Adriana
Publicat în 8 august 2018, 07:27 / 44 elite & idei

Remus Pricopie, apel la limbaj civilizat: Limbajul vulgar sau jignirile nu aduc beneficii sociale

Remus Pricopie, apel la limbaj civilizat: Limbajul vulgar sau jignirile nu aduc beneficii sociale
+ Observator

Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) susține, într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, că limbajul licențios la adresa guvernării sau a actorilor politici „îi poate răcori pe unii sau distra pe alții”, dar „pe termen mediu și lung  există foarte multe riscuri, asupra cărora ar trebui să medităm cu atenție”. Fost ministru al Educației, Pricopie lansează un apel la responsabilitate și îi îndeamnă pe politicieni, jurnaliști, formatorii de opinie și oamenii de cultură să contribuie la reinstaurarea unui climat civilizat în societatea românească.

„Nu cunosc un caz în istorie în care limbajul public vulgar sau jignirile de orice fel să fi adus beneficii sociale. Poate că acest tip de discurs îi răcorește pe unii sau îi distrează pe alții. Poate că este argumentat ca o formă inedită de protest, în oglindă cu lipsa de respect manifestată uneori de autoritățile publice față de cetățeni. Poate că este considerat o modă, ceva cool, ceva ce poate produce efecte pe moment, la nivel individual sau de grup, dar care, prin forma de manifestare, îndepărtează mulți alți oameni și decredibilizează alte forme de protest la nivelul societății. Iar dacă privim pe termen mediu și lung, acest tip de limbaj expune societatea la foarte multe riscuri, asupra cărora ar trebui să medităm cu atenție.

Exprimarea nemulțumirilor este legitimă, iar într-un stat democratic, cu atât mai mult, trebuie încurajată. Ea însă trebuie canalizată spre forme constructive: implicarea în viața politică, participarea la vot sau alte forme ale activismului civic. Experiența ne arată că acțiunile violente, radicale, vulgare nu conduc la nimic bun, ci atrag și mai multă violență, vulgaritate și radicalism. Asta ne dorim?

Și eu am avut și am nemulțumirile mele în raport cu ceea ce se întâmplă în spațiul politic, în raport cu anumite decizii guvernamentale, în raport cu anumiți oameni politici, care nu mă reprezintă, deși unii dintre ei mi-au fost colegi, la un moment dat. Cu toate acestea, atunci când mi-am exprimat public opinia, nu am jignit, nu am apelat la limbaj licențios și nici nu i-am încurajat pe alții să o facă. Am spus ceea ce am avut de spus, calm, argumentat, și am plecat de la premisa că mă aflu într-un dialog public și nu într-un conflict public.

Cred că oamenii politici, indiferent de partidul din care provin, jurnaliștii, formatorii de opinie, oamenii de cultură ar trebui să dea dovadă de mai multă responsabilitate și să contribuie la reinstaurarea unui climat civilizat în societatea românească, în primul rând prin limbajul promovat.

Să nu avem pretenția să fim respectați ca cetățeni, ca popor, dacă noi înșine nu știm să ne respectăm!”, a scris Remus Pricopie pe Facebook.

 

https://www.romaniatv.net/remus-pricopie-apel-la-limbaj-civilizat-limbajul-vulgar-sau-jignirile-nu-aduc-beneficii-sociale_433313.html

Ultima ora:

ObservatorMihai Daraban, la Forumul de Afaceri româno-italian: Companiile italiene, adevărați ambasadori ai business-ului în România

PoliticCristian Unteanu: După referendum, o luăm de la capăt de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat?

EconomieRemus Borza: Țara trebuie pregătită pentru criză

ExternAlexandru Lăzescu: NAFTA 2.0 ca armă în bătălia geopolitică dintre America și China

EvenimenteMihai Daraban, la Forumul de Afaceri româno-italian: Companiile italiene, adevărați ambasadori ai business-ului în România

CulturaSever Voinescu: Odată și-odată, niciodată. Reflexul de cultură

SocialRaed Arafat anunţă că va propune modificarea legislaţiei de intervenţie în situaţii de urgenţă

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe