OraNoua.ro
Publicat în 21 decembrie 2016, 18:53 / 293 elite & idei

Raed Arafat: Protocol între DSU și Crucea Roșie – Există un potențial foarte mare de colaborare

Raed Arafat: Protocol între DSU și Crucea Roșie – Există un potențial foarte mare de colaborare

Departamentul pentru Situații de Urgență și Crucea Roșie Română au încheiat luni un protocol de colaborare care reglementează managementul situațiilor de urgență pe tipuri de risc.

„Ce va face Crucea Roșie este, în final, să completeze ce facem și noi, folosindu-se de mecanismele ei directe prin organizațiile de Crucea Roșie din toate celelalte țări membre ale UE. Există un potențial foarte mare de colaborare în acest sens și, dacă va fi nevoie, acest potențial poate să fie valorificat în cazul unor dezastre”, a declarat luni șeful DSU, Raed Arafat.

Potrivit protocolului, Crucea Roșie va organiza și desfășura în comun cu DSU, respectiv cu structurile aflate în coordonarea acestuia, activități de pregătire și prevenție pentru limitarea efectelor dezastrelor la nivelul țării.

„Cu siguranță vor fi cursuri de pregătire, cu siguranță vom stabili care sunt domeniile cele mai importante. Un domeniu pe care noi l-am identificat și care a fost discutat inclusiv cu Alteța Sa (principesa Margareta, președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România — ) este domeniul asigurării îngrijirilor populației sinistrate. Dorin să creăm capacitate și în cadrul Crucii Roșii și în cadrul Inspectoratului General, astfel încât, dacă avem o populație sinistrată într-un număr mare, să putem să o îngrijim în cel mai scurt timp și până la refacerea totală a situației și revenirea la normalitate”, a declarat Raed Arafat.

La rândul său, directorul general al CRR, Ioan Silviu Lefter, a arătat că în perioada următoare cele două instituții își vor armoniza mecanismele de alarmare, comunicare și de intervenție, astfel încât capacitatea de reacție să crească, iar populația să beneficieze de un ajutor specific cât mai eficient în cazul unor dezastre majore.

„Am sesizat situații în care filialele noastre reprezentate prin directori nu erau invitați de exemplu la comisiile pentru situații de urgență. Iată că în felul acesta vor participa la toate ședințele, la toate județele tocmai pentru a asigura un mod coordonat de acțiune în cazul unui dezastru pe teritoriul țării”, a mai spus Lefter.

Semnarea protocolului a avut loc în prezența principesei Margareta.

Ultima ora:

ObservatorMarco Badea: #DigiContext, on air

PoliticLa mulți ani președintelui Emil Constantinescu!

EconomieBogdan Neacșu: Procesul de transformare şi modernizare a băncii avansează, cu focus pe digitalizare, pe simplificare şi pe o cultură organizaţională care pune clientul pe primul loc

ExternBogdan Aurescu: România speră să obțină sprijin financiar american pentru infrastructura care ar facilita transportul trupelor pe flancul estic al NATO

SocialCsibi Magor: Despre partea intunecata a ego-ului

EvenimenteCorina Popescu, Cosmin Ghiță: Dezbatem online ”Provocările iernii 2021 – 2022 pentru sistemul energetic național”

CulturaRăzvan-Ioan Dincă, numit în fruntea Societății Române de Radio şi Televiziune

EditorialPetrișor Peiu: Monstrul cu două capete care zâmbește guvernanților, dar îi îngrozește pe români



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe