de Remus Borza

După opt ani, celebrul ROBOR (rata medie a dobânzii la care băncile românești se împrumută între ele) a fost înlocuit de indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), introdus prin OUG 19/2019, care a modificat OUG 114/2018. Noul indice, care se publică în fiecare zi de BNR, reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară. La actualizarea trimestrială a dobânzii, nu se va mai lua în calcul valoarea indicelui din ultima zi a trimestrului care se încheie, ci media ratelor de dobândă zilnice din trimestrul anterior. Noul indice astfel calculat pentru trimestrul anterior se va aplica exclusiv creditelor în lei acordate populației, nu și companiilor, având o valoare fixă pe un interval de trei luni.

Prima valoare a IRCC, valabilă în intervalul mai-iulie, este de 2,36%. Consumatorii de credite au câștigat un indice de referință cu 27% mai mic decât vechiul ROBOR. Teoretic, înseamnă costuri mai mici cu creditele. Spun doar teoretic, pentru că, în practică, băncile vor avea grijă să-și crească marja. Dobânda anuală efectivă (DAE) se formează din acest IRCC plus marja băncii și o serie de comisioane percepute de bancă (costul asigurării, comision analiză, taxe de administrare a creditului etc). Lăcomia băncilor nu are limite. În România, un credit ipotecar ajunge să aibă o dobândă anuală efectivă de 7-8%, iar un credit de consum 11-13%, dobânzi în medie de trei-patru ori mai mari decât media la nivel european. Nimic nu justifică practicarea unor dobânzi atât de mari. Dar, până la urmă, prost e cel care dă, nu cel care cere. Așa se explică faptul că, în ultimii 20 de ani, România se află pe primul loc în Europa la creșterea prețurilor pentru bunuri și servicii. Toți furnizorii de orice practică prețuri mari și pentru că există multă lichiditate în piață, dar și pentru că nu există reacție de opunere la aceste practici. Din păcate, avem un grad de conformare mult prea mare la lăcomia marilor jucători din economia românească. Cu toate criticile mediului corporatist, România este o țară stabilă, cu o creștere economică constantă, care, în ultimii șapte ani, a reușit să-și dubleze PIB-ul: de la 100 la 200 miliarde euro. Dobânzile mari practicate de bănci în România sunt explicate prin raportare la riscul de țară. Ceea ce, evident, e aberant. Riscul de țară al României nu poate să fie de trei, patru ori mai mare prin comparație cu Franța, Germania, chiar și Ungaria ori Polonia, unde dobânzile sunt de trei, patru ori mai mici. Noul indice de referință se va aplica automat la creditele noi contractate după 2 mai, iar pentru cele în derulare trecerea de la ROBOR la IRCC va putea fi făcută doar în baza unui act adițional la contractul de credit.

Foamea de bani a statului, taxată cu vârf și îndesat de bănci

Ne-am dori cu toții ca băncile să fie un partener loial și de încredere atât pentru populație, cât și pentru economie. Din păcate, în ultimii ani, băncile au preferat să se refugieze într-o zonă de confort, crescându-și expunerea pe stat, în detrimentul finanțării economiei. Aici de vină, în primul rând, este statul, care, pentru a-și putea susține politicile populiste, în a da la toată lumea după nevoi și nu după posibilități, a fost nevoit să apeleze la împrumuturi de pe piața externă sau piața românească. Pentru a susține majorările salariale și cheltuielile cu asistența socială, statul se împrumută anual cu echivalentul a peste 10 miliarde euro. Foamea de bani a statului este taxată cu vârf și îndesat de bănci. Numai anul trecut, de exemplu, statul a plătit peste 13 miliarde lei în contul dobânzilor la împrumuturile contractate. Randamentul la titlurile de stat s-au dublat în ultimii trei ani, depășind pragul de 5%. Ori, în condițiile în care titlurile de stat sunt garantate, băncile se calcă pe picioare pentru a finanța statul. În ultimii opt ani, soldul creditelor acordate statului s-a dublat: de la 60 miliarde lei la peste 120 miliarde lei. Nu aceeași a fost evoluția și în ceea ce privește stocul creditelor acordate firmelor și populației. Aici vorbim de o creștere modestă de 13%: de la 209 miliarde lei în 2010 la 235 miliarde lei în 2018. Cumulat, expunerea pe care și-au luat-o băncile pe stat, companii și populație nu depășește cu mult valoarea depozitelor bancare constituite de firme și persoane fizice, care, anul trecut, a ajuns la 330 miliarde lei. Chiar dacă băncile varsă lacrimi de crocodil cu referire la impredictibilitatea cadrului legal și fiscal, acuzând Guvernul de opresiune, într-un „mediu economic ostil și neprietenos”, au făcut, anul trecut, un profit de aproape 2 miliarde euro! Multe bănci au raportat un profit exprimat în procente cu două cifre, în condițiile în care media profitului la nivel european în sectorul bancar este sub 5%. Ar fi cazul ca băncile să lase politica în seama politicienilor și să-și vadă de treabă. Ori treaba lor e sa finanțeze, în primul rând, companiile românești și marile proiecte investiționale ale României.

www.remusborza.ro