Matei Bogdan
Publicat în 24 octombrie 2018, 12:05 / 60 elite & idei

Radu Preda: Manfred

Radu Preda: Manfred

de Radu Preda

Acum o lună, într-o clinică din Tuebingen, murea unul dintre cei mai vechi şi mai statornici prieteni pe care i-am avut în Germania: Manfred Wagner (3 decembrie 1946-16 septembrie 2018).

Pastor lutheran, provenit din mediul pietist, Manfred a fost cel care, la începutul anilor 90 ai secolului trecut, a răspuns spontan la invitaţia Mitropolitului Bartolomeu, transmisă prin mine, de a veni în România. Din această primă vizită avea să se nască un insolit şi fertil parteneriat între Biserica Evanghelic-Lutherană din Wuerttemberg, cu sediul la Stuttgart, şi Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului. Ceea ce unii, înflăcăraţi, consideră cuvânt de ocară – ecumenismul – era, de fapt, o (re)întâlnire după secole de despărţire, de prejudecăţi şi necunoaştere.

Manfred avea să fie în toţi anii de după aceea nu doar catalizator, punte între mentalităţi şi sensibilităţi, dar şi un permanent ucenic, mereu dispus să înveţe, să înţeleagă, să cunoască, să se lămurească. Mai mult decât atât, el va trezi suspiciuni şi chiar va contraria vizibil pe unii dintre şefii lui prin ataşamentul faţă de valorile Bisericii de Răsărit, prin pasiunea pe care o transmitea atunci când prezenta ce a pierdut, de fapt, Reforma nu doar prin ruperea de Catolicism, dar mai ales prin ratarea comuniunii cu Ortodoxia.

Consecvent principiului paulin că prin fapte se vădeşte credinţa – în ciuda exegezei simpliste pe care o fac unii formulei reformatoare Sola Scriptura –, Manfred va promova proiectele sociale ale Arhiepiscopiei de la Cluj, se va angaja total în finanţarea bazei tehnice a revistei şi editurii Renaşterea, în dotarea postului de radio omonim, în construcţia de cămine de bătrâni şi a şcoalii Christiana destinată copiilor fără resurse materiale, în susţinerea Societăţii Femeilor Ortodoxe şi în dialogul reconciliator dintre români şi maghiari, dintre ortodocşi şi protestanţi.

Am însoţit alături de el, ca hermeneut, sute de nemţi care veneau la Cluj şi alte sute de români care mergeau la Stuttgart. Am mijlocit înţelegerea realităţilor de acolo şi de aici, ne-am confruntat cu momente de impas, de criză a comunicării sau chiar de rea voinţă, de o parte şi de alta, am făcut pe ghizii pentru câţiva episcopi ai Landeskirche şi prim-miniştri ai Land-ului Baden-Wuerttemberg, precum şi pentru ierarhii ortodocşi. Împreună cu Manfred, am avut privilegiul de a vedea nemijlocit cum se naşte şi creşte comuniunea între oameni. Dumnezeu să îl odihnească!

Ultima ora:

ObservatorSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

PoliticKlaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May

EconomieSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

ExternValentin Naumescu: It’s not the economy, stupid! Trump pierde controlul în Camera Reprezentanţilor dar polarizarea ideologică a Americii se adânceşte

EvenimenteMugur Isărescu: Invitație BNR, 25 octombrie 2028 – Conferință ELEC „The Danube Triangle”

CulturaRadu Preda: Memoria abandonată

SocialIoan-Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de o vlagă nouă şi de energii de viitor

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe