Matei Bogdan
Publicat în 22 mai 2019, 15:40 / 114 elite & idei

Robert Lupițu: Cum întruchipează relațiile ”PSD – Frans Timmermans” și ”PNL – Manfred Weber” manifestele electorale pentru Europa și pentru România ale celor două forțe politice

Robert Lupițu: Cum întruchipează relațiile ”PSD – Frans Timmermans” și ”PNL – Manfred Weber” manifestele electorale pentru Europa și pentru România ale celor două forțe politice

de Robert Lupitu

În multe țări ale Uniunii Europene, alegerile pentru Parlamentul European sunt percepute drept un moment electoral de revalidare sau contestare a forțelor politice aflate la guvernare, în pofida faptului că politicile și deciziile europene sunt suma rezultată din negocierile dintre statele membre, cei 751 de eurodeputați și de Comisia Europeană, unde fiecare stat membru trimite câte un comisar. Nici România nu face rabat de la aceste chestiuni. În extenso însă, campania electorală pentru alegerile privind Parlamentul European se bazează pe un program politic al fiecărei formațiuni care va solicită, duminică, votul românilor.

Dincolo de reprezentarea în singura instituție transnațională din lume aleasă prin vot direct a intereselor celor 500 de milioane de europeni, dintre care aproximativ 20 milioane de români, votul acordat listei unui partid politic reprezintă, indirect, și un vot pentru candidații la șefia Comisiei Europene. În 2014, în baza acestei proceduri numite Spitzenkandidat, candidatul familiei politice europene care a obținut cele mai multe mandate – PPE – a devenit și președintele Comisiei Europene. Separat de discuția și analiza privind viitorul acestei proceduri, în România, voturile acordate de cetățeni unuia dintre cele mai puternice două partide – PSD și PNL, vor reprezenta voturi care îi vor ajuta în negocierea politică pe candidații, la nivel european, ai familiilor politice din care fac parte PSD și PNL să ajungă mai aproape de funcția de președinte al Comisiei Europene.

Atât PNL, cât și PSD, fac parte nu numai din cele mai puternice familii politice europene – Partidul Popular European și Partidul Socialiștilor Europeni -, cât și din formațiunile paneuropene care oferă cei mai puternici candidați pentru șefia Comisiei Europene: Manfred Weber, liderul grupului PPE în Parlamentul European, și Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene. Prin urmare, apare întrebarea: Care sunt, comparativ, elementele deopotrivă de legătură și de disonanță între viziunea cu care marii candidați europeni vor să conducă Europa în următorii cinci ani și programul politic cu care vor merge în Parlamentul European eurodeputații PSD și cei ai PNL?

Pentru început, o realitate politică trebuie asumată: în timp ce relația PNL – Manfred Weber s-a consumat cu momente electorale fanion precum lansarea programului electoral al lui Weber la București la Summitul liderilor locali și regionali din PPE sau participarea la Summitul liderilor PPE din marja Summitului UE de la Sibiu, relația dintre PSD și Frans Timmermans este profund scindată de raporturile instituționale dintre titulatura actuală a candidatul socialist, cea de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene însărcinat cu protejarea statului de drept, și de poziția Partidului Social-Democrat, aceea de principală formațiune a puterii din România care, în opinia instituțiilor Uniunii Europene, prejudiciază valorile fundamentale ale UE. Mai mult, relația dintre PSD și familia sa politică europeană se află la un minim istoric. Deși social-democrații români reprezintă doar unul dintre cele cinci guverne naționale din UE conduse de un partid ce aparține familiei social-democrate europene, fiind și guvernul care asigură președinția Consiliului UE, PES a decis înainte de campania electorală să înghețe relațiile cu PSD pe fondul criticilor privind acțiunile puterii de la București împotriva independenței justiției.

Argumentele de mai sus pot constitui, în egală măsură, și o explicație cu privire la asemănările și diferențele de viziune între manifestele electorale ale lui Manfred Weber și Frans Timmermans și colegii politici din România, PNL, respectiv PSD.

În linii majore, viziunile lui Weber și Timmermans au fost tranșate la marea dezbatere electorală europeană de săptămâna trecută, cu un plus de pragmatism și aplecare spre moștenirea popularilor europeni pentru candidatul PPE și un plus de experiență și entuziasm specific progresiștilor pentru candidatul PES.

Relația Manfred Weber – PNL. Etapa programelor politice: The Power of WE(ber) și România în primul rând

Programul politic al lui Weber este înfățișat de declarațiile privind dorința sa de a fi ”un președinte al cetățenilor” și de a pune bazele unei ”Comisii Europene pentru un nou început”.

La nivelul substanței manifestului său politic ”The Power of WE” – prezentat atât la București, cât și la Atena și alte capitale europene – candidatul PPE are o viziune pentru Europă în trei piloni – ”puternică, inteligentă și bună” – din care fac parte inițiative îndrăznețe precum crearea a cinci milioane de locuri de muncă pentru tineri sau credite de locuințe pentru familiile tinere, precum și acțiuni interne și externe cu impact politic major, între care înființarea unui nou mecanism privind statul de drept, încetarea tratativelor de aderare a Turciei la UE sau un angajament global pentru interzicerea plasticului de unică folosință.

PNL și-a asumat susținerea lui Manfred Weber ca viitor președinte al Comisiei Europene, alături și de președintele Klaus Iohannis, care reprezintă România în Consiliul European, instituția ce propune șeful executivului european.

Deși în mare parte programul politic al liberalilor este axat pe chestiunile de interes major pentru România – aderarea la spațiul Schengen, ridicarea MCV și adoptarea monedei euro –prima dintre propunerile concrete ale PNL se referă la înfiinţarea „unui mecanism care să monitorizeze situaţia statului de drept“ şi respectarea drepturilor fundamentale în toate statele UE, o măsură centrală pe care și-o asumă și familia politică din care PNL face parte – PPE -, precum și candidatul Manfred Weber.

Relația Frans Timmermans – PSD. Cum sunt (ne)armonizate ”Contractul social” al lui Timmermans și deviza ”România merită mai mult”?

Deși reprezentanții Partidului Social-Democrat, în frunte cu președintele Liviu Dragnea și cu premierul Viorica Dăncilă au participat la Congresul PES de la Madrid, unul dintre celelalte puține fief-uri social-democrate din Europa, relația Timmermans – PSD pe filiera manifestelor electorale transmite următorul fapt: dincolo de propunerile specifice ale PSD pentru interesele României, există o armonie între măsurile social-democrate propuse de PSD și cele ale lui Timmermans, însă lipsa unei coeziuni politice între cele două părți lasă loc imaginii în care candidatul PES dă drept exemplu pozitiv atitudinea sa intransigentă față de PSD ca dovadă a spiritului său de non-negociere a valorilor europene pentru nimic în lume. În contrapartidă, PSD nu și-a asumat o susținere clară pentru candidatura lui Timmermans.

Noul contract social pentru Europa propus de Frans Timmermans se fundamentează pe 7 piloni strategici, – O Europă a egalității și a corectitudinii; O Europă a solidarității pentru cei mulți, nu pentru cei puțini; O Europă sustenabilă care ne protejează planeta; O Europă liberă și democratică; O Europă feministă cu drepturi egale pentru toți; O Europă progresivă cu un plan pentru tineret; O Europă unită ce promovează o lume mai bună – în vreme ce mesajul central al programului electoral al PSD conferă greutate ideii ”eliminării dublului standard” de tipul ”state membre și cetățeni de mâna a doua”.

Observăm astfel o legătură concretă între primii doi piloni propuși de Frans Timmermans și poziția PSD sub genericul dublului standard. Un alt exemplu de armonie politică între ceea ce propune Frans Timmermans și ce susține PSD la nivel european este exemplificat și prin măsurile cuprinse în programul electoral al candidatului PES, precum un salariu minim european și o Autoritate Europeană a Muncii puternică, abilitată să combată dumpingul social și să asigure mobilitatea echitabilă a forței de muncă în întreaga UE.

Europarlamentarii PSD sunt printre cei care susțin ideea ”la muncă egală, remunerație egală”, indiferent că aceste activități profesionale sunt desfășurate în Germania, Malta, Franța, Letonia, România sau Polonia. În ce privește Autoritatea Europeană a Muncii, aceasta va deveni o realitate ca urmare a negocierilor finalizate între Parlamentul European și președinția României la Consiliul UE, mandat gestionat din punct de vedere politic de guvernul social-democrat de la București.

Citiți și Analiză CaleaEuropeană: Viziunea lui Frans Timmermans și Manfred Weber, candidați pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, privind viitorul Europei

PSD și PNL se află aproape la egalitate în sondajele ce preced alegerile europene de duminică, considerate unele cruciale pentru viitorul Europei, și implicit al României. Estimările arată că atât social-democrații, cât și liberalii vor ”dota” grupurile politice din Parlamentul European ale PES, respectiv PPE, cu câte 8-10 eurodeputați. În cazul PES-PSD este așteptat însă și deznodământul deciziei intermediare a socialiștilor europeni de înghețare a relațiilor cu partidul-soră din România.

La nivelul estimărilor europene, grupul PPE va începe noua legislatură europeană cu aproximativ 170 de membri, cu 47 mai puțin decât în legislatura precedentă, iar grupul S&D cu aproximativ 145 de membri, cu 44 mai puțin ca în ciclul legislativ 2014-2019. O traducere politică a acestei situații în cifre va indica următoarea realitate: în noul Parlament European, PPE și S&D nu vor mai putea forma împreună o majoritate consensuală și de compromis fără aportul unui al treilea grup politic – în mare parte noul grup ”ALDE + partidul lui Emmanuel Macron” -, în timp ce aceste trei grupuri vor simți de pe marginea hemiciclului suflarea unui grup coagulat al suveraniștilor și naționaliștilor, caz în care o largă majoritate pro-europeană va necesita și mai mult efort politic.

Ultima ora:

ObservatorCristina Popescu: Timbrul românesc omagiază istoria și valorile românești

PoliticIoana Petrescu: ProRomânia pune condiţii pentru a vota moţiunea PNL. Să vedem alternativa. Nu poţi da jos un Guvern fără să ştii ce pui în loc. USR e iresponsabil

EconomieGeorge Cristian Maior, salută anunțul făcut de fondatorul companiei Tesla, Elon Musk, de a intra pe piața din România

ExternRobert Lupițu: De la ”Comisia ultimei șanse” la ”Comisia geopolitică” – Mic îndreptar al portofoliilor și numirilor din echipa Ursulei von der Leyen. Ce înseamnă domeniul transporturilor pentru România

EvenimenteDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

CulturaCristina Popescu: Timbrul românesc omagiază istoria și valorile românești

SocialRaed Arafat prezintă 14 măsuri prin care se doreşte reorganizarea sistemului de urgenţă 112

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe