OraNoua.ro
Publicat în 6 septembrie 2017, 18:01 / elite & idei

Raed Arafat: Prima descarcerare din România s-a făcut în Mureș; un motiv pentru care WRC se organizează aici

Raed Arafat: Prima descarcerare din România s-a făcut în Mureș; un motiv pentru care WRC se organizează aici

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) dr. Raed Arafat, a declarat miercuri seara, în deschiderea Competiției Mondiale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge), că prima descarcerare din România s-a făcut în județul Mureș, în 1993 și că acesta este unul dintre motivele pentru care competiția este organizată aici.

‘Este o onoare să organizăm această competiție în România, la Târgu Mureș. Este o onoare să vedem atâția participanți și nu vreau să uităm de unde am pornit acum 27 de ani. Și nu vreau să uităm că prima descarcerare adevărată, cu echipament de descarcerare, s-a făcut în 23 mai 1993, în județul Mureș, care era prima în România. Acesta este unul dintre motivele pentru care această competiție este aici. Acești oameni au venit să arate ce știu și nu intră în competiție să câștige ceva bani, ci să își perfecționeze toate procedurile și să învețe unii de la alții în salvarea de vieți. Sunt mulți salvatori care au făcut acest drum, unii de foarte departe, din Nou Zeelandă, SUA, Canada, din Europa, Africa de Sud, care au venit să participe la această competiție, sub egida Organizației Mondiale de Salvare’, a afirmat Raed Arafat.

Șeful DSU a arătat că în organizarea acestei competiții mondiale s-au implicat atât Primăria Târgu Mureș, cât și Consiliul Județean Mureș, ISU Mureș, însă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și alte instituții.

Prefectul județului Mureș, Lucian Goga, a declarat că organizarea Competiției Mondiale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat la Târgu Mureș este și meritul celor din ISU ‘Horea’ al județului Mureș, ‘care sunt oameni destoinici, au reprezentat cu onoare România la competiții de acest gen, dar cu siguranță se datorează și faptului că aici s-a făcut prima descarcerare iar SMURD-ul a fost înființat la Târgu Mureș, unde dr. Raed Arafat a făcut primul pas’.

Ultima ora:

ObservatorRobert Lupitu: Cum s-a schimbat evaluarea Comisiei Europene privind lupta anticorupție și independența justiției din România în mai puțin de un an

PoliticIulian Fota: România a devenit țintă a spionilor după consolidarea importanței sale strategice cu sprijinul NATO

EconomieMugur Isărescu: Comitetul de trecere la euro nu a fost vizitat mai de nimeni, de 7-8 ani

ExternAlexandru Lăzescu: China, beneficiarul turneului lui Trump în Asia

EvenimenteMireille Rădoi la Zilele BCU Iași

CulturaIonuț Vulpescu: O lege neconstituţională(?), o preemţiune legală. Situaţia Vilei Florica

SocialVintilă Mihăilescu: Povestaşii

MoldovaCristian Unteanu: De la Chişinău, Dodon brodează mai departe pe scenariul anti-românesc



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe