OraNoua.ro
Publicat în 15 ianuarie 2014, 00:45 / 462 elite & idei

Remus Pricopie: Bursa Tânărului Cercetător— o inițiativă prin care Guvernul susține Cercetarea și îi sprijină pe tineri să își dezvolte cariere științifice în țară

Remus Pricopie: Bursa Tânărului Cercetător— o inițiativă prin care Guvernul susține Cercetarea și îi sprijină pe tineri să își dezvolte cariere științifice în țară

Ministerul Educației Naționale a lansat competiția dedicată Bursei Tânărului Cercetător al cărei obiectiv este susținerea tinerilor absolvenți de liceu cu rezultate excelente (premiile I,II, III; medalii de aur, argint, bronz), obținute la olimpiadele internaționale sau în competiții internaționale/globale de inovare. Demararea acestei inițiative, în premieră, în România, confirmă angajamentul Executivului de a considera Cercetarea un motor de creștere și competitivitate și de a sprijini, în consecință, acest domeniu esențial pentru dezvoltarea țării.

‘Lansăm astăzi o inițiativă pe care premierul Victor Ponta a anunțat-o la mijlocul lunii decembrie, la festivitatea de premiere a elevilor care au obținut distincții la olimpiadele internaționale, în anul 2013. Prin acordarea acestor burse, dorim să-i stimulăm pe tinerii performanți să-și continue studiile universitare în țară și să se integreze în grupuri de cercetare performante din universități sau din laboratoare de cercetare din România. Să nu uităm că, în ultimii doi ani, finanțarea Cercetării a crescut și mă refer, în special, la cercetarea aplicativă, care a avut o creștere de 2,2 puncte procentuale în cheltuielile totale, respectiv de la 39,2% la 41,4%’, a declarat ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie.

Cuantumul bursei este de 15.000 euro/echivalent lei, pentru întreaga perioadă de acordare a bursei (24 de luni). Se acordă suplimentar suma de 2.000 euro/echivalent lei, pentru participarea la evenimente științifice internaționale, de referință, în domeniul ales de către tânărul/tânăra cercetător/cercetătoare pentru activitatea de cercetare. Pentru perioada de prelungire a bursei (maximum 18 luni), cuantumul bursei este de maximum 10.000 euro/echivalent lei, respectiv 1.000 euro/echivalent lei pentru participarea la evenimente științifice internaționale.

‘Lansarea Bursei Tânărului Cercetător certifică faptul că politicile Guvernului în domeniul Cercetării produc deja rezultate. Nu este o inițiativă singulară, vor mai urma și alte programe orientate către stimularea cercetării în România, dar, pe lângă alocările bugetare, un rol tot mai mare în finanțarea proiectelor îl vor avea fondurile europene. În acest sens aș aminti proiectul Extreme Light Infrastructure — Nuclear Physics dar și proiectul Dunăre — Delta Dunării — Marea Neagră, ambele inițiative de succes rezultate în urma consolidării finanțării cercetării aplicate în România’, a declarat ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.

Competiția este organizată în cadrul Programului Resurse Umane al Planului Național de Cercetare — Dezvoltare — Inovare II (PNCDI II). Cererile se primesc în regim continuu, până în data de 01.02.2014. Evaluarea se va realiza în perioada 16-28.02.2014, iar anunțarea rezultatelor va fi făcută în data de 03.03.2014.

BIROUL DE PRESĂ

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

PoliticDan Mihalache: Am primit săptămâna trecută delegația consiliului local Baia Mare

EconomieVictor Negrescu: Deficitul bugetar va fi mai scăzut decât cel prognozat de CE

ExternGrațian Mihăilescu: Alte 23 de orașe au primit Mission Label la Bruxelles

SocialCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a sărbătorit alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) 110 ani de la înființarea acestuia, prin lansarea NFT-ului „110 ani de Olimpism în România”

EditorialAlexandru Grumaz: Noua hartă strategică a Europei

CulturaCristina Popescu: Anul Avram Iancu, 200 de ani de la naștere



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe