Adriana
Publicat în 3 mai 2017, 17:36 / 209 elite & idei

Rasvan Radu, la Academia Minţilor Creative

Rasvan Radu, la Academia Minţilor Creative
+ Observator

Antreprenori care şi-au deschis atelier de croitorie, studio de dans, branduri în zona amenajărilor interioare, producţie video, proiect în domeniul spălătoriilor auto, design de bijuterie contemporană s-au înscris în prima sesiune a cursurilor Academiei Minţilor Creative, un program de educaţie financiară susţinut de UniCredit Bank, care se desfăşoară până vineri. Cum să-şi găsească ideea de business, cum îşi pot finanţa afacerea, cum să transforme afacerea într-un brand sau cum să găsească strategia de creştere sunt câteva dintre temele abordate de mentori în primul modul al programului, la care s-au înscris peste 100 de tineri cu idei de afaceri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Antreprenorii care sunt la început de drum vor afla cum să selecteze cea mai bună idee de business, cum să-şi găsească publicul ţintă, cum să transforme ideea de business în plan de afaceri.

”Minţile creative au multe idei, se ştie, problema este cum ajungi de la un om cu o pasiune la un om cu un business, care să atragă finanţare şi investitori”, este ceea ce-şi propun organizatorii, prin programul Academia Minţilor Creative.

La cursurile care vor dura o săptămână, s-au înscris în jur 100 de cursanţi, iar în prima zi au fost prezenţi 40 de oameni care au pornit sau care vor să pornească o afacere.

Cei care sunt dornici să progreseze în afacerile lor au idei variate: sunt oameni care au deschis studio de realitate virtuală, firme de IT, florist, afacere cu bijuterii, producţie de gemuri, în general cei care-şi creionează acum un plan de business sau o idee de business. ”Fac prăjituri după reţetele bunicii şi ale mamei. Vreau să aflu mai multe despre finanţare şi partea legislativă”, a spus tânăra antreprenoare care deţine ”Sirop”.

Cei mai mulţi au venit pentru a-şi da seama de eficienţa ideilor lor, cum să consolideze afacerea deja începută, cum să depăşească stadiul în care se află acum, să înveţe mai multe despre finanţare.

”Fac design interior şi, pentru că am făcut business de 18 ani după ureche, vreau să fac şi ca la carte”, a declarat o altă participantă. ”Am o mică fabrică de dulceţuri şi vreau să aflu direcţia în care să merg”, a spus Răzvan Rusu. Ştefan Micu este la al doilea start-up, are deja o fermă de capre şi a deschis o casă de comenzi pentru fermieri. Ar vrea să vadă cum să crească afacerea şi cât de indicat este să se extindă acum.

”Îmi place să gătesc şi să scriu şi am venit aici să învăţ să fac un business din ce îmi place”, a spus o altă cursantă. ”Vreau să organizez evenimente conceptuale, să învăţ mai multe despre finanţare”, a spus alt participant. ”Aş vrea să ştiu dacă acest business nişat (bijuteria contemporană, n.r) are vreo şansă să devină business vreodată”, declară o antreprenoare care a luat-o de la capăt.

Prima sesiune la Academia Minţilor Creative a început luni, iar organizatorii îşi propun să continue şi cu o ediţie de toamnă.

UniCredit Bank susţine de 10 ani industriile creative, minţile creative, tot felul de proiecte culturale, aşa cum este şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Banca şi-a propus să treacă la următorul nivel, să susţină antreprenorii din industriile cu idei. ”Ne-am uitat cu atenţie la antreprenori, am văzut că în România există potenţial, dar nu şi sprijinul de care ar avea nevoie ca să-şi facă din pasiunea, din talentul lor o afacere. Şi aici, vine banca care umple golul. Deja la UniCredit există oameni pregătiţi care pot să-i consilieze, care voluntariază timpul lor pentru a-i ajuta. Este o chestie foarte preţioasă: ca antreprenor la început nu ştii pe cine să întrebi: ar trebui să-mi deschid PFA?, ar trebui să-mi deschid SRL?… Un om care evaluează zilnic solicitări de finanţare într-o bancă poate să răspundă la întrebări în 5 minute, acele 5 minute de care tu ai mare nevoie şi pe care de multe ori nu ai cum să le plăteşti, nici de la cine să le ceri”, a declarat Iulia Botar, de la GraffitiPR.

Luni şi marţi, cursurile se adresează start-upurilor. Antreprenorii cu experienţă, cei care se află în faza de scale-up, care mai au întrebări, care vor să se dezvolte, sunt aşteptaţi în zilele de miercuri şi joi la Academia Minţilor Creative.

Vineri, cursurile se vor axa pe inspiraţie, leadership, networking, lucruri de care un antrerprenor are nevoie.

Academia Minţilor Creative este un program de educaţie financiară şi antreprenorială, un program interesant, dar şi foarte diferit de ce face în general UniCredit Bank. ”Gândiţi-vă la energia pozitivă pe care o poate genera contribuţia a 50 de minţi care-şi împărtăşesc idei şi experienţe şi care învaţă de la mentori, specialişti de business pe diferite domenii. Avem cursanţi ai Academiei Minţilor Creative, avem mentori, colegi din UniCredit Bank, dar şi din afara băncii”, a spus Răsvan Radu, preşedintele UniCredit Bank.

În Berlin, industriile creative generează venituri de circa 16 miliarde de euro anual, la Londra, exportul din industriile creative ajunge la 31 de miliarde de euro pe an, şi guvernul şi-a propus să dubleze această sumă până în 2020. La Paris, aproape 2 milioane de oameni lucrează în acest domeniu, a mai spus Răsvan Radu.

Potrivit Profit.ro, cifra de afaceri anuală realizată de industriile culturale şi creative în România a ajuns la aproape 10 miliarde de euro.

”Şcoala nu pregăteşte viitorii antreprenori. Dacă ne uităm la instituţiile financiare, constatăm că nu există fonduri de investiţii care să ofere capital pentru micile afaceri, iar sistemul bancar în general nu este foarte prietenos cu afacerile foarte mici. Cu toate acestea există o aşteptare uriaşă: ca micii antreprenori să genereze creştere economică, noi locuri de muncă. Academia Minţilor Creative îşi propune să facă ceva din acest punct de vedere, un program special de educaţie financiară”, a spus, în deschiderea sesiunii, Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank.

Anca Ungureanu, director identitate şi comunicare la UniCredit Bank, este cea care a avut ideea programului Academiei Minţilor Creative. ”Am lucrat şase luni de zile la acest program. De peste 10 ani facem proiecte în artele creative: susţinem proiecte şi artişti care au dus numele României mai departe: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Diploma, Târgul de Design de la Cluj, Romanian Design Week, The Power of Storytelling. Am ajuns aici pentru că suntem convinşi că educaţia şi creativitatea sunt cele care duc mai departe o ţară. Facebook a venit acum un an cu Facebook Stories (platforma de promovare a a antreprenoriatului creativ, n.r). Acolo am adunat poveşti de antreprenori şi am creat un loc al lor, care se numeşte RomanianStories”.

Timp de o săptămână, la sediul UniCredit Bank, 30 de specialişti vor vorbi cursanţilor Academiei Minţilor Creative despre cum să-şi creeze o afacere sănătoasă şi cum să o păstreze.
https://www.news.ro/economic/academia-mintilor-creative-program-de-educatie-financiara-si-a-inceput-cursurile-povesti-de-business-de-la-100-de-antreprenori-1922400924542017041716923155

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

PoliticSebastian Burduja propune o întâlnire cu părţile implicate în problema gunoiului şi constituirea unui grup de lucru

EconomieBogdan Chiriţoiu: 2020 a fost clar un an diferit; pe ansamblu economia noastră a mers surprinzător de bine

ExternMarco Badea: Moștenirea politică a lui Netanyahu nu va fi o națiune mai sigură, ci o societate israeliană profund fracturată, care trăiește în spatele zidurilor

SocialManuela Catrina: Ne luptam cu birocratia, iar unii cred ca hartia e mai safe

EvenimenteAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

CulturaIonuț Vulpescu: Proiectul pe care l-am inițiat, prin care mi-am propus să rezolv una dintre problemele dificile cu care se confruntă în special muzeele, a devenit lege!

EditorialCorneliu Vișoianu: Voluntarul și Club România după 10 ani | Bogdan Gavrilă, Spiritul Voluntarului care dă, fară să aștepte răsplată ci doar construiește ”Zero-risk” society



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe