Adriana
Publicat în 25 septembrie 2013, 14:52 / 85 elite & idei

Razvan Nicolescu: România trebuie să influenţeze politicile CE

Razvan Nicolescu: România trebuie să influenţeze politicile CE
+ Observator

România ar trebui să joace un rol mult mai activ la Bruxelles, decât în prezent, şi să influenţeze politicile europene, apreciază Răzvan Nicolescu, director de afaceri publice în cadrul OMV Petrom, cea mai mare companie din România.
„În momentul de faţă nu jucăm la Bruxelles ce ar trebui şi am putea să jucăm. Peste 75% din legislaţia pe care noi o aplicăm în România vine de la Bruxelles. Putem să influenţăm politicile europene, trebuie doar să ne preocupăm. Iar noi nu jucăm ce trebuie să jucăm, iar când trebuie să aplicăm ce se adoptă acolo intervine frustrarea şi avem sentimentul că cineva ne impune decizii”, a afirmat Nicolescu la conferinţa Mediafax Talks about Energy. El a enumerat ca priorităţi pentru viitoarea strategie energetică îmbunătăţirea eficienţei energetice, siguranţa acestui domeniu şi un management mai performant al companiilor de stat.
„România este în faţa unui paradox. Suntem pe locul 27 din 28 de state în ceea ce priveşte energia consumată pentru a produce o unitate PIB. Deci consumăm foarte multă energie pentru a produce o unitate de PIB, în condiţiile în care preţurile la energie plătite de consumatorii români sunt printre cele mai mici din UE. La gaz natural, doar două ţări stau mai bine decât noi la preţul gazului ajustat la puterea de cumpărare pentru populaţie”, a spus Nicolescu.
El a făcut o comparaţie cu Bulgaria, unde un consumator de gaz plăteşte de 4 ori mai mult decât unul din România, în timp ce la energie electrică preţurile sunt comparabile.
Din punct de vedere al siguranţei energetice, România se află pe locul trei în UE în ceea ce priveşte factorul de dependenţă energetică.
„Există o singură ţară în UE independentă din punct de vedere energetic, Danemarca. Estonia se află pe locul al doilea. Locul României ar putea fi îmbunătăţit dacă s-ar creşte producţia internă de hidrocarburi. Acesta este realizabilă”, a arătat Nicolescu.
Totodată, el a adăugat că anul acesta Petrom se aşteaptă la o producţie mai mare de petrol şi gaze decât în 2012.

www.curierulnational.ro

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe