: Avem nevoie de opinii separate la Curtea Constituţională?
radu-carp-fcd-3028_n

de Radu Carp

De la data publicării Hotărârii nr. 1/2017 a Curţii Constituţionale privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente a trecut un interval de timp suficient pentru a putea formula o analiză obiectivă, neinfluenţată de poziţionări arbitrare. Summary

Body

În primul rând, CCR nu emite hotărâri decât în cazurile expres menţionate la art. 11, lit. B din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Legiuitorul nu a adăugat la cele 4 cazuri o formulare de genul « şi în alte cazuri ». Astfel, Curtea Constituţională şi-a depăşit propriile atribuţii. Plenul CCR ar fi trebuit să se întrunească potrivit art. 65 din aceeaşi lege şi să stabilească dacă a avut loc o abatere din partea celui care a semnat această Hotărâre şi care este sancţiunea disciplinară aplicabilă. Cunoaştem cine este responsabil de această Hotărâre, cel care a semnat-o, respectiv Valer Dorneanu. Orice persoană care dovedeşte a avea un interes legitim poate ataca această Hotărâre în contencios administrativ, cerând în plângerea prealabilă aplicarea art. 65. Nu contează conţinutul acestei Hotărâri, ci depăşirea competenţelor CCR.

Discutând fondul problemei, se pune în primul rând întrebarea dacă această Hotărâre este sau nu contrară art. 145 din Constituţie care prevede că judecătorii CCR sunt independenţi în exercitarea mandatului lor. Evident, singura autoritate competentă să dea un răspuns în această materie este CCR. Din interpretarea acestui articol din Constituţie realizată de cei care au contribuit la redactarea ei, rezultă că independenţa la care se referă se justifică deoarece judecătorii CCR au un mandat constituţional şi nu sunt în subordinea celor care i-au numit. Totodată, independenţa acestor judecători se analizează prin raportare la Legea nr. 47/1992 care stabileşte la art. 61, alin. 2 că judecătorii CCR “nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile şi voturile exprimate în adoptarea soluţiilor”. Tocmai în acest punct rezidă formularea extrem de perversă avută în vedere de Hotărârea nr. 1/2017. Potrivit acesteia, opinia separată sau concurentă se predă Preşedintelui CCR care poate constata că există abateri (“aprecieri cu caracter sentenţios, ostentativ, provocator sau cu tentă politică”) sau că opinia respectivă s-a transformat într-o “critică punctuală” la adresa deciziei CCR. Sancţiunea nu este decât nepublicarea opiniei respective în Monitorul Oficial sau pe pagina de internet a CCR, nu este vorba de o răspundere juridică. Autorul acestui mecanism normativ a realizat foarte bine că exprimarea din Legea nr. 47/1992 este aberantă: evident că nu se va ajunge niciodată sau doar în cazuri extreme la o răspundere juridică a judecătorilor CCR pentru opiniile exprimate. Prin urmare, orice se întâmplă în interiorul CCR este sub limita stabilită de acest standard. Oricât de paradoxal ar părea, cenzura internă este un fapt grav, reprobabil dar este mai puţin decât stabilirea unei răspunderi juridice. Cinismul lui Valer Dorneanu constă în faptul că, ştiind deficienţele de redactare ale Legii nr. 47/1992, a speculat după bunul plac un standard extrem de rigid la care ar trebui raportate opiniile colegilor săi. Ce se întâmplă în cazul în care Preşedintele CCR încalcă regulile de bună conduită incluse în Hotărârea nr. 1/2017 ? Pur şi simplu această situaţie nu este reglementată, întrucât Valer Dorneanu a dorit să se poziţioneze prin acest act normativ într-un primus inter pares care cenzurează orice opinie a celorlalţi judecători. Preşedintele CCR coordonează activitatea instituţiei, potrivit art. 9, alin. 1 din Legea nr. 47/1992, nu şi pe cea a judecătorilor Curţii. Prin Hotărârea nr. 1/2017 această prevedere a fost încălcată.

După cum se poate observa, acuzaţia de cenzură la adresa opiniilor judecătorilor CCR nu se justifică în limitele cadrului normativ existent. Este vorba însă de un abuz de putere care s-a manifestat în primul rând prin încălcarea regulilor de funcţionare ale CCR. Valer Dorneanu cunoaşte cu siguranţă şi o altă aberaţie a funcţionării CCR : competenţa sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică (art. 2, alin. 3 din Legea nr. 47/1992).

Este necesară o discuţie foarte serioasă în viitorul apropiat : avem nevoie de o Curte Constituţională care să nu poată fi deloc trasă la răspundere pentru deciziile ei sau de o Curte cu actualele garanţii de independenţă faţă de orice altă autoritate publică? Situarea CCR în afara mecanismelor checks and balances duce la anomalia din acest moment, un Preşedinte cu mai multe puteri decât ceilalţi judecători. Renunţarea la acest principiu ar însemna diminuarea rolului CCR în ansamblul mecanismelor statului de drept. Nu există cale de mijloc. Suntem chemaţi să facem alegeri raţionale, nu în funcţie de raportarea la un ideal care nu există. Soluţia nu este schimbarea Constituţiei sau a actelor subsecvente care privesc funcţionarea CCR, ci crearea unor mecanisme de selecţie a judecătorilor care să filtreze tendinţele nedemocratice ale acestora. Greu dar nu imposibil. Important este ca diagnosticul să fie pus corect.

Dincolo de acţiunea abuzivă a lui Valer Dorneanu, se pune întrebarea dacă este nevoie de opinii separate şi concurente care să fie ataşate deciziilor CCR. Cei care cunosc dreptul constituţional doar la suprafaţă vor fi tentaţi să afirme că nu se poate pune deloc la îndoială necesitatea unor asemenea opinii. Cea mai bună metodă pentru a avea un răspuns la această întrebare este să urmărim impactul deciziilor CCR. Din ce în ce mai multe instanţe judecătoreşti invocă deciziile CCR. Curtea a analizat în detaliu toate prevederile din Coduri. Avocaţi şi magistraţi deopotrivă invocă decizii, opinii separate sau opinii concurente. Supremaţia CCR în ceea ce priveşte argumentarea juridică s-a produs în condiţiile în care instanţele judecătoreşti nu au avut efectiv timp să interpreteze cadrul normativ aşa cum se cuvine, datorită numărului mare de solicitări. Ambiguitatea legilor sau prevederile contradictorii, de multe ori în acelaşi act normativ, au generat un număr impresionant de acţiuni în justiţie, iar existenţa unei opinii a CCR a uşurat munca magistraţilor. Ne aflăm în prezenţa unui cerc vicios : mai multe decizii ale CCR generează mai multe soluţii ale instanţelor, iar mai multe soluţii ale instanţelor adaugă presiune la adresa CCR să soluţioneze mai multe cazuri. Această « cursă a înarmărilor », fără existenţa unor mecanisme reciproce de control, a dus la situaţia paradoxală ca Preşedintele CCR să sancţioneze comportamentul unui fost Preşedinte al ICCJ, obişnuit cu invocarea celor mai neobişnuite excepţii de neconstituţionalitate şi care consideră normal să ajute la interpretarea drptului prin formularea de opinii separate. Doamna Livia Stanciu a acţionat din reflex şi din solidaritate de breaslă. Domnul Valer Dorneanu a acţionat tot din reflex (autoritar) şi solidaritate de breaslă (cu cei care l-au numit). Fiecare are dreptatea sa.

În sistemul de common law, opiniile separate ori contrare sunt încurajate. În sistemul continental, nu sunt încurajate. În primul sistem, judecătorul face dreptul. În al doilea, legiuitorul face dreptul, iar instanţele de orice fel acţionează pe baza principiului colegialităţii. Există ţări care nu admit deloc opiniile separate, cum ar fi Austria, Belgia, Franţa, Irlanda sau Italia. În România ele sunt admise, la fel ca şi în ţări precum Croaţia, Germania, Grecia, Ungaria, Portugalia, Slovenia, Spania, Canada, Norvegia, Serbia, Polonia, Estonia, Republica Moldova, Bulgaria, Turcia, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, etc. Opiniile separate sunt admise la nivelul CEDO dar nu sunt admise în cazul CJUE. În comentariile la adresa Hotărării nr. 1/2017, punctul de vedere unanim a fost iniţial cel potrivit căruia opiniile separate se practică oricum şi oriunde. Ulterior, au apărut opiniile potrivit cărora avem de-a face cu un amestec de soluţii în dreptul comparat dar tendinţa este certă în favoarea extinderii recunoaşterii opiniilor separate. Un punct de vedere care nu ţine cont de realităţile existente. Dacă examinăm cu atenţie cazul Germaniei, observăm că de la adoptarea Legii fundamentale în 1949 practica opiniilor separate la nivelul tuturor instanţelor, fără deosebire de land, a rămas constantă. Cu alte cuvinte, nicio instanţă care nu recunoştea un rol pentru opiniile separate nu s-a « contaminat » de la cele care le recunosc. S-a perpetuat un status quo. Există şi practica opiniilor separate anonime, pentru a nu pune accentul pe activitatea unui judecător sau altul, un compromis între principul colegialităţii şi practica sistemului de common law. În Bavaria, un judecător trebuie să informeze instanţa asupra intenţiei de a redacta o opinie separată, iar orice astfel de opinie este trimisă preşedintelui acelei instanţe în 3 săptămâni de la definitivarea textului deciziei, înainte desigur de publicare. Diferenţa faţă de sistemul pus în aplicare de Valer Dorneanu este că preşedintele unei instanţe nu poate decide nepublicarea respectivei opinii separate. Mecanismul bavarez responsabilizează judecătorul care are în vedere, în cazul redactării unei opinii separate, examenul profesional la care este supus, fără teama că opinia sa nu va fi publicată.  În Germania judecătorii pot oricând să se pronunţe în presă, iar presa cere opinia judecătorilor. În acest fel, nevoia exprimării de opinii separate nu mai este atât de acută precum în România. Judecătorii au dreptul la liberă exprimare dar libera exprimare nu se poate exercita într-un climat de indiferenţă faţă de tema justiţiei în opinia publică.

Ar trebui menţinută practica opiniilor separate în cadrul CCR, fără niciun fel de constrângere ?

În primul rând, este nevoie de o nouă lege de organizare a CCR. Cea actuală era potrivită în 1992, atunci când CCR se afla la început, iar atacurile la adresa independenţei sale erau mult mai la îndemână. Astăzi, independenţa CCR s-a transformat într-o veritabilă autonomie faţă de restul instituţiilor. Odată ce prima depăşire de competenţă nu a fost sancţionată, a doua şi următoarele au devenit posibile. În absenţa unor instituţii solide, CCR s-a substituit de multe ori acestora. S-a ajuns la situaţia cu totul anormală ca CCR să ofere indicaţii detaliate Parlamentului cum să legifereze într-un domeniu sau altul, pe fondul unei lipse de activism a acestei instituţii. O lege adecvată standadelor democratice ale epocii în care trăim ar face ca problema opiniilor separate să fie pusă în plan secund.

În al doilea rând, este nevoie ca presa să creeze canale de comunicare pentru judecătorii CCR. O întrebare de câteva secunde adresată înainte de o şedinţă importantă este total insuficientă. La ora actuală, mulţi judecători sunt inhibaţi să se exprime în condiţiile în care jurnaliştii vor să deţină monopolul exprimării pe teme foarte subtile legate de interpretarea Constituţiei. În faţa unei avalanşe mediatice, caracterizată prin emisiuni pe marginea deciziilor CCR de câteva ore sau de articole fluviu în presa scrisă, judecătorii îşi vor apăra cu înverşunare teritoriul opiniilor separate. Tentaţia cenzurii va fi astfel şi mai mare. Situaţia actuală necesită remedii agreate de către toate părţile, judecători, mass-media şi decidenţi politici. Orice discuţie în nuanţe radicale, de alb şi negru, dăunează grav funcţionării statului de drept care are nevoie de un minim consens asupra rolului fiecărei instituţii.

 

 

 

 

Ultima ora:

klaus-iohannis

ObservatorKlaus Iohannis, angajament FERM în fața președintelui Adunării Generale a ONU

bloggeri-moldova-eugen-tomac-5536

PoliticEugen Tomac despre Quintus: Un fiu al Basarabiei care lăcrima când își amintea România tinereții sale

Leonard Orban at the EC

EconomieLeonard Orban: Oricât am fi de frustrați, aderarea la zona euro e opțiunea corectă de consolidare și dezvoltare

ovidiu-nahoi

ExternOvidiu Nahoi: Atenție la Barcelona!

cristian-grosu

EvenimenteCristian Grosu: Griji străine de pivnițele politicii românești – Reformarea iminentă a Europei și România nucleului dur

vintila_mihailescu2_350

CulturaVintilă Mihăilescu: Forumul Tradițiilor Creative

raed-arafat

SocialRaed Arafat: Prima descarcerare din România s-a făcut în Mureș; un motiv pentru care WRC se organizează aici

radu-carp-fcd-3028_n

MoldovaRadu Carp: Există un sistem electoral care poate produce un plus de democraţie în Republica Moldova?



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe