Adriana
Publicat în 15 noiembrie 2017, 21:11 / 625 elite & idei

Robert Cazanciuc: MCV-ul e o chestiune de dialog cu CE, pentru a explica mai bine anumite demersuri

Robert Cazanciuc: MCV-ul e o chestiune de dialog cu CE, pentru a explica mai bine anumite demersuri
+ Justitie • + Observator

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a precizat miercuri, după ce a fost publicat raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), că este necesar un dialog permanent cu reprezentanţii CE pentru a explica mai bine anumite demersuri.

„Comisia face ca de obicei o trecere în revistă factuală a unor lucruri. Sigur, putem să le interpretăm stricto sensu, putem să intrăm în formal, dar ceea ce cred că poate fi consemnat ca progres până în momentul de faţă este destul de clar pentru toată lumea. Sunt cerinţe trecute în acest raport, ca şi în rapoartele trecute, de îndeplinit, pentru a putea finaliza acest proces pe care şi Comisia, şi România şi-l doreşte a fi încheiat până la preluarea preşedinţiei Consiliului UE. E până la urmă o chestiune de încredere între Comisie, statele membre şi România. Noi spunem că anumite lucruri au fost îndeplinite, partenerii noştri spun că ar mai trebui să lucrăm la anumite obiective pentru a fi considerate ca fiind îndeplinite. Cred că e o chestiune de dialog permanent între noi şi Comisie pentru a explica poate mai bine anumite lucruri făcute de noi, de ce s-au întâmplat anumite demersuri. Dacă există riscuri din perspectiva partenerilor europeni, ele, din nou, trebuie aduse pe masa discuţiei şi explicat ce am vrut să facem cu un proces normativ la un moment dat, de ce s-au luat anumite decizii, pentru că am văzut şi din experienţa proprie, după trei rapoarte MCV, că de foarte multe ori înţelegeau diferit faţă de noi, dintr-o lipsă de comunicare pur şi simplu, nu pentru că noi încercam să ascundem ceva”, a precizat senatorul social-democrat.

Întrebat dacă este posibil ca MCV-ul de anul viitor să fie favorabil, Cazanciuc a replicat că este vorba despre un proces care implică mai mulţi jucători: România, CE şi statele membre, dar şi că e important să se constate că ţara noastră „a învăţat din propria lecţie”. Totodată, el a subliniat importanţa unui mecanism de monitorizare pe Justiţie, la nivel european, cu criterii unitare.

http://www.stiripesurse.ro/fostul-ministru-al-justitiei-robert-cazanciuc-mcv-ul-e-o-chestiune-de-dialog-cu-ce-pentru-a-explica-mai-bine-anumite-demersuri_1231815.html

Ultima ora:

ObservatorMarius Stoian: TREI NUME PENTRU O ISTORIE ÎN CONSTRUCȚIE

PoliticMircea Geoană, despre riscul escaladării conflictului în Orientul Mijlociu: ”Există un risc autentic. Riscul de război este real”

EconomieAdrian-Cătălin Bulboacă, Bulboacă & Asociaţii: Există o mare provocare între lumea riguroasă a fondurilor de investiţii, a băncilor, şi antreprenorii care trebuie să producă bani, să asigure locuri de muncă, să plătească taxe şi impozite

ExternLuca Niculescu: România, prezentă la Conferința ministerială a OCDE dedicată științei și tehnologiei

SocialCsibi Magor: Cel mai mic task ne poate încărca în momentele în care înțelegem sensul acțiunilor noastre

EvenimenteNicoleta Munteanu, la Maratonul pentru Educație Antreprenorială

EditorialMarius Stoian: TREI NUME PENTRU O ISTORIE ÎN CONSTRUCȚIE

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație o emisiune comună realizată împreună cu Statul Israel având un subiect inedit – Hora, punte culturală între România și Israel



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe