Matei Bogdan
Publicat în 6 martie 2019, 13:27 / 64 elite & idei

Raed Arafat: Fenomenul fake news-ului este foarte mare

Raed Arafat: Fenomenul fake news-ului este foarte mare

Fenomenul fake news-ului este foarte mare, nu numai în ţara noastră, iar la ultimul cutremur a existat tentativa de scădere a încrederii populaţiei în sistemul Ro-Alert, a declarat, luni, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat.

„Fenomenul fake news-ului şi fenomenul manipulării prin social media sunt foarte mari în toată lumea, nu numai în ţara noastră. Noi am văzut în ţara noastră ce s-a întâmplat numai la ultimul cutremur cu Ro-Alert în care pe toată social media tentativa era să scadă încrederea populaţiei în sistemul Ro-Alert, să nu intre să-l activeze, să nu-l mai asculte. Deci, asta am văzut noi în Facebook. Trebuie să înţelegem: orice informaţie care vine pe Facebook trebuie verificată şi trebuie verificată din alte surse. Indiferent cine scrie această informaţie trebuie să verifici dacă vine informaţia de pe un site autentificat, care ştii că este site-ul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aceasta înseamnă că este o situaţie oficială, o recomandare oficială. Şi atunci automat ai dreptul să nu o asculţi, dar e pe răspunderea ta. Dar dacă îţi vine informaţia de pe un site obscur sau îţi vine informaţia de la cineva despre care nu ştii cine este, este bine să verifici pentru că rea voinţă există, inconştienţă există şi este posibil să se folosească această manipulare şi de către entităţi din afara României”, a spus Raed Arafat.

În opinia acestuia, entităţile din afara ţării au interesul de a scădea încrederea populaţiei în instituţiile statului.

„Oricum, sunt rău intenţionate şi aici noi trebuie să fim atenţi în ce credem când citim pe Facebook, pe Twitter. Şi lucruri de acest gen s-au văzut. Inducerea panicii prin social media este foarte uşor de făcut dacă oamenii share-uiesc o ştire care nu are nicio bază, fără să o verifice”, a menţionat Raed Arafat.

Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), sistemul Ro-Alert a fost atacat şi în unele studiouri de televiziune.

De asemenea, el a menţionat că România este mai bine pregătită pentru un cutremur similar celui din 1977 din punct de vedere al dotărilor sau concepţiei de intervenţie, iar în fiecare an gradul de pregătire creşte.

Ultima ora:

ObservatorRobert Lupițu: Cum întruchipează relațiile ”PSD – Frans Timmermans” și ”PNL – Manfred Weber” manifestele electorale pentru Europa și pentru România ale celor două forțe politice

PoliticRobert Lupițu: Cum întruchipează relațiile ”PSD – Frans Timmermans” și ”PNL – Manfred Weber” manifestele electorale pentru Europa și pentru România ale celor două forțe politice

EconomieRăzvan Nicolescu: Un fost ministru al Energiei explică ce vor să facă ungurii cu gazul românesc extras din Marea Neagră

ExternAlexandru Lăzescu: Va putea supraviețui NATO escaladării tensiunilor transatlantice?

EvenimenteIulian Fota: Lansare Ghidul Alegerilor Europarlamentare 2019

CulturaSever Voinescu: Cine ţine lanţul?

SocialSebastian Burduja: Tu ce faci când ţi se dărâmă casa?

MoldovaCristian Unteanu: Republica Moldova, din nou terenul de încercare pentru marea strategie rusească de constituire a „cordonului sanitar“



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe