Matei Bogdan
Publicat în 17 aprilie 2019, 16:22 / 34 elite & idei

Remus Pricopie: Statul paralel nu există, este incapacitatea unor politicieni de a răspunde în fața unor acuzații, unele de ordin penal

Remus Pricopie: Statul paralel nu există, este incapacitatea unor politicieni de a răspunde în fața unor acuzații, unele de ordin penal

Fostul ministru al Educației, Remus Pricopie, a declarat duminică, la TVR 1, că „statul paralel” este o formulă discursivă pe care anumiți politicieni o folosesc pentru a explica incapacitatea lor de a răspunde unor acuzații de ordin penal. Rectorul SNSPA consideră că România are astăzi o singură opțiune: rămânerea în spațiul euro-atlantic.

„Statul paralel este o formulă discursivă, folosită de anumiți politicieni pentru a explica incapacitatea lor de a gestiona subiectele publice sau incapacitatea lor de a răspunde în fața unor acuzații, unele de ordin penal. Puteți să îmi arătați? Puteți să puneți mâna pe acest stat paralel?”, a declarat Pricopie.

„Nu există domeniu, în România, în Franța sau în Italia, în care să nu găsești un abuz. Faptul că găsești cazuri ilegale într-un anumit sector nu înseamnă că trebuie să dărâmi sectorul respectiv, ci trebuie să-l îmbunătățești. Eu nu pariez pe faptul că tot ceea ce s-a întâmplat în România, într-un anumit sector este perfect. Dar nu te apuci să dărmâmi un sistem, încercând să scuzi, sub eticheta abuzurilor, alte lucruri care sunt evidente, unele dintre ele chiar tranșate de justiție”, a continuat fostul ministru al Educației.

Rectorul SNSPA a explicat că, prin aderarea la Uniunea Europeană, România și-a asumat o serie de responsabilități și de standarde, pe care unii politicieni le-au uitat. Remus Pricopie consideră că România are astăzi o singură opțiune: rămânerea în spațiul euro-atlantic și respectarea regulilor din UE și din NATO.

„Din fericire, România, după 1990, a decis, la nivelul tuturor politicienilor, că se dorește intrarea în UE și în NATO. Am făcut acest lucru, cu eforturi extraordinare, de-a lungul mai multor guverne. După care ne-am asumat niște responsabilități, inclusiv acele standarde care vizează corupția, statul de drept, separarea puterilor în stat etc. Astăzi, unii politicieni nu prea mai sunt bucuroși cu aceste standarde și încep să-și pună întrebări, ceea ce după părerea mea este absolut iresponsabil, dacă este acea Uniunea Europeană în care am fi vrut noi să fim sau nu. Eu cred că pentru România de astăzi există o singură opțiune, și anume rămânerea în spațiul euro-atlantic și respectarea regulilor din aceste două cluburi, NATO și UE”, a precizat Remus Pricopie.

www.g4media.ro

Ultima ora:

ObservatorMarcel Foca: PatriotFest-Inovez pentru România. Prezentarea ediției 2019 la Cluj-Napoca

PoliticRemus Pricopie: Statul paralel nu există, este incapacitatea unor politicieni de a răspunde în fața unor acuzații, unele de ordin penal

EconomieThierry de Montbrial: «Sans redressement économique, l’influence de la France dans le monde continuera de diminuer»

ExternRemus Borza: Netanyahu – eternul premier

EvenimenteMarcel Foca: PatriotFest-Inovez pentru România. Prezentarea ediției 2019 la Cluj-Napoca

CulturaRadu Preda: Viitorul Bisericii

SocialMarian Staş: Reunificarea prin Educaţie. George Simion, MEP-2019!

MoldovaCristian Unteanu: Republica Moldova, din nou terenul de încercare pentru marea strategie rusească de constituire a „cordonului sanitar“



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe