OraNoua.ro
Publicat în 8 iunie 2016, 13:36 / 242 elite & idei

Radu Carp: Referendumul – un plus de participare politică în detrimentul compromisului în numele valorilor democraţiei?

Radu Carp: Referendumul – un plus de participare politică în detrimentul compromisului în numele valorilor democraţiei?

de Radu Carp

O stafie bântuie Europa: pasiunea pentru referendumuri, iubirea faţă de democraţia directă. Pe măsură ce democraţia reprezentativă este respinsă de partidele populiste în numele lipsei de reprezentare pe care o au aleşii, apare tentaţia exprimării directe, prin intermediul referendumului.

O chestiune precum ratificarea Acordului de Asociere al UE al Ucrainei nu ar fi trebuit să provoace clivaje într-un stat membru UE precum Olanda care nu a sprijinit cu entuziasm semnarea Acordurilor de Asociere cu Ucraina, Georgia şi Republica Moldova în 2014 dar nici nu s-a opus semnării la acea dată. Cu toate acestea, s-a organizat un referendum prin care cetăţenii olandezi s-au exprimat împotriva ratificării acestui Acord de Asociere. Mulţi nici nu şi-au pus probabil întrebarea unde se află pe hartă Ucraina, dacă este în Europa sau pe alt continent. Este posibil ca în Olanda să se organizeze referendumuri pe marginea unor chestiuni şi mai complexe precum TTIP sau acordul similar al UE cu Canada. Alegătorii nu se pronunţă cu ocazia acestor consultări pe marginea unor texte de tratat, ci pentru sau împotriva unei prezenţe mai întărite a UE pe plan global.

Marea Britanie se va pronunţa în curând prin referendum cu privire la apartenenţa la UE. Este fără îndoială un exerciţiu democratic dar, indiferent de rezultat, apartenenţa acestei ţări la Europa din punct de vedere politic, economic şi cultural va continua după referendum. La fel s-a întâmplat în Scoţia: referendumul privind independenţa, prin rezultatul negativ, nu a redus apetitul pentru aceasta, dimpotrivă: numărul simpatizanţilor Partidului Naţional Scoţian, favorabil independenţei, a crescut, ceea ce poate genera un referendum cu acelaşi obiect mai curând decât ne-am aştepta.

Referendumul din 2009 din România referitor la instituirea unui sistem unicameral nu a rezolvat problema bicameralismului nefuncţional, ci a făcut ca această discuţie să se poarte şi mai intens în spaţiul public ulterior desfăşurării sale. Există aşadar iluzia că un referendum poate rezolva o numită chestiune asupra căreia opinia publică este divizată. În realitate, referendumurile nu fac altceva decât adâncesc un clivaj preexistent. Referendumurile aduc un plus de participare politică însă doar pe moment. Atunci când prim-ministrul Tsipras a supus unui referendum în 2015 problema semnării unui acord de finanţare cu UE şi FMI, votul negativ nu a fost transpus în practică, dimpotrivă: guvernul a semnat un acord şi mai constrângător. Rezultatul a fost că un plus de participare politică a dus la scăderea interesului pentru politică pe termen lung, din moment ce nu a existat garanţia că un referendum poate fi pus în aplicare. Tsipras a adoptat un tip de atitudine cinică, ştiind de la bun început că referendumul va fi validat, dar nu şi aplicat, a folosit referendumul ca pe un instrument de presiune în negocieri şi nu l-a văzut ca pe o formă de exprimare mai democratică. La fel se întâmplă şi în Marea Britanie, în care referendumul Brexit va fi folosit, indiferent de rezultat, pentru aranjamente de putere în cadrul partidului de guvernământ.

Chiar dacă liderii politici folosesc referendumurile ca instrument de negociere, acestea nu pot înlocui instrumentele clasice. Politica este arta atingerii compromisului, ori referendumul în general divizează taberele cu viziuni politice, nu le aduce împreună. Acesta era argumentul pe care Federalist Papers îl aducea în favoarea parlamentarismului: cetăţenii nu trebuie să voteze asupra legilor, întrucât vor sfârşi prin a se constitui în facţiuni care se vor lupta reciproc până la exterminare. Cartea respectivă nu mai este astăzi însă o lectură obligatorie pentru partide, nici măcar pentru cele tradiţionale, cu o înţelegere mai bună asupra mecanismelor democratice, cu atât mai puţin pentru cele populiste.

Astăzi sunt organizate mai multe referendumuri în Europa decît în anii 1970. De la 3 pe an s-a trecut la 8, la nivelul celor 28 de state membre UE. Referendumurile pe teme europene sunt considerate de Simon Hix şi Bjørn Høyland drept similare întrucâtva alegerilor pentru Paramentul European: alegeri naţionale de rangul doi, în sensul că, printr-un referendum, partidul sau partidele aflate la putere vor să testeze mobilizarea propriului electorat în intervalul dintre alegeri. După Brexit, va urma un alt referendum, cel din Ungaria prin care Viktor Orban doreşte ca cetăţenii să se pronunţe aupra repartizării de refugiaţi prin sistemul cotelor. Rezultatul este previzibil. Ca şi în cazurile menţionate, Orban va folosi acest rezultat pentru a negocia poziţia ţării sale în interiorul UE. Deşi avem mai multe referendumuri astăzi, rata de participare este mai mică, ajungând de la 71% la începutul anilor 1990 la 41% în prezent. Din acest motiv, Comisia de la Veneţia a recomandat reducerea pragului de validare a unui refeferendum de la 50% + 1 la 30% + 1. O recomandare de care statele europene nu ţin cont: Italia a organizat un referendum în luna aprilie a acestui an, invalidat deoarece nu a atins pragul de 50% + 1 necesar validării.

De ce cetăţenii vor mai multe referendumuri, dar nu participă la ele, odată ce se organizează? Situaţia este doar aparent paradoxală – refuzul de a lua parte la un referendum reprezintă, de cele mai multe ori, un vot de blam la adresa celor care formulează întrebarea supusă votului popular. Din moment ce nu este posibil un referendum pan-european, aceste consultări rămân strict naţionale şi impietează astfel asupra creării de coaliţii între mai multe state.

Referendumurile nu sunt altceva decât imaginea în oglindă a ascensiunii populismelor din cele mai variate. Neîncrederea în Parlament generează iluzia democraţiei directe

În România ne aflăm foarte aproape de momentul unui nou referendum: cel prin care se cere revizuirea Constituţiei, în sensul definirii căsătoriei drept uniune între persoane de sexe diferite. Probabil că actualul Parlament nu va analiza solicitarea de a organiza un referendum pe această temă dar următorul Parlament o va face cu certitudine. Ne aflăm în faţa aceleiaşi convingeri care a stat la baza unor referendumuri similare în Europa, dar şi a unei consultări populare în sens opus: Irlanda a acceptat în 2015 căsătoria între persoane de acelaşi sex tot prin referendum. Convingerea respectivă este aceea că drepturile omului pot fi stabilite prin vot şi depind de votul majorităţii. Irlanda a deschis cutia Pandorei: un drept căpătat prin referendum va putea fi negat printr-un alt referendum. Nimic nu interzice organizarea a două sau mai multe referendumuri pe aceeaşi temă. În Slovenia s-au organizat două referendumuri pe tema definirii familiei ca uniune între persoane de sex diferit. La primul, cel din 2012, cetăţenii s-au exprimat pentru acest gen de definiţie. Cum voinţa lor nu a fost pusă în aplicare, s-a mai organizat încă un referendum pe aceeaşi temă, cu acelaşi rezultat. Parlamentul a încercat să blocheze a doua consultare populară pe motiv că obiectul unui referendum nu îl pot constitui drepturile fundamentale dar Curtea Constituţională s-a opus acestei interpretări. La fel a procedat şi Curtea Constituţională în Grecia atunci când a decis că referendumul convocat de Tsipras nu încalcă regula potrivit căreia nu pot face obiectul unui referendum problemele fiscale. Instanţele constituţionale favorizează referendumurile, nu le restrâng. Să admitem că în România se va organiza referendumul pe tema definiţiei familiei. Nu este clar dacă va urma punerea în aplicare, Parlamentul nu este obligat să modifice Constituţia doar pentru că printr-un referendum s-a decis într-un fel sau altul. Ar trebui să existe mai întâi o revizuire a Constituţiei, în sensul de a clarifica efectele unui referendum. Va aduce un asemenea referendum un plus de participare politică? Greu de anticipat în prezent, totul va depinde de poziţionarea unor alţi actori din spaţiul public care nu s-au exprimat până acum. Populiştii vor fi divizaţi asupra acestei teme (pe baze ideologice, există populişti de stânga şi populişti de dreapta), la fel ca şi partidele, pe baza unor clivaje multiple. Vor exista disensiuni în cadrul partidelor, astfel încât partizanii definirii familiei într-un mod tradiţional se vor regăsi de-a lungul întregului spectru politic.

Paradoxal, iniţiatorii acestui referendum nu contribuie la rezolvarea definitivă a problemei, ci fac ca aceasta să se situeze pe agenda publică, indiferent de rezultat. S-ar putea ca peste câţiva ani în Irlanda să se ceară revenirea la definiţia tradiţională a familiei şi în România să se solicite un referendum în sens opus.

Referendumurile nu sunt altceva decât imaginea în oglindă a ascensiunii populismelor din cele mai variate. Neîncrederea în Parlament generează iluzia democraţiei directe. Se va putea reveni la echilibrul din perioada de aur a regimurilor democratice în care referendumurile ofereau un răspuns la întrebările cu adevărat fundamentale ale naţiunilor şi cetăţenilor, răspuns care era agreat de ambele tabere cel puţin pentru o generaţie? Răspunsul la această întrebare depinde de felul în care considerăm benefice, în mod egal sau proporţional, virtuţile ambelor tipuri de democraţie, directă şi reprezentativă.

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

PoliticKlaus Iohannis, la Forumul de la Malmö: Vom înființa în România un premiu național anual pentru personalităţi române şi internaţionale care contribuie la educaţia privind Holocaustul

EconomieCristian Popa: BNR este hotărâtă sa tempereze dinamica prețurilor

ExternGeorge Friedman: Europa și NATO, trase pe linie moartă de Statele Unite

SocialSorin Cucerai: Dreptul la viață e nederogabil

EvenimenteVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

CulturaCristina Popescu: Porumbei exotici

EditorialClaudiu Butacu: Cum arată cultura organizațională a unui ONG acum, față de cum arăta acum câțiva ani



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe