Matei Bogdan
Publicat în 19 decembrie 2018, 15:08 / 51 elite & idei

Remus Borza: Emanciparea Vestului fata de Bucuresti

Remus Borza: Emanciparea Vestului fata de Bucuresti

de Remus Borza

Patru primari și toți liberali s-au unit într-o Alianță a Vestului care i-a speriat pe birocrații de la București. Primarii municipiilor Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat, în weekend, această alianță cu scopul declarat: atragerea de fonduri europene direct de la Bruxelles. În prima parte a anului viitor, vor înfiinţa și o Asociaţie de Dezvoltare Interregională (ADIR), prin intermediul căreia să acceseze fonduri pentru mari proiecte de infrastructură. Ilie Bolojan, primarul Oradei, și Gheorghe Falcă, primarul Aradului, au vorbit, în concret, de două astfel de proiecte: o autostradă sau un drum expres care să lege cele două municipii și electrificarea liniei ferate Arad-Oradea. Chiar dacă nu vor putea pe actualul exercițiu financiar,2014-2020,sa acceseze fonduri europene direct, printr-un parteneriat public privat sau în asociere cu Ministerul Transporturilor, pe exercițiul financiar 2021-2027, astfel de proiecte sunt finanțabile.

Imediat au apărut și reacțiile de la București. O încercare de regionalizare, de autonomie, au opinat birocrații de pe malurile Dâmboviței. Din punctul meu de vedere, reprezintă un act firesc, normal. Vorbim în Constituție de o anumită autonomie a administrației care ar trebui aplicata și extinsă. Dar mai înainte de toate administrația publica locală trebuie reformata.În 1998, polonezii și-au reformat administrația, revenind la modelul interbelic de organizare administrativ teritorială. Din 4300 de UAT- uri, au mai rămas cu 2700. Ori, în România, avem 335 de comune cu 1.000 de locuitori și zeci de orașe cu mai puțin de 5.000 de locuitori. Aceste unități administrative nu sunt eligibile pentru a atrage fonduri europene și nu reușesc să-și acopere nici măcar cheltuielile de funcționare. Mai puțin de o treime din cele 3.181 de unități administrativ teritoriale se autofinanțează din impozite și taxe. Marea majoritatea a primăriilor stau cu mâna întinsă la bugetul de stat.

Chiar pe vremea lui Dragnea, când era ministru la Dezvoltare, s-a încercat o reformare a administrației publice locale, prin înființarea celor opt euro-regiuni, care se suprapuneau și pe provinciile istorice românești. Proiectul a fost abandonat din motive lesne de înțeles. Scădea influența Bucureștiului și a partidului de guvernământ, câtă vreme fondurile bugetare erau alocate direct euroregiunilor, și nu mai erau distribuite în baza unor criterii politice și, evident, partizane de către Ministerul Dezvoltării. Trebuie să acceptăm că actualul model de organizare a administrației publice locale este unul anacronic. Aruncăm, în fiecare an, peste 30 miliarde euro în administrația publică. Cu toate acestea, două treimi din satele și comunele țării nu au asfalt, canalizare, apă curentă și gaze. Situație inacceptabilă pentru o țară europeană în secolul XXI. Evident, nu mai putem accepta o armată de 700.000 de bugetari în administrația publică locală, din care, aproape 300.000 de lefegii în autoritățile executive locale. Cele patru orașe care au constituit Alianța Vestului, la care, din ianuarie 2019, li se vor alătura municipiile Sibiu și Alba Iulia, reprezintă modele de bune practici în ceea ce privește administrarea comunității și absorbția de fonduri europene. Cele șase orașe sunt în TOP 10 orașe privind dezvoltarea, cifra de afaceri și PIB per capita, grad de civilizație, cultură și educație. Haideți să replicăm astfel de modele de organizare și asociere și în Moldova sau în județele din sudul țării care sunt la coada clasamentului.

Avem de a face,pe lângă oportunitățile economice și de dezvoltare oferite de această Alianță, și cu o mișcare politică din partea semnatarilor. PNL nu a reușit, nici în Anul Centenarului, să iasă cu nimic în față, nici măcar să capitalizeze politic moștenirea Brătienilor ca întregitori de țară. Electoratul liberal, dezamăgit de politica actualei conduceri, migrează deja spre ALDE sau spre Cioloș. Un astfel de proiect poate relansa și recredibiliza PNL și poate crea chiar o alternativă la Iohannis din perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor. Organizațiile PNL din Ardeal, extem de puternice, ar putea să-l susțină pe Emil Boc la președinția României. “Grupul de la Cluj”joaca tare. La doua capete.

www.remusborza.ro

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Grupul GRAMPET – Afacerea care a scris istorie în anul Centenar

PoliticCristian Grosu: Puneți-vă centurile: Despre datele false de la Finanțe

EconomieGruia Stoica: Grupul GRAMPET – Afacerea care a scris istorie în anul Centenar

ExternRadu Carp: Deţinerea preşedinţiei Consiliului UE de către România – o ocazie deja ratată?

EvenimenteCristian Bușoi, organizator al evenimentului „UE 2019-2024: Cum putem sprijini eliminarea hepatitei virale, în conformitate cu strategia globală a OMS și SDGS ale ONU”

CulturaRadu Preda: Proletariatul digital

SocialMarian Staş: Dragă +PLUS,

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe