Adriana
Publicat în 10 aprilie 2012, 16:39 / 619 elite & idei

Rasvan Radu: Trebuie să ieşim din tipare dacă vrem să ne refacem economic

Rasvan Radu: Trebuie să ieşim din tipare dacă vrem să ne refacem economic

România trebuie să iasă din tipare dacă vrea să se refacă economic, unul dintre acestea fiind autopercepţia negativă, iar al doilea insistenţa de a relua creditarea ca sursă de relansare economică, a declarat miercuri Rasvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac Bank.

„Putem să găsim soluţii la criză dacă gândim <>.  Sunt anumite tipare din care cred că avem nevoie să ieşim pentru a putea să ne refacem din punct de vedere economic. Primul tipar: autopercepţia negativă. Decât să ne privim ca pe o economie cu probleme şi să ne îngrijorăm acum că intrăm în recesiune tehnică, mai bine ne raportăm ca la o piaţă emergentă. O piaţă emergentă, chiar dacă imperfectă, cu slăbiciuni temporare, are potenţial de creştere. Să ne uităm cum putem creşte, cum să concurăm cu celelalte pieţe emergente, cum să atragem investitori puternici care să aducă resurse financiare şi know how şi să creem astfel noi locuri de muncă”, a declarat Răsvan Radu în cadrul unei conferinţe organizate de CFA România.

El a declarat că există zone cu putenţial în economie şi că trebuie încurajate domeniile care aduc valoare adăugată mare.

„Ce zone cu potenţial avem în economie? Sunt sectoarele de activitate unde România are experienţă şi avantaj competitiv: agricultură, energie, inginerie, producţie de componente, mijloace şi utilaje de transport, software. Ce să încurajăm ? Domeniile cu valoare adăugată mare, în care avem şcoli bune, cum ar fi cele de IT şi tehnic, extinderea companiilor româneşti la nivel regional, dezvoltarea infrastructurii. dar cum putem să trecem de graniţele României în mod eficient? Prin investiţii în străinătate susţinute de stat, dar şi de către mediul privat”, a spus Răsvan Radu.

Şeful UniCredit Ţiriac a declarat că al doilea tipar din care ar trebui să ieşim este cel al reluării creditării ca sursă principală de relansare a economiei.

„Al doilea tipar se referă la insistenţa privind reluarea creditării ca sursă principală de relansare a economiei. Este adevărat, este mare nevoie de bani în economie, dar creditarea nu se poate realiza doar de dragul creditării. Nu trebuie să contribuie la amplificarea problemelor deja existente în economie. Avem nevoie să ne reîmprospătăm încrederea în economia românească din partea investitorilor pentru a investi pe termen lung, din partea companiilor pentru a creşte rulajele şi a se extinde, din partea cetăţenilor pentru consum. Cum se poate realiza acest lucru? Prin simplificarea accesului la fondurile europene, pentru creşterea gradului de absorbţie, reducerea treptată, fără a produce dezechilibre, a poverii fiscale ce apasă asupra agenţilor economici, atragerea de investiţii prin vânzarea pachetelor minoritare la companiile de stat şi realizarea de parteneriate publice private în sectoare cheie ale economiei româneşti”, a declarat Răsvan Radu.

El a spus că, în acest moment, creditarea nu este oprită şi că economia românească prezintă încredere şi perspective de creştere.

Articol publicat pe www.newsin.ro

Ultima ora:

ObservatorCiprian Stănescu: Ce scrie în proaspătul document CSAT declasificat?

PoliticCiprian Stănescu: Ce scrie în proaspătul document CSAT declasificat?

EconomieCristian Tudor: Ultragreens continuă să demonstreze că inovația, perseverența și angajamentul pentru excelență pot face diferența

ExternAlexandru Grumaz: Giorgia Meloni, viitorul lider european

SocialPavel Popescu: Am propus o soluţie exagerată – suspendarea temporară a platformei TikTok. Opina exprimată a fost una strict personală

EvenimenteMihai Precup, at the Business Awards 2024

EditorialRadu Carp: Mesia de pe TikTok – o dezinformare de proporţii (I)

CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe